Jurământul celor uitați

Capitolul 10

   Știu cui îi aparțin bătăile în ușă, înainte că aceasta să se deschidă.

   Pășind în încăpere, părând pictată într-un tablou din pânzele căruia nu-i aparținea , prințesa scurtă camera sărăcăcioasă.

  A știut că avea să o viziteze. Îi explicase de dimineață, celuilalt chip al său, despre discuția care era necesar să fie ținută . Putea să spună, și fără să studieze în adâncime expresiile feței ei, că nu îi convenea. Încă nu înțelese, nici după o lună de când stătea în palat, de ce se simțea atât de inconfortabil în prezența ei.

–Bună,Eralyn, o salută, închizând ușa, lăsându-le singure în camera scăldată în lumina roșiatică a apusului.

– Majestatea voastră, rosti, ridicându-se cu un ușor scârțâit al patului.

– Sper că te simți mai bine.

  Îi privi brațul înfășurat, la a cărei magie de iluzie renunță. Risca prea mult dacă în timp ce purta o conversație cu ea, își folosea puterea doar într-o zonă a corpului. A avut noroc până acum, deoarece îi era ușor să mascheze iluziile pe care le realiza. Însă cum Saphine deținea aceleași puteri similare, dacă ar fi simțit chiar și pentru o scurtă secundă că își poate metamorfoza forma, atunci întregul ei plan s-ar fi destrămat asemenea unui castel de nisip.

–Se vindecă frumos, o informă.

  Prințesa dădu din cap și își fremântă buzele. Nu știa cum să deschidă conversația? Probabil că era dificil să abordezi un subiect care ar fi putut să condamne prietenul celui ce te-a informat.

– Este vreo problemă, majestatea voastră? întrebă, încercând să o împingă în a o întreba ceea ce o interesa.

–Nu, răspunse rapid.

  Își trase vocea și se așeză pe micuțul scaunel de lângă dulapul de lemn. Se așeză și ea pe pat .

  Era mai bine să discute la același nivel.

–De fapt, mă aflu aici pentru că am nevoie de câteva informații.

–Iar eu vă pot ajuta cu ele, constată, deși doar de fațadă.

  Saphine dădu din cap, oferindu-i unicul răspuns de care avea nevoie. Nu se răsuci după deget și alese să o întrebe direct, fără vreun fel de ascunziș.

–Ce anume ști despre soldatul care a venit alături de tine, Theon?

–Theon?, mormăi. A făcut vreo problemă?

– Nu,nu e asta. Avem nevoie de câteva informații despre el pentru ai completa fișa de înrolare. Știi,doar câteva formalității, adaugă.

  Ochii îi sclipiră,verdele părând un smarald strălucitor în bătaia razelor.

– Păi... numele lui e Theon, are 19 ani, născut în a noua lună a-

–Nu,o întrerupse. Am vrea ceva mai...intim. Ceva din trecutul lui.

  Uite și întrebarea exactă pe care o aștepta.

– Trecutul lui?

Își ridică mâna liberă la barbă, și se gândi. 

–Din câte știu, provine de pe un alt Continent, de undeva din Nord. A rămas orfan la 5 ani, într-un naufragiu ce l-a adus în Iner, unde a și fost găsit de comandant și adus în Algard.

–Din Nord? De unde mai exact?

–Mă tem că doar atât știu și eu. E posibil să fi fost prea mic pentru a-și mai aminti exact de unde provine.