Diavolița

CAPITOLUL 9

Simt că familia mea devine din ce în ce mai mare.

- Pandora Cardinham, fiica ducelui de Rothgar

*

Evangeline termină de notat răspunsul către Paris în legătură cu balul pe care aceasta intenționa să îl susțină. De fiecare dată când începea sezonul, începea haosul. Pe lângă faptul că sprijinea orfelinatul al cărei binefăcătoare era Blue, Evangeline își crease și un alt scop în viață: cu sprijinul soțului ei, înființase o agenție prin care femeile singure, dar însărcinate, marginalizate de societate, își puteau relansa viața; fără a despărți mama de copil, cu sprijinul unei mâini de sponsori, Evangeline se bucurase în ultimii ani de rezultate serioase. Lady's Luck, numele propus de ducele de Rowland care, pe lângă fonduri, oferea sprijin medical de fiecare dată, înflorise, iar Eva putea spune că pe lângă cei doi copii ai ei, agenția era al treilea copil.

Simțindu-se privită, își ridică ochii din foaie și îl privi pe Albany, soțul ei, uitându-se la ea, cu un zâmbet pe chip și într-un halat deja desfăcut, din pragul ușii. Aaron, ducele de Albany, îmbătrânea frumos, chiar dacă la treizeci și trei de ani nu putea spune că era bătrân. Își lăsase părul brun mai lung, dar nu se putea plânge; îi plăcea să-și treacă mâna prin acel păr. Soțul ei fusese promis verișoarei sale, Paris, verișoară secretă, fiica nelegitimă a unchiului Wine cu fosta vicontesă de Cyn, lady Sarah, din pruncie; când termenul înțelegerii dintre tații lor aproape că se împinise, Paris fugise și se măritase cu primul bărbat care îi ieșise în cale, Felix, prietenul cel mai bun și colaboratorul lui Aaron. În ciuda călătoriei ducelui după Felix și Paris, acesta revenise în Londra din America și își văzuse de treburile numite de mulți ilegale; în realitate, Albany sponsoriza un bordel pentru femei, același bordel în care mama biologică a lui Blue – fiica de suflet a lui Colt și a Christinei Cardinham – încercase să-și găsească refugiu; totodată, ducele prefera să facă export, să importe lucruri scumpe, să investească în agricultura de peste ocean și descoperise o pasiune pentru creșterea animalelor într-un mediu prielnic din America. Ducele era notoriu și considerat un păgân din cauza tatuajelor de pe trupul său, tatuaje câștigase în perioada în care fusese adoptat de un trib de apași estici. Adesea Evangeline îl observa în el pe Eskiminzin, luptătorul și liderul așa cum se traducea numele apaș. Chiar și în momentele în care aproape că renunțase la obiectivul ei, Aaron fusese acolo. Nu o lăsase niciodată să cadă.

—S-a întâmplat ceva?, îl întrebă ea.

—Nu, îi zise el și se apropie, ridicând-o din scaunul in care stătea și așezând-o înapoi, pe piciorul lui. Îmi admiram doar soția. Aproape douăzeci și cinci de ani și ești minunată. Și eu care credeam că femeile ajunse la vârsta ta se usucă, li se lasă fața, se ridează.

—Știi prea bine că nu este așa, zâmbi Evangeline și își lăsă greutatea pe el. Max a adormit? Fiul lor cel mare, născut în anul căsătoriei lor, când niciunul nu avusese vreo speranță de a avea un copil, se numea Max după numele ducelui Rowland care o salvase și care asistase la naștere. Totul decursese bine, fără incidente, așa că trei ani mai târziu o aveau pe Karina.

—După ce i-am povestit despre lupta soarelui cu luna, îi zise el. Îi plac legendele apașe. Karina, în schimb, se mulțumește cu ideea că va fi prințesă și mamă.

—Ar trebui să ne îngrijoreze?

—Deloc. Bine, acum, Aislinn nu mi-a spus niciodată că vrea să fie prințesă și mamă. Mi-a zis că vrea să fie om de afaceri și atât. Aparent, nu e loc de copii în lumea femeilor de afaceri moderne.