Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 24

Mă grăbesc spre lift și merg la birouri ca să-mi iau geanta, apoi cobor direct pe scări în recepție unde îl găsesc pe fratele lui Dylan.

Abia acum remarc că este îmbrăcat în costum. Un costum scump, negru complet. De la cămașă până la sacou și pantaloni. Ține în mână stângă o pereche de ochelari cu care se joacă nerăbdător.

Când aude sunetul tocurilor mele își ridică privirea și mi se adresează:

— Haide, frumoaso, spune bătând din picior.

Cum ar trebui să mă adresez acestui om?

Îi zâmbesc scurt și mă duc lângă el. Se întoarce pe călcâie punându-și ochelarii și se îndreaptă spre ieșire cu mine în dreapta sa.

Afară soarele strălucește în toată puterea sa pe cer și mă bucur că am venit la muncă și că nu am ascultat de Dylan. Vântul adie plăcut și îmi suflă șuvițele răzlețe care mi-au ieșit din coada prinsă de dimineață.

— Pe aici, spune si mă conduce spre o mașină roșie ca focul și foarte joasă.

Din cunoștințele mele îmi dau seama că este un Ferrari, din cele de colecție.

Ajungem în fața ei și urcăm simultan în ea. Pe cât sunt eu de scundă, pe atât este și mașina asta de joasă. Și Audi-ul lui Dylan este jos, însă asta este una cu pământul.

— Deci, tu și Dylan sunteți bine acum? Mă ia prin surprindere Jay cu întrebarea sa în timp ce iese din parcare.

Ce știe el mai exact despre relația noastră?

— Da, totul este în regulă, îi răspund scurt și privesc drept în fața fără să îi dau alte detalii.

Încuviințează scurt din cap și vorbește din nou:

— Nu îl părăsi, nu l-am văzut pe Dylan niciodată așa cu o femeie. Lui îi place să o aibă o noapte, dar cu tine...e altceva. Te vrea pentru totdeauna.

Mi se taie răsuflarea când aud ultima parte. Pentru totdeauna! Nici nu știu ce să îi răspund. Nu mă așteptam să avem această discuție atât de personală.

— Nu o voi face fără motiv, domnule Masson!

Acesta izbucnește în râs. Tare. Zgomotos.

Ce este așa amuzat? M-a luat la mișto până acum cu toate vorbele acelea?

— Amaya, pentru numele lui Dumnezeu, domnule? Sunt de-o seamă cu tine, hohotește și virează la dreapta într-o intersecție. Spune-mi Jay, ești iubita fratelui meu, îmi arunca o privire scurtă – gest pe care îl văd la Dylan de fiecare dată.

— Bine, Jay, mă adresez lui și acesta dă din cap apreciativ.

— Îți place cabana mea?

Ochii mei se măresc. Nu că se măresc, cad de la locul lor. Și maxilarul la fel.

De unde știe?

Aici chiar nu mai cred că este mâna lui Dylan. Mi-a spus clar că Jay nu trebuie să afle.

— Oh, haide! Nu mai fi atât de șocată, cometează râzând.

— Ți-a spus Dylan? Întreb ușurel, nesigură pe ce ar trebui să scot pe gură.

— Știam că fratele meu e irațional uneori, dar știa că am camere de supravegheat acolo.

O. Doamne. Dumnezeule!

— Stai liniștită. Nu și în casă. Dar este o zonă destul de retrasă pentru așa o frumușețe și nu aș fi vrut să nu aflu cine ar fi avut tupeu să o jefuiască, explică serios.