Rămâi Persoana Mea Preferată

Prolog

— Nu pleca!

— O să mă întorc, promit.

— Nu mă lăsa singură.

— Nu ești singură Any, rămâi cu mătușa ta.

Iar în acel moment începuse să plângă din ce în ce mai rău, mi se rupea sufletul când o vedeam așa, mai ales când știam că o las singură. Era a nimănui, părinții ei au murit iar mătușa a luat-o în grija ei. O cunoșteam de aproape trei luni, nu era mult dar eram foarte atașat de ea. Părinții mei au vrut să o "adopte" într-un fel, dar mătușa ei nu a fost de acord.

Trebuia să plec în New York, vacanța mi-am petrecut-o în Seattle. Aici am întâlnit-o și pe Anaya, o consider ca pe o soră mai mică. Nu am avut parte de o soră iar ea.. ea este sora potrivită și perfectă. Ochii ei albaștri începu' să lacrimeze mai mult, era ceva deosebit la ea. M-a atras din prima ochii și culoarea părului, ochii albaștri și părul negru. Avea tenul alb și o prindea bine.

Are șapte ani, era o diferență de ani cam mare. Era o diferență de șapte ani între noi, nici nu știu cum am ajuns să țin la ea. Probabil lipsa de frați, mereu mi am dorit o surioară chiar și un frate însă nu am avut norocul.

Mă ridic de lângă ea cu lacrimi în ochi, cu greu mă uit în ochii ei fără să scap o lacrimă. Niciodată nu am plâns, chiar și atunci când mă loveam până îmi dădeam sângele, însă acum diferit.

— Dawson, au venit părinții tăi să te ia.

Când aud vocea mătușii lu Anaya, gândurile din capul meu dispar imediat. Abia de mai puteam să rezist, puțin mai aveam și o luam cu mine dar nu puteam să îi iau tot ce ia mai rămas.

— Sper să își amintească de mine când o să crească mare.

Mătușa ei doar aprobă din cap, avea lacrimi în ochii. Nu știam care era motivul, ori că plange de fericire pentru că scapă de mine ori că, o să își vadă o perioadă nepoata tristă. Gândul ăsta m-a făcut să zâmbesc fără să vreau.

Zăresc lănțișorul de la gâtul meu, îmi aduce aminte când dormea.. mereu se agăța de el în timpul somnului ori se juca cu el.

O să-i las ei lănțișorul, să îl aibă ca amintire, mă aplec spre ea și i-l pun la gât. Îi las un sărut pe frunte și îi șoptesc la ureche ce îmi spunea ea mereu; "Rămâi persoana mea preferată".

Ies din cameră fără să o mai privesc cum plânge apoi ies din casă fără să mai stau pe gânduri.

Când arunc ultima privire spre casă, o văd la geam cum se agăța plângând să nu plec însă nu aveam ce face, nu puteam să o iau cu mine. Intru în mașină și alung gândurile despre ea.