Diavolița

CAPITOLUL 21

Cât de singur poate fi un om când îi lipsește un altul!

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Prima vizită a lui Maxine Carter la Devil's Luck se întâmplă în seara în care îl auzise pe Owen că avea de gând să lase niște documente în club. Incredibil, dar Owen nu îi interzise niciun moment să vină, ci doar o întrebase dacă o așteaptă să se schimbe. Oferindu-i brațul, o ajută să iasă din trăsură și se îndreptară spre ușa din spate, pe unde intra adesea personalul, aceasta pentru că în seara aceea clubul era plin. Prea plin. Zgomotele reverberau de pe alee, iar clubul lumina. Maxine se simțea în tot acest timp fermecată de noapte, de viața pe care întunericul o aducea.

—Chiar nu ai glumit când mi-ai spus că nu-mi vei interzice niciodată nimic, nu?, îl întrebă Maxine.

—Nu, îi zise Owen. Îmi ești egală, Maxine. N-am de gând să te tratez mai prejos. Și în aceste cuvinte Maxine găsi o liniște liberatorie care îi făcu și mai mult măruntaiele să se încălzească. În plus, continuă bărbatul, ești în siguranță aici. În St Giles și Seven Dials ești în siguranță. Totuși, vreau să înțelegi că nu se aplică regula asta și în Whitechapel. Bine?

Îl ignoră, neavând timp să-i răspundă când zări chipul luminos al lui Hugh pe care nu-l mai văzuse de ceva timp. Îi zâmbi larg, iar bărbatul, timid, făcu întocmai.

—Doamnă Carter, o salută Hugh. Milady! Se închină în fața ei și îi sărută mâna. Am auzit din... ăăă... ziare... vestea minunată. Nu pot decât să vă felicit și să vă urez casă de piatră amândurora!

—S-a scris deja despre noi?, întrebă Maxine.

—Nimic cu care să-ți bați capul, adăugă Owen. Mulțumim, Hugh! N-am putut să stau departe de lady Maxine, continuă și își așeză mâna pe șoldul ei, strângând-o în brațe. Maxine icni, iar icnetul i se transformă în râs. Acest gest plin de căldură nu se făcea, de regulă, în public, dar nonconformismul lui o atrase atunci chiar mai mult. Am venit să iau niște documente. Plecăm repede, dacă nu e nevoie de noi aici.

—Oh, mă tem că Damon Carter te așteaptă în biroul său. Te-a văzut când ia ajuns și mi-a zis să te aduc. Cred... cred că e o conversație între... doar între tată și fiu.

Owen aprobă, ceea ce o făcu pe Maxine să se încrunte. Nu se presupunea că era și ea acum o fiică pentru domnul Carter? În ce măsură nu și-o dorea Diavolul drept soție a fiului său? Fusese vehement, date fiind și zvonurile sordide despre ea și Brumstick. Oare...?

—Hei, îi zise Owen, vreau ca Hugh să îți arate împrejurimile. Vei fi în siguranță cu el. Nu te îngrijora, bine?

—N-am de ce, îi zise ea și îl privi, deși întrerupse contactul vizual în clipa în care își dădu seama că mințea. Voia să fie plăcută de familia lui. Voia să fie o familie, deși acum două zile această dorință îi era străină. Îi arăți lui Maxine împrejurimile, Hught?

—Nu pot veni?, insistă Maxine când îl văzu depărtându-se.

—Nu încă, replică Owen blând.

Iar Maxine și Hugh rămaseră privind bărbatul blond, înalt, copia fidelă a tatălui său. Și atunci Maxine simți un gol în stomac; poate că Owen nu gândise totul atât de în detaliu, încât să iasă câștigat din toate punctele de vedere. Nu luase deloc în calcul posibilitatea ca renumele Cardinham să nu fie pe placul tuturor.

***

Owen era convins că urma să existe această întrevedere cu tata, dar nu se așteptase ca aceasta să fie într-atât de grabnică. Sigur că își petrecuse ultima zi de căsnicie – căci atât avusese și el – într-o fericire pe care nu ar fi preconizat-o, dar care îl făcuse să se întrebe dacă nu cumva gândurile lui matrimoniale nu fuseseră pripite; să fii căsătorit, mai ales cu Maxine, era ceva chiar bun. Bineînțeles că ai lui nu ar fi văzut situația astfel, iar acum ar fi trebuit să ofere explicații fără a oferi, în realitate, niciuna. Intră în birou, observându-l pe tata în scaun, cu picioarele pe masa din lemn masiv și mușcând languros dintr-o bucată de friptură pe care o înfipsese într-un cuțit. Tipic Diavolului.