Diavolița

CAPITOLUL 11

Am înțeles că ducele de Rothgar are o fată pe nume Pandora. Mă întreb unde o fi cutia ei blestemată.

- Simon Thorne, viconte de Cyn

*

Aproape de Londra existau de regulă mai multe păduri, dar cea în care o duse Owen îi plăcu în mod particular: Wood Green se afla aproape de Tottenham, cu un han pe lângă care trecuseră în apropiere. Owen se oprise pentru câteva alimente, niște plăcintă și cidru, dar continuaseră drumul incognito. Îi scrisese cu o seară în urmă, cerându-i să fie gata să plece în zori, ceea ce însemnase cinci dimineața, în costumul ei bărbătesc. Maxine o anunțase pe Chastity care dăduse afirmativ din cap și îi spusese să se distreze. Maxine nu avea de gând să se distreze, ci să se pregătească pentru bătălia ei cu vicontele Cyn, dar Chastity nu trebuia să știe asta.

Era deja ora zece, iar după mai multe ore în care își luase ținta și, aproape de fiecare dată nu nimerise, Maxine uită să-și încordeze brațul; rezultatul fu previzibil; reculul o aruncă direct în iarbă. Și pentru că lucra deja de aproape trei ore și pentru că nu mâncase nimic, obosise, iar cerul se învârtea cu ea, Maxine rămase acolo.

—Ai murit?, auzi glasul lui Owen care molfăia de zor la plăcinta pe care o cumpărase. Când ea nu răspunse, Owen îți șterse mâinile, se ridică și se apropie de ea. Brusc, Maxine se trezi cu trupul lui Owen deasupra ei. Deschise ochii și îi observă profilul, cu o felie de plăcintă cu carne, condimentată, mirosind divin lângă nările ei.

—Ce Dumnezeu crezi că faci?

—Deschide gura!

—N-am de gând să deschid gura!

Owen râse:

—Asta nu e ceva ce aud foarte des.

—Dacă asta e ce cred eu că e, dacă insinuezi ceva pervers și scârbos.

—Pervers da, iubito, scârbos, niciodată, îi zise Owen și, asigurându-se că nu putea scăpa de trupul lui, o îndemnă din nou: Deschide gura! Ridicându-se pe coate, Maxine se conformă, asta pentru că îi era incredibil de foame. Owen lăsă plăcinta ușor în gura ei: Așa, scumpo, încet. Nu-i așa că ai o limbă ascuțită? Și o gură doritoare mi se pare.

—Iar te referi la prostii, îi zise ea în timp ce mesteca. Dă-te de pe mine! Îl împinse și se ridică, luând felia de la el și continuând să mănânce. Owen se întinse după plosca cu cidru și i-o oferi. Ea o privi circumspecta. Dacă iau ceva de la tine?

—E puțin cam târziu să te temi de asta, nu crezi? Roșind, Maxine aprobă. Îl sărutase de atât de multe ori. Dumnezeule! Bău cu nesaț și oftă. Era transpirată, părul îi ieșise din coadă, își pierduse pe undeva pălăria. Din nou. Dacă te vei relaxa...

—Văd că tu te-ai făcut destul de comod. Tot ce ai făcut până acum a fost să mănânci. Mănânci de trei ore, Owen!

—Sunt un bărbat mare, îi zise el și se întinse pe iarbă. Și e o zi excepțională. Hai, întinde-te puțin cu mine. Maxine nu avu timp să dea negativ din cap, pentru că Owen o trase direct la pieptul lui și se întoarse într-o parte, imobilizând-o cu propriile picioare.

—Dă-mi drumul, pervers nenorocit și... obez ce ești!

—Obez? Owen râse. N-am un strop de grăsime în corpul ăsta. Vrei să vezi? Maxine dădu negativ din cap.