Diavolița

EPILOG

Mai, 1816
Londra, Marea Britanie

Maximilian era obosit. De dimineață fusese într-o constantă alergătură în susul și în josul suburbiilor. Vara venea promițătoare în Londra, într-atât de promițătoare încât dacă nu erai atent nu aveai să mai prinzi toamna. Căldura și curățanie precară erau factori favorabili dezvoltării unor boli letale. Totuși, era greu să obligi oamenii să mențină curățenia când tot ce își doreau ei era să găsească mâncare pentru următoarea zi.

Oftă și își îndepărtă butonii cămășii, apoi își trecu mâna peste setul de ceasuri de buzunar aurite. Luxul în care trăia într-o zonă istorică și opulentă a orașului nu îl caracteriza, pentru că Maximilian se considera chiar el un bărbat simplu. Totuși, trebuia să mențină prestigiul și imaginea favorabilă a ducilor de Rowland. La urma urmei, titlul bunicului său trecuse la sine după ce acesta nu avusese un moștenitor propriu-zis. Spre groaza bătrânului, ar putea spune, pentru că fostul duce își urâse fiica, pe Lisa Carter, mama lui. Cu siguranță însă și-ar fi urât și nepoții. În timp ce fiul cel mic al familiei, Owen, își deschidea propriul club și adora să intre în ring din când în când, părând a adera la burghezie, Maximilian îmbrățișase o profesie neobișnuită titlului său, anume pe aceea de doctor.

Impresionat întotdeauna de lupta cu moartea, convins că o intervenție bună putea schimba firul narativ al oricărei povești, Maximilian făcuse practică la doctorul Leigh, pentru ca ulterior să îi preia toți pacienții și chiar cabinetul. Îndeletnicirea lui era observată sceptic de cei tradiționaliști și cu fericire de cei moderni. Maximilian nu se văzuse niciodată moșier, iar lucrul pământului și arenda nu erau pentru el. În curând însă avea să se retragă din Londra. Totuși, pe moșia principală a ducilor de Rowland se găsea treabă. Boala bântuia omniprezentă pământul, iar moartea aștepta docilă să-și înfigă colții în vreun muritor.

Jumătatea lunii mai era mai mult decât fierbinte anul acesta. Cu siguranță că și evenimentele din ultimul timp contribuiseră la extenuarea sa. Cu două săptămâni în urmă fratele lui se însurase. Cu o săptămână în urmă fratele lui se duelase cu vicontele Cyn pentru onoarea soției sale. Duelul ar fi trebuit să fie al lui Maxine, dar situația se schimbase. Mai fusese și căsătoria intempestivă a lui lady Sylvia cu lord Cyrus din seara aceasta. Cu părere de rău nu onorase invitația familiei. Maximilian se simțea de-a dreptul extenuat. Nu dormise de patruzeci de ore și simțea nevoia să pună capul pe o pernă și să doarmă o săptămână.

Sigur că asta nu avea să se întâmple, nu când majordomul său îi ciocăni în ușă.

—Ce este?, întrebă ducele când deschise ușa dormitorului său.

—Este o domnișoară care dorește să vă vadă.

Maximilian oftă. Toți cei care aveau nevoie de ajutor apelau constant la serviciile lui prin vizite chiar la conacul din Londra. Dar Maximilian era obosit.

—Dacă nu este o urgență, spune-i că voi veni mâine-dimineață la ea.

—Mă tem că domnișoara a fost vehementă în acest caz: este o urgență.

Maximilian aprobă și își ridică trusa pe care o lăsase mai devreme jos. Totuși, când coborî în salonul în care „pacienta" îl aștepta, Maximilian simți nevoia să scoată briceagul și să elimine pacientul problematic de pe fața pământului.

—Rowland! Glasul lui Chastity Cardinham îl făcu să înghită în sec. Intui că venise direct de la recepția de nuntă din cauza hainelor pompoase pe care le purta. Fusese cel mai probabil obligată să poarte chihlimbariul domol de pe ea de către ducesa de Rothgar, mama sa. Cu volane largi, lungă și cu corsetul strâns pe talia ei, așa încât la orice respirație sânii amenințau să-i iasă din acesta, Chastity Cardinham avea prinsă în jurul gâtului o panglică; aceasta, decise Maximilian, nu avea ce căuta acolo și ar fi fost fericit să o scoată chiar el. Cu dinții. Ești treaz!

—De parcă aveam de ales, replică bărbatul. Și tu ești aici. Și nu trebuie să fii aici.

—E o urgență.

—Te văd în putere, îi zise Maximilian. S-a întâmplat ceva cu un alt membru al familiei tale?

—Poți spune și așa...

Dar modul în care bruneta își mușcă buzele pline, moștenite de la mama sa, îl făcu să-și dea seama că era probabil ceva tot la fel de grav precum boala unui membru al familiei.

—Te ascult, lady Chastity, oftă Maximilian și se așeză pe fotoliu, fiind acum în fața sa.

Chastity nu era timidă, nu. Brusc însă devenise astfel, ceea ce se putea spune că îl îngrijora. Cardinhamii erau obișnuiți pentru buclucul în care adesea de băgau. Și faptul că fata dinaintea lui era incredibil de frumoasă, de voluptuoasă și de râvnită, Maximilian nu se putu gândi decât la ce era mai rău.

—Poți să-mi spui orice, știi asta, nu?, își începu el strategia pe care o folosea cu toți pacienții.

—Nu sunt proastă, își ridică ea o sprânceană. Nu pot, dar am nevoie de ajutorul tău.

Dacă nu era Chastity cea mai îndărătnică pacientă a lui...

—Atunci, cere-l. Și te voi ajuta.

—Jură-mi!

Și un jurământ făcut acestei femei părea cu adevărat un pact cu Diavolul.

—Îți jur!, zise Maximilian, conștient de faptul că nu era lucru pe care să i-l refuze acestei paciente. Trebuia să îi salveze sufletul. Nu știa de ce trebuia, dar știa că trebuia să o facă.

—Ei bine, am nevoie de tine într-o călătorie până în Liverpool.

—Poftim?, întrebă Maximilian. Plănuiești o călătorie?

—Da.

—Și de ce este necesară prezența mea?

Chastity păru că își cumpănește informația înainte de a spune încrezătoare:

—Pentru că ești doctor și știi ce să faci în cazul în care apare o urgență.

—Chastity, urgențe pot apărea oricând, oriunde. Mă tem că trebuie să fii mai specifică.

Chastity oftă emfatic și, în cele din urmă, aruncă o veste care îi zgudui trupul:

—O urgență legată de... o femeie însărcinată.

Șapte luni mi-a luat să finalizez această carte din cauza unui program cu adevărat haotic. În final însă, așa cum am promis, am scris și această carte, cu drag, din înțelepciunea pe care o am, tânără fiind încă, sperând că voi și eu am învățat câte ceva.

În ce privește acest epilog, nu vă pripiți în a trage concluzii. Situația se va lămuri în următoarea carte, „În roșu, în Paradis", carte dedicată lui Maximilian Carter, duce de Rowland, așa cum bine intuiați.

Acum, dacă vă uitați pe profilul meu, la descriere, la seria „Familiei Cardinham", subseria „Aventuri cu final neașteptat" veți observa că avem și o lucrare care este notată cu 2.5, „Pentru el", ceea ce înseamnă că, deși face parte din această subserie, poate fi citită independent. Totuși, aceasta este următoarea lucrare din serie la care voi lucra după cartea lui Maximilian. Ghiciți a cui poveste o va prezenta?

Până data viitoare, aveți grijă de voi!