Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 20

Dimineața ne găsește în camera de hotel, cu mine în vârful patului, iar cu Dylan învârtindu-se haotic și punând toate lucrurile în bagaj deoarece pe mine nu mă lasă să îl ajut în ciuda protestelor mele că mă simt mult mai bine. Mă doare puțin capul și nasul îmi este înfundat, însă el spune că încă am febră, deși eu nu simt nimic. Las ca el de data aceasta, chiar dacă nu îmi place să fiu controlată până în punctul de a mă trata ca pe o incapabilă.

Îmi lasă haine de schimb pe marginea patului și mă trimite să fac un duș ca mai apoi să putem pleca spre Londra. Când ies din baie pregătită să plec îl găsesc pe Dylan în sufragerie la fel de pregătit ca și mine stând pe fotoliu. Merg la bagaj să îmi pun și lucrurile din baie pe care le-am folosit pentru duș și mă întorc spre Dylan care acum stă în picioare la câțiva pași de mine.

- Cum te simți? Mă întreabă prinzându-mă de mână și trăgându-mă în brațele sale.

Îl cuprind și îi inspir parfumul pe care îl simt foarte slab din cauza nasului meu înfundat.

- Mult mai bine, accentuez cuvintele ca să priceapă aproape mi-am revenit.

Îmi ridic capul ca să îl pot privi, iar acesta se apleacă să mă sărute.

- Încă nu îmi vine să cred, spune plasând un sărut cald pe fruntea mea.

Îl privesc nedumerită și atunci reformulează:

- Că suntem în acestă poziție. Că îmi permiți să te țin în brațe. Că îmi permiți să te sărut. Când ți-am văzut prima dată proiectul am știut că vom veni împreună și voiam să facem atât de multe lucruri în timpul rămas, însă după dimineața aceea am cerut cele două camere la etaje diferite ca să fiu cât mai departe de tine și chiar plănuiam să nu îți vorbesc deloc. Însă nu pot, când îți văd chipul, când îți simt mirosul nu pot să stau departe de tine. Nu știu ce mi-ai făcut în câteva zile, Amaya Steward, dar m-ai cucerit, șoptește cu ochii în ai mei.

Nu știu ce să îi spun. Și eu știam că se va ține departe de mine, însă să rezerve camere la etaje diferite, la asta nu mă așteptam. L-am respins într-un mod nu frumos, avea tot treptul să o facă. Cumva o parte din mine spera să mai încerce, își dorea asta. Partea mea cea a dracului de rațională știa că nu e bine. Sunt mai mult decât mulțumită de partea mea cea irațională.

Îmi trec limba peste buze și mă ridic pe vârfuri apropiindu-mi gura de a sa. Se apleacă și el și mă sărută încet savurând amândoi momentul. Îmi vine să strănut însă reușesc să mă abțin. Se desprinde ușor de mine și-și trece mâna prin părul meu ca de obicei oprindu-și palma pe ceafa mea.

Îi spun primul lucru care îmi trece prin cap:

- Mi-a fost frică că mă vei refuza, îmi mușc buza de jos din cauza stânjenelii pe care o resimt.

Mă privește zâmbind în colțul gurii și mă mai sărută odată.

- Aveam de gând să te țin un pic pe jar, dar ți-am spus, nu pot sta departe de tine. Abia așteptam ca brațele mele să te înconjoare.

Este una din cele mai frumoase declarații pe care le-am primit, dacă nu cea mai frumoasă. Să îți spună cineva că nu poate sta departe de tine este ca și cum focul nu ar arde fără lemne. Ceea ce este imposibil, nu?

Nu mai spun nimic și îl strâng tare în brațele mele micuțe în timp ce el mă înfășoară cu totul cu ale sale.

- Haide să plecăm acasă, îmi spune după câteva clipe și îmi dă drumul.

Aprob din cap apoi, îmi rotesc ochii prin cameră ca să fiu sigură că nu uităm nimic și că nu lăsăm un dezastru în urma noastră. După ce fac ultima verificare îmi iau geanta pe umăr și bagajul în mâna dreaptă îndreptându-mă spre ușă, însă Dylan mă opreste și îmi ia gențile din mâini eu dându-mi ochii peste cap la gestul său. Nu sunt invalidă pentru numele lui Dumnezeu! Dacă va continua să mă protejeze ca pe un copil mic vom avea probleme.