Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 23

Mă trezesc dimineață singură în pat, iar seara trecută pare un vis. Dacă nu aș fi în patul acesta necunoscut, chiar aș crede asta. Draperiile sunt trase, iar camera pare foarte întunecată, abia deosebesc formele. Nici măcar nu știu cât e ceasul sau unde este Dylan.

După ce ne-am curățat, ne-am pus înapoi în pat și am adormit îmbrățișați în primele minute. Eram epuizați. Concursul ne-a epuizat, schimbul de fus orar de asemenea. Și ne-am epuizat și noi, chiar dacă nu în sensul negativ al cuvântului.

Să adorm în brațele lui Dylan a fost...special. Diferit. De parcă acolo îmi era locul. Fix ca o piesă dintr-un puzzle.

Mă ridic din pat și culeg de lângă acesta hanoracul ce l-a purtat Dylan ieri, luându-l pe mine, apoi ies din dormitor.

— Dylan? Strig însă nu primesc răspuns.

Îmi învârt ochii prin living în cautarea acestuia însă ia-l de unde nu-i.

Mă apropii de ușa băii poate poate aud dușul, însă nici vorbă.

Ochii mei se măresc de spaimă. Nu are cum să...plece. În adevăratul sens al cuvântului.

Oare doar m-a folosit? Nu cred că se numește astfel dacă doar eu am primit plăcere. Dar poate vrea să se joace cu mine. Îmi vede vulnerabilitatea și știe că mă va putea avea oricând va vrea.

Poate ne vom întâlni la companie și va face mișto de mine. Poate că este Dylan numai în momentele în care nu este acolo. Poate voi da din nou de acel tânăr Masson care îmi va deschide ușa și îmi va țipa să ies.

Cât de proastă pot fi!

Încep să tremur de frică și de rușine că m-am lăsat așa ușor. Practic eu eram cea care îi cerea să se culce cu mine! Simt că ochii mă înțeapă și mă silesc să nu dau drumul lacrimilor.

Mă duc spre bucătărie și știu că este ultima mea șansă să îl găsesc aici, însă când nu îl văd panica mă cuprinde și mai tare.

Privirea încețoșată îmi sare brusc pe masă și mă calmez puțin când văd un mic dejun pregătit la repezeală și o hârtie mâzgălită cu câteva cuvinte.

Încep să respir. Să simt cum plămânii mi se umplu de aer. Îmi pun mâinile pe față și îmi las capul pe spate, expirând și mulțumind lui Dumnezeu.

Apuc direct biletul și încep să citesc:

„Bună dimineața, iubito!

În primul rând, îmi pare rău că nu am fost lângă tine când te-ai trezit, am venit mai repede la firmă, am de semnat niște prostii.

În al doilea rând, afară plouă tare și nu vreau să răcești din nou, așa că te rog să mă aștepți acasă, vin cât pot de repede.

P.S. Am făcut ce am putut la micul dejun, dar jur că este comestibil! Mănâncă!

XOXO, Dylan"

Mă calmez și mă bucur că nu s-a schimbat nimic între noi. Dar furia mă curprinde imediat când văd ce motiv a invocat să lipsesc de la muncă. Nu poate face asta, am stabilit de comum acord ieri că azi mă va duce să mă schimb și vom merge împreună la firmă.

În plus, este prima mea zi în calitate de angajat! Trebuie să semnez, în sfârșit, contractul pe care îl visez de când eram în primul an de facultate.

Nu mă deranjează că a mers mai repede, ci faptul că îmi ordonă să stau acasă.

Dacă el nu a respectat înțelegerea, nici eu nu o voi face! Mă voi duce la muncă.