Jurământul celor uitați

Capitolul 16

*va rog sa ascultați jumătatea a doua a capitolului cu piesa pe care am atașat-o pe fundal*

  Festivalul era în toi. Clădirile ticseau de ornamente, iar deasupra lor, pe sârme erau agățate beculețe care luminau piețele largi. Oamenii își purtau cele mai alese haine iar tarabele ambulante umpleau străzile cu bunătăți și dulciuri pregătite pe loc. Copii alergau prin mulțime, cu modele în miniatură a steagurilor familiei regale în mâini, fluturându-le în aer, iar muzicienii cântau din flaute, în cor, pe o scenă micuță amenajată în centru.

  Dacă asculta atent, putea să audă și alți muzicieni în diferite colțuri al orașului, iar în zona Templului, oamenii ascultau corul copiilor și binecuvântările preoteselor.

  Chiar și cerșetorii, care se ascundeau de obicei în umbrele străduțelor rău cotate ale orașului, știau că acestea sunt zilele în care își pot câștiga pâinea de mâine. Oamenii tindeau să fie mai generoși în preajma festivalelor.

  O luă la stânga și părăsi centrul colorat, cutreierând străzile în căutarea  persoanei pentru care părăsi în seara aceea palatul.

  Străzile laterale nu erau atât de ornamentate ca centrul, însă tarabele care nu prinseseră un loc pe centru poposeau între clădiri, micșorând spațiul care era deja destul de mic. Își făcu loc printre oamenii zâmbitori care chicoteau în fața tarabelor , asigurându-se încă o dată că pelerina îi este pe cap.

  Zâmbi învingător când găsi femeia pe care o căuta, câteva străduțe mai încolo, așezată pe scările unei căruțe vagon, suflând dintr-o pipă de os.

–Ei, ca să vezi cine s-a întors, răcni femeia, ridicându-și capul.

  De data aceasta îmbrăca un chip mult mai tânăr, care nu părea să fi trecut de vârsta de 27 de ani, cu aceleași bucle negre împletite în multe codițe. Una dintre puterile speciei ei, capabilitatea de a-și modela forma după versiunile copilei, femeii și bătrânii din corpul ei.

  Realizase cine era vânzătoarea cu adevărat abia după ce găsi colierul în buzunar. Doar o specie putea realiza astfel de vrăji. Și aproape că se blestemă singură pentru că nu realizase mai devreme.

–Ar trebui să mă feliciți!

–Într-adevăr, admise femeia. Nu multă lume găsește o vrăjitoare de două ori.

  Vrăjitoarea trase din pipă și pufăi fumul în sus, care se răsuci, luând forma a două păsări, deosebit de asemănătoare cu cele ale reginei.

–Ia spune-mi fato, ce te aduce la mine?

–Am câteva dileme la care aș vrea să-mi dai un răspuns, spuse.

–Îți par a fi informator?,bombăi vrăjitoarea. Nu,nu. Baba se ocupă doar de citirea trecutul, prezentului și viitorului, o lămuri, fluturându-și pipa. Chestii de-astea.

–Ești vrăjitoare, insistă. Nemuritoare. Cu siguranță cunoști mai multe lucruri decât o fac alții.

Femeia strâmbă din nas.

–Poate da, poate nu. Depinde pe cine întrebi.

  Își amintea poveștile de acasă pe care bătrânii i le ziceau. Vrăjitoarele erau crude, ucigașe și viclene. Se însoțeau de giganți și mâncători de cadavre, furau copile în miez de noapte și beau sânge din coarne lustruite, iar femeile lor se împreunau cu xalgothieni în timpul Nopții celei lungi pentru a prăsi copii îngrozitori, doar pe jumătate oameni.

–Este important!, se răsti, iritată.

–Cu siguranță este!, o ironiză. Totul vi se pare important în viața voastră inutilă și scurtă. La fel de important a fost și pentru bărbatul dinaintea ta ca să-și afle inițiala viitoarei sale iubite.