Rămâi Persoana Mea Preferată

Capitolul 1

          
A N A Y A — P R E Z E N T

Eram în drum spre mătușa mea, plecasem de la muncă mai devreme, nici eu nu știam de ce, mătușa m-a sunat să pun vorbă pentru a pleca mai devreme.

Mai aveam încă câteva seri de muncă apoi voi trece la învățat, eram în ultimul an.

Ajung acasă, o găsesc pe mătușa în sufragerie stând întinsă pe canapea uitându-se la televizor, era prea atentă la filmul romantic încât să mă observe. Când mă apropi de ea își mută imediat privirea pe mine, era atât de palidă probabil era obosită, cred că a stat să mă aștepte pe mine dacă încă nu se afla în camera ei dormind, alt motiv nu ar avea.

— Ce s-a întâmplat? O întreb confuză, din cauza ei am scăpat mai devreme de la muncă și habar nu aveam care era motivul.

— Nimic scumpo, m-am gândit mai bine și ar trebui să iei o pauză, o să ne descurcăm doar cu salariul meu.

Se uită la mine zâmbind dar în același timp avea tristețea în glas.

Las un oftat adânc să iasă și merg în camera mea, abia de mai puteam, nu e vorba de muncă însă eram cu psihicul la pământ.

O aveam alături doar pe mătușa și nu mă plâng, făcea din nimic să am totul iar eu sunt mulțumită și doar cu prezența ei. Totuși îmi era dor de mama, nu am apucat să o cunosc așa bine pentru că a murit când aveam cinci sau șase ani, la fel și tata, au murit într-un accident cu mașina.

Plecarea lor m-au distrus însă după un timp nici lung nici scurt, a apărut un băiat care era ca un frate pentru mine, era mereu acolo lângă mine să mă ridice de jos. Dar într-un final a plecat mai ales când aveam cea mai mare nevoie de el, mătușa mi-a povestit că lănțișorul ce îl purtam mereu la gât, îl aveam de la acel băiat, nu îmi aminteam prea multe din cauza depresiei făcute un timp nici chipul lui nu mi-l mai aminteam.

O puneam mai mereu să îmi povestească despre băiatul care era mereu lângă mine, îmi povestea că mâncam de fiecare dată împreună, dormeam împreună, ne jucam împreună și pictam de foarte multe ori împreună ceea ce lui nu îi plăcea să facă iar pentru mine o făcea, totuși un singur lucru nu voi uita niciodată, îi spuneam tot timpul "rămâi persoana mea preferată". și chiar așa era, era singura persoană preferată din viața mea.

Las gândurile deoparte și îmi adun pânza și culorile pentru a picta, făcusem o pasiune pentru asta, era singurul mod în care uitam de toate problemele, pictam orice gândeam iar asta mă liniștea pentru că mă descărcam într-un fel de toate gândurile.

Mătușa Adela, a vrut să mă înscrie la un concurs de arte când a văzut desenele pictate de mine, însă eu nu vedeam perfecțiunea în ele ci doar niște culori întinse oriunde pe pânză.

***

— Mai repede Any!

— Încerc.

Lucram la un restaurant ceea ce era foarte greu pentru mine pentru că eram singura ospătăriță, nu stăteam deloc și era obositor să alergi de la o masă la alta.

Într-un final termin toate comenzile, epuizată mă așez pe un scaun retrasă de ceilalți angajați și privesc în jur, restaurantul era plin iar eu simțeam că nu mai fac față.

— Domnișoară, Anaya!

Șeful restaurantului mă strigă iar eu mă ridic imediat fiind puțin speriată, niciodată nu mă striga.

Deobicei îmi trimitea un mesaj sau mă suna sau chiar trimitea pe cineva să mă anunțe că mă cheamă, dar nu mă striga.

Merg rapid ocolind mesele cu atenție, iar când ajung aproape de el îi observ fața dezamăgită.

— Ce s-a întâmplat?

— Trebuie să îți dau banii, îmi pare rău că pleci.

— Dar nu plec domnule. Îi spun confuză, nu am pomenit de așa ceva niciodată.

— Mătușa ta mi-a spus că de mâine începi noul an școlar, și că ar trebui să renunți la muncă pentru a te concentra pe învățat.

Era adevărat chiar aveam nevoie de concentrare, însă nu îmi doream să o las pe mătușa cu toate greutățile, trebuia să aibă două joburi ca să ne ajungem cu banii.

Aprob și îmi iau rămas bun, eram nedumerită neștiind dacă iau decizia corectă pentru că aș putea să îmi un alt job cu un program mai scurt și tot să o ajut pe Mătușa Adela însă trebuia timp să găsești un așa loc de muncă.

Merg agitată spre strada unde locuiam, nu erau prea multe case și era destul de întuneric însă mă obișnuisem, ajung după câteva minute bune acasă sincer mi-ar prinde bine o mașină, totuși nu îmi permiteam una.

— Mătușă?! O strig fiindcă nu era în sufragerie, unde deobicei mă aștepta aici.

— Sunt aici.

O aud din camera ei însă nu prea bine, era răgușită iar după glas părea rănită. Merg repede în camera ei și o găsesc stând în pat dar nu așa cum speram, nu se simțea bine.

— Oh, mătușă! ce ai pățit?

— S-sunt bine. Abia de îmi vorbea fără glas, nu era bine, se îmbolnăvise.

Chemasem imediat salvarea, eram panicată știind că e singura cunoștință care îmi era alături, nu mai aveam pe nimeni decât pe ea.

Cei de la salvare mi-au spus că nu pot merge cu ea, ceea ce m-a agitat imediat știind că nu e bine și nu sunt lângă ea, eram îngrijorată nu puteam adormi nicicum iar mâine aveam prima zi din noul an școlar încă un motiv pentru îngrijorare.

Mă întind în pat pentru a încerca să adorm măcar câteva ore pentru că eram de-a dreptul obosită și totuși nu puteam închide un ochi, mă abțineam să nu plâng altfel nu mă mai opream și nu era nimeni lângă mine să mă liniștească, iar mâine nu vreau să arăt ca un zombi ce umbla prin școală.