Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 19

Cine este această femeie agățată de el? Îl cuprinde puternic de după gât și zâmbește în timp ce îl strânge în brațele sale. Însă nici el nu este mai prejos. O cuprinde de talie și o strânge tare în brațe mâingâind-o pe păr.

Dacă face asta ca să-mi facă mie în ciudă o să mă asigur că nu va mai face asta a doua oară.

Este mult mai înaltă ca mine, are păr negru lung și frumos ondulat. Tenu-i este măsliniu și nu prezintă imperfecțiuni. Văd, de aici din dreapta lui Dylan, că poartă un machiaj atât de discret încât dacă nu aș fi atât de aproape de ei aș crede că nu are, însă nici nevoie de el nu are.

Poartă un costum roșu care îi vine ca turnat format din pantaloni care i se mulează discret pe picioarele lungi și subțiri și un sacou cu mâneci treisferturi care la fel de bine îi conturează talia definită perfect.

Este atât de frumoasă femeia asta încât dacă mă compar cu ea nu însemn nimic. Ea e brunetă, eu blondă. Ea e înaltă, eu sunt foarte scundă. Ea are trăsături atât de bine definite iar eu, ei bine, sunt drăguță. De parcă aș compara un model Victoria's Secret cu o tipă oarecare de pe stradă.

După câteva secunde care pentru mine au însemnat ani se desprind din îmbrățișare însă se țin în continuare de mâini și se privesc de parcă s-au regăsit după atâta vreme.

Dylan își amintește că sunt aici și îi dă drumul la mâini apoi ne face cunoștință:

— Amaya ea este Camille, Camille ea este Amaya, arhitecta care a realizat proiectul.

Camille. Până și numele i se potrivește perfect.

Eu sunt arhitecta, dar ea cine este? Mie mi-a dat un statut, însă al el care este?

Cum ar fi fost să spună: Ea esta Amaya, iubita mea.

Taci, minte! N-ai comentat atât când i-am zis să stea departe de noi!

— Încântată, Amaya! Întinde mâna și zâmbește cu dantura perfectă scoasă în evidență.

Îi cuprind ușor mâna și-i zâmbesc cât de sincer pot murmurând și eu cât de încântată sunt să o cunosc.

De fapt, nu prea sunt.

Ne reluăm pozițiile si din nou atenția ei este asupra lui Dylan care o privește zâmbind prea mult.

— Nu te-am văzut de atâta timp. Nu îmi spune ca ești aici să câștigi din nou, spune Dylan ridicând din sprânceană.

— Nu, dragule, sunt în organizație anul acesta. Însă dacă aș participa nu ai avea șanse în fața mea, îi face Camille cu ochiul pe un ton sarcastic și încep amândoi să râdă ușor.

Adică, eu nu aș câștiga...

— Mereu ai fost o drăguță, ce să spun, Dylan își dă ochii peste cap, dar zâmbetul nu-i dispare de pe chip.

Nu a zâmbit atât de mult de când îl cunosc eu.

— Ne vedem prin zonă, adaugă tipa și o ia din loc continuând să surâdă.

Dylan se întoarce și el mergând spre locul în care ne vom așeza și mă grăbesc să îl ajung din urmă. Când ajungem la al treilea rând îmi face semn să intru prima printre scaune și el se așeză în dreapta mea.

Mă tot gândesc la fata de mai devreme. Oare a fost ceva între ei? De când se cunosc? În ce circumstanțe s-au întâlnit? Oare prinde zecile de femei care au trecut prin patul lui a trecut și Camille?

— Cine e femeia de mai devreme? Gura mi-o ia pe dinainte și Dylan se întoarce spre mine cu o privire mirată.

Pe chip îi înflorește un ranjet stupid și își ridică sprâncenele la mine spunând: