Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 8

Dimineața începe cu aceiași rutină: mă trezesc, îmi fac toaleta, iau micul dejun împreună cu Anna, apoi mă îndrept spre companie.

Intru și îi zâmbesc lui Adeline, iar ea îmi face semn să mă apropii. Îmi întinde un mare buchet de trandafiri albi și îmi dă un pliculeț.

Îi mulțumesc și îl deschid:

„Felicitări, Amy, ai reușit ceea ce eu nu am reușit!

Succes! Te iubesc!

Ben!"

Mesajul său este liber la interpretare. Chiar îi pare rău pentru ce a făcut și se bucură cu adevărat pentru mine, ori e ironic. Din varii motive, înclin spre a doua variantă.

— Iubitul tău te felicită că ai reușit să te strecori aici? Răsună o voce puternică și cunoscută, iar eu tresar.

Mă întorc spre tânărul domn Dylan și pun bieletul între flori.

— Fostul! Spun scurt și întind buchetul spre Adeline: Dacă îi găsești un loc pe undeva, bine, dacă nu aruncă-l, îi spun și mă întorc spre șeful meu care mă privește uimit.

— Cum te simți la locul tău de muncă, se joacă cu o scamă de pe sacoul său negru.

Vrea să pară în același timp și ignorant și ipocrit? Pentru că îi iese. Nu vreau să mă las intimidată de el.

— Bine, mulțumesc. Mă acomodez, îi zâmbesc sincer.

— În legătură cu ieri, acum pare puțin mai atent la mine. N-am vrut să reacționez așa. A fost o coincidență ca cea care mi-a stricat mașina să fie angajată aici, adaugă pe un ton ce eu îl evaluez ca fiind sarcastic.

Știe cum s-o de-a cu bâta în baltă. Putea să zică că pur și simplu îi pare rău și aia era. Dar nu, pentru că atunci egoul său ar fi fost zgâriat.

— Bună dimineața, domnule Masson! Amy! Salută lingușitor.

Da, ea mai lipsea din scenă...

— Bună dimineața! Salutăm la unison și pleacă pe tocurile-i înalte care scot un sunet prea tare chiar și pe mocheta aceasta, însă nu înainte de a-mi arunca mie o privire urâtă.

Domnul Masson își dă ochii peste cap, iar eu mă strâmb. Când îmi vede reacția, chicotește.

— Sunteți curtat până și la locul de muncă, spun privindu-l direct în ochi.

Am vrut să-l confrunt. Să știe că în fața sa nu se află o biată pasăre care poate zbura oricând din cuib. Se află o femeie în devenire care știe să apere ce i se cuvine.

Dar mai rău am făcut. Parcă m-am uitat într-o oglindă magică, pentru că ochii săi ciocolatii sunt atât de limpezi încât mă văd în ei.

— Emma? Râde. Am auzit multe despre ea de când lucrează aici. Dar când ceva nu te privește, ignori.

Deci subiectul Emma nu îl privește? Din fie ce motiv, mă gâdilă această replică.

— Să ai spor, Amaya! Îmi urează, apoi se întoarce pe călcâie și pleacă spre lift.

Merg și eu spre sala unde mi-e biroul și dacă privirile ar putea omorî, aș fi de mult mâncată de viermi. Emma se uită la mine de parcă i-am ros osul favorit.

Chiar n-o înțeleg. Oare se comportă așa cu orice persoană care schimbă două fraze cu obsesia ei? Eu, cu siguranță, nu sunt vreo amenințare pentru ea.

Îmi smulg privirea din a ei și fixez monitorul închis al calculatorului din fața mea.

— Pământul către Amy! Max își flutură mâna prin fața mea și clipesc des. Ești bine? Mă întreabă după țintuindu-mă cu privirea.