Învață-mă să iubesc ° Volumul I

Capitolul 35

Douăzeci de minute mai târziu încui ușa apartamentului și mă îndrept cu Amaya spre mașină. S-a îmbrcăt neobișnuit de lejer pentru o zi la birou – și-a înlocuit fusta creion cu o pereche de blugi usor trapezi, iar în loc de bluzele acelea elegante, dar extrem de sexy, a luat un tricou simplu, alb, la fel de larg, încât atunci când am văzut-o îmi era pe limbă să întreb dacă e al meu. Peste acesta a luat un sacou în carouri foarte drăguț, de altfel. Să nu mai pun la socoteală că tocurile cui au fost înlocuite cu unele crem cu toc gros. Asta pot să înțeleg, având în vedere încă problema ei cu picioarele. O geantă simplă neagră și atât! Părul foarte lejer prins în coadă la spate, dar măcar și-a păstrat machiajul la fel ca înainte. Mereu știu cu ce s-a machiat. Refuză să își pună fond de ten, însă tușul este nelipsit. Și îmi place. Al naibii de mult! Oricum nu este Amaya pe care am cunoscut-o. Nu știu de ce nu s-a îmbrăcat ca de obicei, dar îi stă foarte bine.

Bine, sunt sigur că mi-ar plăcea orice pe ea. Sau nimic. Depinde de situație.

̶  De ce te-ai îmbrăcat așa? Nu pot să mă abțin să n-o întreb atunci când ajungem în parcare.

Cască ochii uimită și își privește ținuta.

̶  Nu îți place, mă întreabă încet și ușor dezamăgită, iar mâna ei se strânge puternic pe baston.

Oh, mereu o dau în bară!

̶ Nu! Ba da, îmi place! Vorbesc, iar ea mă privește suspicios. Doar mă miram, nu prea e tipic ție, atâta tot, îi zâmbesc și o trag în brațele mele.

Brusc mă simt privit. Mă uit în jur în speranța să găsesc ochii din umbra, dar nimic. Cu toate astea, mă dezlipesc repede dar blând de Amaya și îi deschid portiera să intre. Mai privesc odată dacă nu cumva văd ceva suspicios, apoi când mă asigur că nu este nimic, dau ocol mașinii intrând și eu.

O să devin paranoic curând.

Doamne Dumnezeule, de ce nu pot pur și simplu să închid ușa aia cu zece lacăte și să mă asigur că nu o va deschide nimeni, cu atât mai puțin blonda din dreapta mea? Cum naiba a apărut iar? Sunt sigur că tata l-a închis pe veci la zdup. Apare după doi ani ca...ca...ca dracu să îl ia! Nu îmi dau seama că m-am încordat până nu îi simt atingerea fină a Amayei pe brațul meu.

— Mergem?

Aprob mecanic din cap și pornesc mașina ieșind din parcare, înaintând spre autostradă.

Trebuie să dau cumva de nemernicul ăla și să îi vorbesc! Nu pot să risc acum totul când eu îmi văd viitorul curat alaturi de femeia asta. Vreau familie, vreau copil și o viața complet liniștită. Fără fantome din trecut.

După minute bune de mers cu mașina îi arunc o privire Amayei care se joacă cu degetele în poala ei. Îmi întind mâna dreaptă și îi prind palma în a mea, ducând-o la buze și depunând un sărut la care ea răspunde cu un zâmbet.

Mă afund din nou în gânduri. Și mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am făcut. Le iau în ordine cronologică. La sfârșit realizez că am fost fix ca vorba aia, azi am furat un nou, mâine un bou. La figurat vorbind.

Am început cu lucruri extreme de mărunte, apoi am făcut ceea ce nu credeam că voi face vreodată. Deși mi-a venit mintea la cap, a fost prea târziu. Mult prea târziu. Și a venit timpul să plătesc.

Dar nu sunt pregătit.

— Unde ți-e mintea?

Vocea blondei din dreapta mea mă scoate din șirul reconstituirii trecutului meu.

— Ai omis strada de la clinică, îmi explică. Ai trecut acum vreo trei minute.

Drace!

Oftez și întorc mașina iregulamentar.