Diavolița

CAPITOLUL 23

O femeie nu poate bate niciodată un bărbat.

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Ducele de Rothgar își felia meticulos bucata de carne de vită din farfurie, în timp ce Maxine își simțea stomacul strâns, incapabilă să pună în gură măcar o bucățică din tot ceea ce se pregătise pentru cina din casa tatălui ei; din casa ei. Maxine înghiți în sec și strânse cuțitul, dându-și seama de modul în care toți vorbeau, mai mult sau mai puțin atenți la conversație. Mătușa Christina tocmai îi spusese unchiului Colt că era probabil să ningă – în aprilie? –, în timp ce unchiul Colt răspunsese că nu vedea să treacă legea poliției prea curând. Unchiul Wine asculta atent tot ce discuta, bând meticulos, cu mișcări fine, în timp ce mătușa Anne-Marie încerca să îi vorbească Zylphiei despre mătase. Zylphia, care avea un stabiliment pentru animalele bolnave în inima Londrei, spre groaza societății bune, răspundea constant legat de rase de câini și peruși. Paris râdea prea tare, iar Felix nu părea interesat să întreacă vreo limită. Silas Davis urma exemplul socrului său, Wine, și bea la fel de meticulos, în timp ce ducele de Albany era exclusiv preocupat de ceea ce îi șoptea ducesa lui. Blue și Rhys mâncau liniștiți, chiar dacă privirile pe care și le aruncau erau departe de a fi considerate liniștite. Chastity lipsea, invocând o durere de cap profundă cauzată de aglomerația Cardinhamilor din acea seară, în timp ce Pandora urma exemplul surorii sale și prefera să mănânce o dată la zece minute, pentru a nu jigni pe nimeni. Sigur că Melody Cardinham, ducesa de Rothgar, privea neajutorată spre Summer, cumnata ei, sau spre Thaddeus, fratele său. Iar în tot haosul creat, Maxine simțea că îi plesnește țeasta.

Owen privi spre soția lui și, realizând că fie acționa acum, fie Maxine își vărsa prânzul pe convivi, își drese glasul și intonă:

—Vrem să vă mulțumim pentru ospitalitate. Să faci parte din familia Cardinham este cu adevărat... ceva măreț!

Toți se uitară la el, până ce Quill Cardinham, moștenitorul ducatului de Rothgar, își ridică o sprânceană și întrebă:

—Vrei să spui că suntem mulți?

Owen înghiți în sec. Nu era evident că erau mulți? Pentru numele Domnului, la început fuseseră patru frați Cardinham, Bryght, Colt, Wine și Summer. Bryght avusese cinci fiice, Colt doi copii, gemeni, alături de Blue, fiica adoptivă, iar Wine o fiică naturală, una legitimă și doi băieți, gemeni. Summer, la rândul ei, avea trei copii. Nu se putea spune că erau puțini, din moment ce începuseră să apară în număr impresionant nepoții. Blue avea la rândul ei alți patru copii, de treisprezece, unsprezece și șase ani, Paris născuse un singur fiu, pe Willy, care împlinise anul acesta zece ani, dar era mama vitregă a unei fiice frumoase, totuși, oarbe, Lilibeth, care anul acesta împlinea nouăsprezece ani. Zylphia o născuse pe Violet, în vârstă de cinci ani. Evangeline avea la rândul ei doi copii, pe Max și pe Karina. Era nouă nepoți deja.

—Comparativ cu Carterii, Cardinhamii sunt... numeroși, își alese atent cuvintele.

—Ceea ce e greșit?, întrebă Colt.

—Nu, deloc! Adică...

—Oh, încetați să-l mai speriați!, izbucni Maxine. Te tachinează, îi zise femeia, iar Owen putu observa zâmbetele de pe chipurile lor. Luând o gură de aer, Maxine se uită spre mama ei, apoi încet, spre tatăl ei: Ascultați: căsătoria aceasta nu a fost plănuită...

—Eu o plănuisem, dar aparent fiicele mele nu pot rămâne în dormitoarele lor nopțile, insinuă ducele de Rothgar.

Evangeline ridică din sprâncene și aprobă, în timp ce Maxine simți că roșește.