~ Wayett's point of view ~
Nu e ca și cum nu m-aș obișnui. Fac orice ca rutina asta zilnică să dispară, sunt complet plictisit. Plictisit de propria existență. Disperat după florile ce cresc, disperat după păsările ce zboară libere spre necunoscut. Eu mă simt captiv în această cușcă socială.
Trăiesc să pot merge mai departe, să mă cultiv din fiecare carte prăfuită de pe raftul unei mici biblioteci într-o cafenea confortabilă. Să traiesc în libertate, în spatele fiecărei istorisiri fără succes aici prezente. O atmosferă deplorabilă din punctul meu de vedere. Văd lumea cum nu o fac alți, știu că sună egoist, dar ăsta sunt eu, îi judec după alt aspect decât o fac ei, deoarece pare prea comun, iar eu caut provocarea. O provocare ce nu prea vine mereu pentru că toți ne manifestăm în acelaşi tipar unde se învârt toţi. Parcă nimeni nu mai vrea să iasă dn tiparul zilnic. Poate că şi eu sunt la fel ca ceilalţi, însă parcă e ceva, dar poate nu este.
Ca de altfel, în fiecare dimineață sunt la masa de lângă fereastră, cum este astăzi , de exemplu. Soarele abi pătrundea prin norii cenusii, iar zăpada incet, incet devenea tot mai multa, dar agonisantă. Un peisaj exemplar de iarnă, de frig, așa cum este inima celor ce nu iubesc este legată de acest anotimp fermecat. Mici scântei se izbesc de geam, făcând un dans frenetic din cauza vântului. Erau din ce in ce mai mulți, iar cu cât cădeau mai repede cu atât dansul lor devenea mai agonisant, mai lipsit de spectacol. Îl admiram în detaliu, aș putea spune și parcă fulgii, deși nu erau în mod deosebit grațioși, mă fascinau, păreau o pânză formată din stele, parcă formau o rochie de gheață. Cu siguranță aș fi admirat încantat de femeia ce poarta o rochie pana in pamant cu modelel astea aproape imposibil de gasit într-un model asemanator.
Și revenind din transa asta absurdă, am revenit cu ochii spre cartea groasă ce mă aștepta nerăbdătoare. Cu cât mă adânceam în fiecare cuvant, propoziție, paragraf și pagină cu atât mă plictiseam mai tare. O teorie întreagă despre Îngeri, despre trimișii lui Dumnezeu. Un subiect tabu, un înger ce ne păzește pe fiecare în parte și atât.
În încăpere un vânt rece mă trezește din transa provocată chiar de mine, chinuindu-mă sa citesc cartea asta plictisitoare într-o zii plictisitoare de iarnă. Dupa ușă apare un tânăr, nu ca eu aș fi bătrân, de fapt un baiat îmbujorat din cauza frigului. Ca un om normal cărui i-a fost invadată liniştea şi spaţiul, acesta fiind spaţiul meu de care dau dovada face ca ochii mei sa se plimbe plictisiti spre el. Nu era mare lucru. Mai faceam asta din cand in cand, de plictiseala.
Am remarcat u lucru obişnuit deoarece parului lui blond a ieşit în evidenţă datorită contrastului dintre parul şi hainele sale închise la culoare. Cam atat aveam sa remarc, in afara de hainele groase si negre , cu niste bocanci de pareau mai mari decat el cu totul, deoarece avea un corp suplu, ca de fata. Mi-am reintors privirea spre carte continuand de la fraza de unde am ramas.
„-Nu-mi lăsa speranţele să mi se spulbere. Lasă orgoliul deoparte şi sărută-mă. Fă-o pentru noi, pentru salvarea mea, îi strigam cu disperare, dar privirea lui era rece, mă ura.
Îmi venea să-i strig că de fapt cuşca mea era lumea asta, iar el era salvatorul meu, libertatea mea, iar fără el, totul din mine s-a sfârşit, că mi-am găsit moartea. Sufletul mi se strânge în piept deşi era inima care-mi ardea îm piept şi-mi atârna greoi.
L-am tras de mână când a plecat, dar s-a răzvrătit mânei ce-l cerea inapoi la ea. Pur şi simplu a plecat."
Cu siguranta prostii citesc in momentul de fata. Mi-am ales de-a dreptul lacrimogen. Eh, ironia sortii. La un moment am rabufnit, insa fara sa-mi dau seama ca de fapt aveam in fata mea o persoana necunoscuta. Ingandurat si vrand sa aflu cine mi-a invadat spatiul personal ce inconjura masa asta dau de niste ochii albastri patrunzatori ce ma priveau un pic ciudat si speriati in acelasi timp. Probabil, nu, cu siguranta cand nu am fost atent s-a asezat la masa fiind şi singura liberă în acest moment.
De data asta am putut sa-i inspectez fata, cu mult mai aproape si mult mai bine fata de acum ceva vreme. Fata era usor ovala, iar buzele-ii subtiri si usor roz erau intr-o adevarata armonie cu ochii sa-i mari si albastrii precum numai in vise puteam sa vad, ca luna mai exact, cu o reflexie ca de oglindă, puternici şi reci aş mai fi adăugat . Genele lungi i se miscau agale in timp ce, cu siguranta si el ma analiza. La un moment dat a strambat din nas apoi a fost urmat de un stranut. Aproape ca m-a facut sa rad. Parea un inger, un înger cu strănut de pisică. Total opus, pisica este expresia răului, uşa către iad.
Doar am zambit si mi-am intors privirea spre carte , dar fara sa citesc ceva din ea. In minte imi revenea imaginea lui, pana si pielea parca-l mangaia, o totală irnoie având în vedere faptul că arăta căzut din cer. O replică tipică de agăţat, dar pur şi simplu aşa părea. Îngerul ce-mi va curma suferinţa de cunoştere. La o primă vedere mi s-a părut perfect ca să fie adevărat. Cu siguranta nu am mai vazut asa ceva, parea ciudat, dar in acelasi timp normal. Inima imi batea cum o face de obicei, cum sa am indragostesc la prima vedere, doar prostii cred in asa ceva şi cărţile de dragoste.
Revenind de unde am ramas, un sunet si un picior lovit m-a trezit din transa in care ma afundasem, iar eu fiind cel lovit.
-Scuze, a murmurat el.
-Nu-i nimic, i-am raspuns la fel de rece.
Da, cum ma asteptam, pana si vocea lui suna ca unei soprane, dar un pic mi groasă. Am totusi vaga senzatie ca ceea ce am citit sa ma induca in vreo eroare sau ceva genul. Am veam o senzaţie ciudată în stomac ce nu mă lăsa în pace. Cu siguranţă îmi era foame. Am scos aparatul din geanta de la facultate şi am verificat bateria înainte să întreb cel mai stupid lucru din viaţa mea unui om ce nu-l cunosc decât de cinci minute şi alea doar analalizându-l.
-Pot să fac o fotografie ochilor tăi?
M-a privit mirat şi pe bune, cine nu ar fi când un retard îţi pune o asemenea întrebare. Şi se pare că mi-am găsit un subiect interesant de dezbătut la cursurile de filozofie cu profesorul universitar care tot sustine că Dumezeu nu există şi că el vrea o dovadă palpabilă, însă Sfântul Augustin spune multe în „Confesiuni" de care ar trebui sa ţinem minte cu toţi. Parcă şi acum mai ştiu una din replicile sale din carte „Dacă l-am înţelege nu ar mai fi Dumnezeu" şi ce dreptate avea bietul om care, apropo a adus o la cunoaştere scrierea la peroana întâi deoarece în scrierile vechi, mai ales cele de istorie se folosea modul de exprimare a unei colectivităţi.
Revenind cu creierul pe pământ în care puştiul mă privea dezorientat. Era şi normal.
-Poftim? Întreabă de-a dreptul confuz.
-Mi se par frumoşi, răspund cu nonşalanţă.
-Ştiam asta, adaugă privind vijelia de afară, nu părea prea încântat.
Nu ştiu exact din ce cauză, dar am vrut să-l sărut şi desigur am făcut-o. Nu-mi trebuie explicaţi pentru impulsurile mele, însă aveam nevoie de ceva diferit în momentul de faţă, chiar şi o încăierare.
M-am ridicat de pe scaun şi m-am îndreptat peste masă spre el.Cu două degete i-am prins bărbia şi i-am întors capul spre mine şi apoi i-am atins buzele-i catifelate peste ale mele.
_______________________________________________________________________
Stiu ca poate sunt un om rau, dar mna, cand vreau sa aflu despre un om ceva (curiozitatea) fac o groaza de tampeni. Nu am ce-i face. Asa sunt eu si nu prea stiu daca ar trebui sa-i dedic aceasta noua idee de care am parte. (nici o grija, am sa continui ce am inceput, asa fac mereu, chiar daca ia mai mult timp decat trebuie).
Sa incepem cu inceputul . Totul a pornit de la un role play , ca idee, apoi am zis sa fie fic, cred ca va fi doar din perspectiva unui singur pesonaj deoarece persoana in cauza, nu eu, cealalta, nu prea o cunosc si nu stiu ce abordare sa am cu personajul sau desi as fi incantata sa aflu mai multe.
Uite ca filosofez aici si nimeni nu este interesat, asa ca nu o mai lungesc si imi pare rau pentru eventualele neplaceri.
Am sa incerc sa scriu cat mai repede restul cu diacritice. Mersi ca ati citit, inseamna mult pentru mine .
bye >:D<
CITEȘTI
A beautiful mind / Volumul 1
Romance|LGBT| "Am lăsat întunericul să ne învăluie în această mantie a zăpezii. Ca totul din jurul nostru să dispară și să fim doar noi în acest neant" "Ne-am cunoscut dintr-o întâmplare de la naștere și s-a ajuns la o dragoste atât de profundă și...
