Diavolița

CAPITOLUL 1

14 aprilie 1816,
Londra, Marea Britanie

Este foarte bine să îți începi ziua știind că ai deja scris testamentul.

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Owen simțea pericolul scurgându-i-se prin vene, mai ales acum, când soarele tăcea, iar întunericul cuprindea întreaga ființă. Simți lovitura înainte ca adversarul lui să își odihnească pumnul pe nasul său perfect, nas pe care nu îl rupsese niciodată și pe care nu intenționa să îl rupă tocmai acum. Strânse pumnul bărbatului, în uralele tuturor celor care urmăreau meciul de box și rânji spre Titan. Bărbatul era cu zece centrimetri mai înalt și probabil avea douăzeci de kilograme în plus, dar Owen știa că cei mari erau cei care cădeau cel mai tare. Iar lui îi făcea plăcere căderea. Privi în ochii boxerului și îi strânse pumnul, suficient cât să îl rănească, dar niciodată permanent, se apropie de el mai mult și îi șopti:

—Te-ai dus, Titan!

Își lăsă capul în spate și, apoi, îngenunchindu-l pe bărbat, îl lovi puternic în față. Titan dădu capul pe spate și rămase la pământ, în timp ce Hugh, prietenul lui, număra descrescător. Când ajunse la unu, Hugh urlă victoria lui Owen, iar Owen se întoarse spre grupul de oameni care veniseră în seara aceea la meci. Își ridică pumnii, iar mândria lui se triplă când fetele Gibbons, fiicele brutarului din zonă, oftară și aproape că leșinară lângă scenă.

—Owen! Owen! Owen!

Adora să fie adorat și știa foarte bine că este. Owen Carter, la cei douăzeci și șase de ani ai lui, se simțea zeu. Nu era departe de unul, din punct de vedere fizic: un metru și optzeci de mușchi, optzeci de kilograme ținute în frâu și care îi peticeau trupul cu cele mai frumoase trăsături masculine. Aidoma unei statui grecești, trupul lui Owen emana virilitate, ușor bronzat, acoperit pe alocuri cu păr blond care părea inexistent, totuși mai mult decât fierbinte pentru fiecare femeie care ajunsese în patul lui. Se întoarse cu spatele, aruncându-le tutoror priveliștea omoplaților bine lucrați și a formei de trapez a trunchiului său. Nu purta cămașă, iar pantalonii i se țineau leneși pe șolduri. Își trecu mâna prin buclele blonde de păr moștenite de la tatăl lui, iar privirea lui verde se opri în ochii bruni ai campionului, ai fostului campion, Titan. Îi întinse mâna, iar Titan mormăi înainte de a accepta ajutorul. Owen îi scutură mâna, spunându-i:

—Ai luptat minunat, Titan! Dar zilele în care să stai în ring s-au dus, prietene.

—Am oricum altă treabă, zise Titan și luă șervetul de la Hugh care îi făcu semn lui Owen că se ducea să încaseze câștigurile. Am zis să mă distez în seara asta. Dacă află șefu' sau nevastă-mea...

—Nu pot să cred că ai comparat-o pe hangița mea preferată din Monmouth cu Silas Davis!, râse Owen și păși în afara ringului, făcându-și loc în mulțimea de oameni până în cabina privată din stânga. Se aflau în subsolul clubului Devil's Luck pe care Damon Carter ținuse morțiș să îl transforme în depozit, nu să continuie meciurile. Owen îi spusese că se ocupă și, adesea, când Damon lipsea, se ocupa. Nu vedea niciun motiv pentru care ar fi renunțat la meciurile din subsol: aduceau bani și îl distrau pe el. Owen câștiga oricum mereu. Iar să câștigi e mereu distractiv.

—Sunt la fel!, zise Titan și se așeză pe unul dintre scaune.

—Servește-te!, îi zise Owen și îi indică sticla cu coniac. Titan prinse sticla și turnă două pahare pentru ei doi. Mulțumesc oricum că ți-ai riscat pielea și ai participat.