Diavolița

CAPITOLUL 20

Mereu am fost atras de Moarte.

- Julian Colburg, viconte de Quicny

*

Scena în care Maxine îndrepta arma spre un copac sau în care își exersa postura începuse să îl facă pe Owen conștient de ce postură avea femeia aceasta. În mintea lui femeia trebuia să fie femeie: rotundă, moale, maternă, grijulie. Totuși, Maxine avea în severitatea ei, în delicatețea ei, în tandrețea ei tăioasă o feminitate atât de puternică, încât îl copleșea. Acum, de exemplu, în rochia ei bleu pe care Chastity i-o adusese de dimineață alături de scandal, cu spatele drept, fără niciun strop de moliciune în vreo parte a corpului – poate existau totuși părți ale corpului moi –, Maxine arăta precum întruparea Dianei, o adevărată zeiță a vânătorii, aducătoarea de carnagiu. Și oh, cât își dorea el să fie devorat de amazoană! Se autoproclamase iubitor de blonde, cu pielea lor roz, radiantă, dar atâta frumusețe domnea în metri de păr negru ai lui Maxine, atâta dârzenie, hotărâre, ambiție în exteriorul ei albastru!

—Dacă vicontele de Cyn crede că noi suntem vinovați de destinul lui Thomas, e nebun!, intonă Maxine. Din câte știu eu, după tot ce s-a întâmplat cu Georgy și... ei bine... după ce contele de Stratford a fost arestat de unchiul Colt, Thomas a ales calea pribegiei. Se scria în ziar că a fost ucis în război, dar nu l-am pus eu să aleagă războiul! Ce treabă să am eu cu Thomas?

Owen își amintea prea bine cum Maxine Cardinham se retrăsese în sine după ce îl împușcase mortal pe Georgy. Bărbatul murise pe loc, iar pe Owen îl impresionase precizia traiectoriei glonțului când văzuse cadavrul. Cinci zile mai târziu, după incidentul cu Georgy, Owen avea să descopere că fata își lăsase în urmă revolverul și să își dea seama că Maxine lăsase în urmă o pasiune care se transformase într-un coșmar. Să o vadă acum îmbrățișând acea pasiune cu o precizie la fel de letală, încărcând arma și descărcând-o de parcă nu trupul ei ar fi primit ricoșeul, forța armei, îl bucura. Și îl excita. Da, era un pervers nenorocit, dar nu se putea abține.

—La urma urmei, după ce a încercat cu Eva, oricum avea să moară. Tata l-ar fi omorât. Respirația femeii era sacadată și, când se întoarse spre el, din locul în care era așezat, aproape de caii pe care veniseră în apropierea locului unde se va petrece duelul cu Cyn, Maxine avea o șuviță umedă lipită de cap și o privire criminală. De ce nu spui ceva?

Iar Owen dovedi că avea prea puțină dorință de a trăi când mărturisi:

—Sunt prea ocupat să-ți admir fundul în rochia aia.

Maxine strâmbă din nas și se apropie de el, cu arma descărcată îndreptată spre capul lui.

—Perversule!

Owen o privi pe sub ochi, conștient de tensiunea care se născuse involuntar între ei. O prinse de mână, o luă prin surprindere, o dezechilibră chiar când focul din ochii ei se întețea amarnic. Abia atunci, Owen o trase spre sine, jos, și o lipi de vintrele sale, șoptindu-i la ureche:

—Hai, ia un loc lângă mine. Vreau să-ți spun cum să-ți îmbunătățești ținta, pentru că văd niște inadvertențe. Mâna lui urcă spre sânul acoperit insuficient de corset, apoi pătrunse corsetul și mângâie sfârcul. Dumnezeule, acum știa cum arată sânii femeii ăsteia, cât de apetisanți, de minunați, de plini! Acum, dacă stai cumințică...

—Nu așa îmi îmbunătățesc ținta.

—Oh, ba da!, o asigură el și, cu cealaltă mână, începu să îi ridice rochia. Stai să vezi ce... Au! Maxine îl lovise cu cotul în abdomen, iar numai pumnii încasați de la Titan îl făcură să încordeze la timp totul, pentru a nu rămâne fără un organ vital. Diavoliță ce ești!, îi spuse și, dintr-o mișcare, o așeză pe spate, imobilizându-i brațele. Văd că nu vrei să-ți asculți profesorul. Meriți o pedeapsă pentru asta.