Rămâi Persoana Mea Preferată

Capitolul 19

A N A Y A

O bătaie în ușă mă oprește din aranjarea hainelor, eram obosită, aveam nevoie să dorm dar trebuia să fac și asta.

Las hainele, mergând spre ușă.

O deschid doar puțin, pentru a vedea cine este. Un nod în gât mă face să îmi rețin respirația pentru câteva secunde.

Dawson.

— Pot să intru? Întreabă Dawson, răgușit.

— Ce vrei?

Nu voiam să îl las să intre pentru că sigur nu va sta departe de mine, nu înțelegeam de ce dar nu puteam să îmi pun bariere când era lângă mine.

La dracu'!

— Vreau să discutăm.

Nu îi dădeam niciun răspuns fiindcă nici eu nu știam dacă voiam să discut cu el sau nu, mă uitam insistent în ochii lui, de parcă așteptam să îmi spună că este băiatul pe care îl așteptam de la vârsta de șapte ani.

—...vrei sau nu, trebuie să discutăm.

Mă împinge ușor din ușă și își face loc înăuntru, închide ușa după el apoi îmi aruncă priviri încărcate de o dorință pe care o cunoșteam prea bine.

Se apropie de mine, reducând distanța dintre noi până când îi pot simți respirația caldă pe pielea mea.

Îmi întind mâna pentru a-l opri, dar el se apropie mai mult, mâna mea îi atinge pieptul cu putere. Mă privește cu ochii aceia întunecați, plini de dorință și frustrare.

— De ce te temi, Anaya? Întreabă el, vocea lui scăzând până la o șoaptă. De ce te temi să te apropii de mine?

Îmi simțeam inima bătând nebunește în piept. Nu mă temeam, nu îl voiam așa aproape de mine. Nu voiam să îi simt respirația pe pielea mea, nu voiam să îi simt parfumul puternic sau să mă atingă. Cum o făcea acum.

Mâna lui se poziționează pe obrazul meu, se apropia din ce în ce mai mult, îi strângeam tricoul în pumn cu putere sperând să înțeleagă că nu îmi doream apropierea asta.

La naiba, Anaya! Nici nu încerci să fugi.

Era adevărat, nu încercam, pentru că eram blocată.

Într-o mișcare rapidă, gura lui se unește cu a mea brutal. Încerca să pătrundă cu limba în gura mea dar nu îl lăsam. Încercam să mă îndepărtez, până mâna lui mă prinde de ceafă cu putere trăgându-mă foarte aproape de el.

— Lasă-mă! Șoptesc eu printre buzele noastre unite, vocea mea era slabă, aproape o rugăminte.

Îi simt degetele încleștate în părul meu, trăgându-mă mai aproape, mai strâns, ca și cum ar putea să mă absoarbă complet de el.

Mă strângea prea tare de păr, gura mea se deschide din cauza unui suspin.

Limba lui o căuta pe a mea cu disperare, se împleteau de fiecare dată când se găseau.

Aveam nevoie de aer, era mult prea rapid, mult prea insistent.

Sânii mei erau lipiți de pieptul lui, își lăsa greutatea pe mine și erecția lui mă apăsa pe coapsă.

— Dawson, nu... gem eu, încercând să mă îndepărtez, dar el mă prinde și mai strâns.

Gura lui explorează fiecare colț al gurii mele, hotărât să-mi fure fiecare răsuflare. Respirația mea devine sacadată, inima îmi bate nebunește.