Jurământul celor uitați

Capitolul 13

  Era o zi statornică. Nici prea însorită, nici prea înnorată. O puteai considera obișnuită din multe aspecte.
  Își ridică mâna spre cer, verificând presiunea aerului. Furtuna de ieri părăsise perimetrul capitalei, promițând zile frumoase de acum în colo.

  Inspiră mirosul de flori primăvăratice și își înfrână impulsul de a-și elibera magia spre gâturile aristocrațiilor care îi aruncau priviri curioase de flecare dată când treceau pe lângă el.

 Da,cu siguranță era o zi obișnuită.

  Lăsă să-i scape un oftat printre buze. Astăzi se sfârșea libertatea lui liniștită. Și totul datorită unei fătuci care își lăsase postul liber pentru a se juca de-a spionul.

  Nu putea spune că fusese șocat când i se spuse că o să o înlocuiască pe Eralyn drept gardian temporar al prințesei. Dat fiind faptul că regina insistase ca puterea unui războinic să fie irosită pe fundul unei răsfățate, ar fi fost vorba doar de o perioadă de timp până când lipsa ei ar fi fost completată de un înlocuitor.

  Uneori ar fi vrut atât de mult să știe ce e în mintea Eralynei. O cunoștea de mulți ani, însă existau încă o multitudine de lucruri pe care nu le știa despre ea.  De fapt, deși era considerat drept cel mai apropiat camarad al ei, nu cunoștea mai multe detalii despre trecutul ei decât o făceau alții.

  Fusese dintotdeauna o persoană care a știut cum să-și restrângă informațiile personale.  Și pentru că știa foarte bine ce răni poate lăsa trecutul unei persoane, nu întrebase niciodată mai mult decât îi fusese oferit.

  Chiar și așa...Eralyn avuse mereu un loc special în inima sa. Chiar dacă nu avea o explicație plauzibilă pentru asta.

   În mulți lui ani de viață nu permise nimănui să se apropie de el mai mult decât era cazul, în urma lecțiilor pe care le învățase ca pe un crez imposibil de uitat. Totuși, pentru un oarecare motiv, nu fusese capabil să păstreze distanța față de Eralyn. Era ca și cum cu cât încerca mai mult să se îndepărteze de ea, cu atât mai puternic îi lega un fir invizibil unul de altul.

  Își întoarse capul când nările îi fură acaparate de acel miros inconfundabil ale florilor "Regina Nopții".

Că tot vorbeam de lup.

  Îi scană trupul persoanei în care se transformase Eralyn, care venea grăbită, în direcția lui. Statura ei era mult mai scundă decât cea a înfățișării ei originale, cu brațe și picioare ceva mai subțiri. Pielea ei bronzată fusese schimbată cu una de porțelan, iar ochii ei verzi cu unii atât de negrii încât nici nu se deosebeau de pupilă. 

  Chiar de nu ar fi fost înveșmântată în materiale scumpe, înfățișarea pe care Eralyn o îmbrăcase tot ar fi prezentat o fătucă incredibil de frumoasă, cu buze pline, obraji proeminenți și ochi mari; o combinație dintre trăsăturilep orientale și cele occidentale.
   Se întreba unde și când anume o întâlnise.

  Deși avea un har incredibil, rar din perspectiva vremurilor actuale, nu îl putea folosi proiectând o înfățișare sau o aură de la zero. Toate formele pe care le îmbrăca trebuiau să vină de la cineva cu care intrase în contact înainte. 

  Probabil că asta era limita pusă de zei asupra harului ei. 

  Nu se opuse când îl apucă cu putere de braț și îl trase departe de cărarea populată, sub un copac înflorit din apropierea zidurilor exterioare de piatră.

–Bună și ție, îi ură cu un zâmbet pe buze.

  Zâmbetul însă, nu îi fu întors, lucru ce îl făcu să se încrunte. Deși încerca să își păstreze o expresie calmă pe chip, ochii o trădau.   
  Își întinse simțurile spre ea și deși fu blocat de aceea barieră nesuferită a ei, îi fu îndeajuns să simtă un sentiment terifiant de descumpănit.