Diavolița

CAPITOLUL 18

Iubirea e o boală pe care nu vreau să o cunosc vreodată. Ucide.

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Maxine Cardinham suna atât de bine. Sunase. Sunase bine. Singură, în dormitorul în care fusese cazată și ieri-seară, pe vremea în care numele ei avea rezonanța perfectă, Maxine era așezată în mijlocul patului, purtând pe umerii ei firavi o pătură. Era încă furioasă, dar preferase să accepte baia fierbinte pentru a se descotorosi de mirosul din mahala și, probabil, de paraziții pe care îi luase. Părul îi era umed, focul care ardea mocnit în cameră încălzind pe alocuri șuvițele negre care îi împânzeau capul. Maxine Cardinham simțea că ea însăși nu mai era. Oricum nu mai era niciun Cardinham acum, pentru că era un nenorocit de Carter. Maxine Carter suna... suna...

Se strâmbă și își trase nasul, ștergându-și pentru a mia oară chipul. Trebuia să facă o recapitulare pentru a-și da seama cum de viața ei o luase în jos; ei bine, fusese momentul în care se enervase și îl provocase pe fostul ei logodnic la duel, știind prea bine că vicontele de Cyn urma să îi secund și că Brumstick nu avea să lupte cu ea, cu nimeni. Apoi, fusese momentul în care se dusese la Owen Carter din cauza fascinației ei bolnave pentru acest bărbat. Trebuia să mărturisească acum pentru totdeauna că, în adolescență, bărbatul acesta o interesase; chipeș, jucăuș și glumeț, Owen nu promitea să fie un partener obișnuit. Păruse genul de bărbat cu care puteai vorbi ore în șir și care provoca scântei în fiecare cameră în care intra, iar pentru adolescența ei să vorbești era tot ce puteai face cu un bărbat. Apoi însă, când Maxine crescuse, prezența lui Owen promisese cu totul altceva, ceva ce acum avea obligația să facă, să ofere. Și nu voia. Nu așa, nu când era sub regulament. Apoi, fuseseră toate acele clipe în care prinsese încredere în Owen și îi acceptase micul joc de-a logodna. Dumnezeule cum se încrezuse în el! Pentru ca în final, după ce cu adevărat și ea contribuise la catastrofă, bărbatul acesta să o folosească pentru planul lui meschin de a-și crește reputația, toate astea sub masca datoriei și a seriozității. De parcă avea ea nevoie de protecție! N-avea nevoie de nimeni!

Poate doar de tata...

Tată care acum o ura și ura momentele de libertate pe care i le oferise. Îl dezamăgise. Tocmai ea îl dezamăgise. Poate că la Chastity s-ar fi așteptat; și Pandora avea în ea un dram de rebeliune; Seraphine se bătea de acum cu băieții din familie. Sigur, și ea era capabilă de mult nonconformism, dar ce se întâmplase acum întrecea categoric orice posibilitate ca ducele de Rothgar să aibă impresia că făcuse ceva bine în educația fiicelor ei. Maxine Cardinham urma să fie motivul pentru care generații de femei de acum înainte aveau să fie restricționate, ignorate și îndoctrinate din cauza faptului că devenise peste noapte Maxine Carter. Dumnezeule mare!

—Ai cumva o criză?

Maxine își îndreptă privirea spre ușă și îl zări pe Owen care, se părea, își schimbase ținuta în absolut nimic în afară de un halat albastru din catifea. Nenorocitul venise la ea cu pieptul lui cu păr blond strălucind, gol, și cu o tavă în mână. Buclele blondinii ale părului îi erau umede, iar pielea încă roz de la căldura apei.

—Dispari!, strigă la el, adunându-și toată ura pentru ceea ce îi făcuse.

—E cam târziu acum, Maxine, dar am venit cu gânduri bune: probabil nu ai mâncat toată ziua. Maxine își trase nasul și se îndepărtă spre perne în timp ce el înainta.

Owen își privi proaspăta soție și își dădu seama că probabil făcuse prostia vieții lui. Mireasa lui îl ura, iar Maxine, deși nu îl agrease teribil, fusese femeia care începuse să creadă în el tocmai datorită legăturii unice pe care o avea cu ea. Înghițind în sec, Owen se apropie și lăsă tava încărcată – servitoarea îi sugerase că toate femeile iubeau mâncarea – în mijlocul patului, așezându-se chiar el la picioarele acestuia, sprijinindu-se de tăblia groasă, din lemn masiv. Pielea palidă a lui Maxine era translucidă acum din cauza zilei agitate pe care o avusese, iar ochii îi erau încercănați. Știa că era dezbărcată sub pătura de pe umerii ei: vedea foarte bine picioarele lungi, umflătura unui sân timid. Dar trebuia să-și controleze dorința; nu pentru asta venise aici, ci pentru a repara ceea ce nu crezuse că avusese să strice vreodată atât de rău.