Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 15

 N-am dormit. Nu în adevăratul sens al cuvântului. M-am întors de pe-o parte pe alta pe canapeaua asta. Abia am așteptat să se facă dimineață. Când primele raze ale soarelui au luminat încăperea, am mers să fac un duș fierbinte care să îmi ardă gândurile.

Intru înapoi în cameră, mă așez pe pat și iau telefonul în mână, văzând când îl deschid un dreptunghi care pâlpâie în bara de stare. Îl ating, acesta deschizându-se într-o conversație. Mesajul a fost trimis la ora șase. Atât de matinal?

Sunt două emoticoane. Primul reprezintă un pergament rulat care are alt rol în acest mesaj – proiectul, iar al doilea emoticon reprezintă o față care face cu ochiul.

Nu-l mai uit, fii sigur de asta, domnule Masson!

Învârt telefonul în mâini și mă gândesc dacă ar trebui să îi memorez numărul. După multe discuții cu piticii de pe creierul meu mă hotărăsc să salvez numărul sub numele Dylan. Ceva normal, deși m-am gândit și la Dylan Masson. Sau domnul Dylan. Sau domnul Masson.

Ar trebui să îi răspund la mesaj?

Ce aș putea spune?

De când m-am despărțit de Ben sunt plină de incertitudini. Îmi calculez fiecare pas. Mi-e frică să nu spun ceva greșit. Să nu fac ceva greșit care ar putea să îndepărteze oamenii de mine. Deși nu am avut nicio vină în legătură cu ceea ce a făcut Ben îmi asum că poate și eu am fost problema. Poate că doar aștepta un motiv pentru care să arunce petru ani la gunoi.

Mi-e frică să nu spun ceva greșit mai ales în preajma lui Dylan. Atât când suntem singuri, cât și la firmă. Îmi este este teamă să nu îl îndepărtez ca om care mă vrea în viața lui. Și ca superior care mă poate lăsa fără serviciu.

Dylan îmi trezește o senzație necunoscută, dar plăcută. Teamă de începuturi, dar dorința. Îmi place Dylan. Mult. Mă consumă, mă seacă de puteri de multe ori discuțiile cu el, dar tot el mă încarcă.

Mă contrazic singură și este al naibii de frustrant.

Încep să îmi privesc corpul. Sunt slabă. Îmi văd oasele bazinului că sunt proeminete, la fel și cele de la claviculă. Mă uit din profil, iar formele mele lasă de dorit. Parcă m-am plafonat, însă mulțumesc Domnului că nu am vergeturi.

Mă apropii mai tare și îmi privesc chipul. Nu am roșeață în obraji, ochii parcă sunt goi, iar buzele uscate.

Ce vede Dylan la mine? Nu arăt nici măcar ca una din fetele de la brațul său chiar dacă nu a fost nimic de durată sau oficial.

Cumva eu și Ben ne obișnuisem unul cu celălalt și nu mai dădeam importanță aspectului fizic atât de mult, însă acum că vine vorba de marele Dylan Masson îmi dau seama că arăt ca o scobitoare îndoită. Poate acesta este adevăratul motiv pentru care Ben m-a înșelat, dar și-a găsit treaba cu firma ca un alibi.

Încep să mă machiez neobișnuit de mult. Pun un strat gros de fond de ten. Aplic fard pe pleoape.

Acum, parcă mă apropii puțin de fetele acelea.

Dar nu sunt eu. Șterg tot și mă machiez ca de obicei. Tuș, rimel, gloss. Iau pe mine o rochiță bleumaren cu buzunare și mâneci treisferturi și în picioare niște tocuri albe cu o fundița drăguță în față.

Iau proiectul într-o mână și în cealaltă geanta, apoi ies din cameră. Anna nu e nicăieri și dat fiind faptul că lucrează de la trei sunt sigură că încă doarme.

Iau o gustare rapidă și ies afară. Exact când ajung în parcare, SUV-ul pe care îl conduce Josh apare. Mă conduce la firmă și pe drum schimbăm câteva cuvinte. Sunt mult mai politicoasă decât am fost ultima dată când m-a dus la muncă.