Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 18

Îmi deschid ușor ochii și simt că mâna mea este așezată pe ceva tare, iar picioarele îmi sunt de-a dreptul încâlcite cu alte două. Îmi amintesc ușor seara trecută. Am ajuns în Turcia, ne-am cazat la hotel, Dylan dormea în cameră, iar eu m-am așezat pe canapea și am adormit acolo.

Atunci cum am...?

Îmi ridic încet privirea și o întâlnesc pe cea a brunetului care mă ține în brațe.

El m-a adus aici? Și a dormit cu mine în brațe?

— Mă bucur că măcar atunci când dormi am parte de tine, spune cu o voce răgușită si-i văd ochii senini și limpezi ca apa așa cum nu i-am văzut niciodată.

Nu stiu cum sa reacționez. Dacă aș începe să fac urât l-as îndepărta și mai mult și, sincer, nu îmi mai doresc asta. Îmi place Dylan cu tot ceea ce este el. Dar nici nu imi convine postura în care ne aflam în acest moment. Însă nici nu-mi displace că m-am trezit în brațele sale.

— Cât este ceasul? Abia mi se aude glasul din cauză că mi-e uscată gura.

Se întinde spre noptieră și mă trage și pe mine după el luându-și telefonul și deschizându-l:

— Opt fără zece minute aproximativ, spune și lasă din nou telefonul pe noptieră.

Se întoarce din nou fiind în aceiași poziție ca înainte cu mâna trecută pe după umerii mei și ținându-mă bine. Mă dezlipesc ușor de el și mă sprijin în mâini privindu-l. Este atât de frumos încât mi se pare ireal. Mă atrage atât de mult încât simt frig acum că nu mai am contact cu corpul său care mă aprinde. Îmi cobor privirea pe buzele sale care sunt ușor crăpate și parcă mă cheamă să le sărut.

Vreau să o fac!

Îmi trec limba peste buze ca să le umezesc ușor și îmi dreg vocea întrebându-l:

— Cum am ajuns aici?

— Când m-am trezit eu aseară am încercat să te scol ca să cinăm. N-am putut să te trezesc, atât de obosită erai. Acea canapea era mult prea mică așa că mi-am permis să te aduc aici. Când am vrut să plec...

Se oprește.

Îi fac semn să continue să vorbească.

— Vorbeai în somn. Cred că aveai un cosmar. Mi-ai strâns mâna așa că am rămas.

Minte! N-am visat nimic. Nici măcar nu cred că a încercat să mă trezească. Nu eram atât de obosită. Și eu nu vorbesc în somn.

Nu am chef de o discuție cu el pe această temă. Și nici nu vreau să îi stric dispoziția în această zi. Este important pentru amândoi să câștigăm acel concurs. El păstrează reputația firmei, iar eu nu îmi pierd locul de muncă. Amândoi avem de câștigat.

— Care este programul pe ziua de astăzi?

Oftează când vede că nu continui pe tema asta. Ce ar vrea? Să îi mulțumesc?

— Având în vedere că acel concurs începe la ora douăsprezece, avem timp să luăm micul dejun și să ne pregătim în tihnă, îmi răspunde în timp ce își pune mâinile sub cap și privește fix tavanul.

Aprob din cap și mă ridic din pat vrând să ies din dormitor. Îl aud și pe Dylan cum se foiește apoi, se ridică oftând. A doua oară în zece minute. Ieșim amândoi în sufragerie și zici că suntem dușmani, ne ferim unul de altul, nu știm cum să ne comportăm, tensiunea dintre noi se simte. Și se vede. Aș putea să iau un cuțit și să o tai felii.

Dylan se sprijină de perete iar eu mă așez pe fotoliu. Nu ne privim. Nu ne vorbim.

Mă simt atât de stingheră și simt că trebuie să spun ceva. Nu pot sta departe de omul ăsta, toată săptămâna m-am simțit rău. Nu fizic, ci psihic. Toate gândurile au pus stăpânire pe mine. Am întors situația pe toate părțile ca să îmi dau seama ce este cu toată relația asta. Ce este cu mine. De ce mă simt în halul acesta când eu i-am cerut să stea departe de mine. De ce vreau să îl am aproape? Să îmi vorbească? Să mă privească? Să mă sărute cum a făcut-o în seara aceea la zid? Sau la cabana fratelui său? De ce?