Diavolița

CAPITOLUL 22

Tineri și îndrăgostiți. Exact așa cum nu-mi place!

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Așezată pe jumătate din trupul lui, îmbrățișându-l, cu Owen mângâindu-i leneș brațul, Maxine ascultă fiecare cuvânt pe care bărbatul îl avu de zis. Duritatea lui Damon Carter era aproape brutală pentru Maxine care crescuse cu bărbați iubitori, într-o familie unită și altruistă. Sigur că existaseră mereu tensiuni, chiar ea îi forțase mâna tatălui ei pentru a declanșa o criză și nu știa în ce măsură Chastity avea dreptate, iar tata o va reprimi în sânul familiei cu brațele deschise. Dar adevărul era că nu erau precum Carterii, cel puțin nu precum Damon Carter.

Owen îl mințise pe tatăl lui, dar, în final, îi spusese adevărul; nu era de acord cu căile lui, dar faptul era deja împlinit, iar ei erau căsătoriți. Să îl condiționeze astfel, cerându-i atât de obsesiv un nepot, i se părea că întrecuse orice limită. Erau unele lucruri cu care nu trebuia să se târguiască nici măcar cel mai bun neguțător. Iar ăsta era cu siguranță unul dintre ele.

—Cred, îi zise ea, că poate ar trebui să-ți deschizi propria afacere.

Gândul îi venise când își dăduse seama că mărul discordiei era chiar afacerea, clubul. Owen își plecă privirea asupra ei, și, sprijinindu-se mai bine de încă o pernă, o privi, în timp ce Maxine se ridică în fund și se propti de pieptul lui, între picioarele sale.

—Da?, întrebă el. Un club nou, separat de Devil's Luck?

—De ce nu? Gândește-te, doar! Maxine îi întoarse palma cu fața în sus și începu să deseneze un plan pe care niciunul nu-l vedea, dar fiecare îl simțea. Știi cum funcționează un club; ai crescut într-unul. Administrezi din umbră Devil's Luck de ceva timp deja și, mai mult, ai resursele financiare pentru a o face. Investești în compania unchiului meu, nu?

—Nu numai în ea, îi zise Owen. E periculos să te bazezi pe un singur lucru.

—Cu atât mai bine, zise Maxine. Va fi greu; va fi o treabă... înrgozitoare. Dar cred că ai putea să o faci. Cred că ai putea să atragi și mai mulți investitori decât tatăl tău și mai cred că vei fi o adevărată competiție.

Și în timp ce Maxine descria în ansamblu o strategie demnă de un general în ce privea crearea sistematică a unui club pentru domni, Owen vizualiza totul în mintea lui. Și is e părea verosimil. Își mușcă buzele și aprobă:

—Sună minunat! Zâmbetul îi reveni pe chip, își trecu mâna prin păr și adăugă: Sună atât de bine, Maxine! Vai, ce de treabă va fi, dar... vreau să o fac! Trebuie să o fac!

Maxine zâmbi și aprobă. Își ridică privirea spre chipul lui ușor bronzat, spre părul blond care îi creștea în barbă. Își ridică degetele și le trecu prin aceasta, ceea ce îl făcu să o privească. Ochii îi sclipeau. Ochii lor sclipeau. Maxine se ridică ușor, în timp ce Owen se aplecă mai mult spre ea și se sărutară. Era minunat de lent sărutul, erau atât de dulci gurile lor.

—Trebuie să mă ocup de casa asta, nu?, întrebă Maxine.

—Dacă vrei, îi șopti Owen.

—Ar trebui să o fac din moment ce îmi e îngrozitor de foame.

—Eu unul am ce să mănânc, îi zise și zâmbi. Maxine roșii, în ciuda încântării pe care o simți în piept, și îl plesni peste braț. Owen oftă și, când ea se întoarse pe o parte, îi șopti: Mâine e o zi mare pentru noi.