Rămâi Persoana Mea Preferată

Capitolul 4

D A W S O N

Îi simțeam agitația dar în același timp era și speriată totuși nu arăta asta, însă nu permiteam nimănui să îi facă rău.

Bărbatul ce voia să o cumpere, era Nishan. Nishan era dușmanul meu, fratele meu îi era la mână acum ceva timp dar a dispărut, așa că războiul ce îl aveau ei doi, îl dețin eu.

Pentru amândoi simțeam ură, fratele meu m-a trădat iar motivul pentru care țineam ura pe Nishan, era uciderea părinților mei apoi l-a îndepărtat pe Dexter de mine, era adoptat însă începusem să țin la el ca pe un frate, sânge din sângele meu.

Dexter nu avea sentimentele pentru părinții mei așa cum le aveam eu, nici nu i-a păsat că au murit din cauza lui Nishan.

Motivul pentru care a dispărut nici eu nu-l știam dar mereu am avut o speranță că se va întoarce dar m-am înșelat, iubirea și grija ce i-o purtam s-a transformat în ură iar nimeni și nimic nu poate schimba asta.

— Vreau fata. Zice Nishan uitându-se atent în ochii ei, nu era de mirare că a pus ochii pe ea.

Era o fată deosebită, Anaya. Doar din priviri îi observai latura asta, din interior.. doar eu am avut ocazia să îi pătrund în suflet. Dar am pierdut șansa, nu știu cum aveam să îi spun cine sunt, muream zile la rând în interior de dorul ei.

La naiba! O iubeam.

— Mi-e milă de tine, Nishan. Nu o să primești nimic, nici banii nici fata. Spune Vikram, accentuând ultima frază.

Vikram era cel care m-a făcut să devin ceea ce eram acum, când părinții mei au murit am intrat într-o "depresie" așa mare încât am început să mă droghez, trăiam pe străzi. Văzând în ce stare eram, fiind copil, m-a adus aici.

Îl consideram ca pe un tată, singurul în care aveam cea mai mare încredere.

— Cară-te de aici Nishan.

Spun scurt și direct, o iau pe Anaya de mână și o conduc în camera mea, unde era în siguranță până mâine.

— Cine este? Și de ce mă vrea?

— Nu îți fă griji, nu o să te mai deranjeze.

— Nu îmi e frică, Dawson.

Pufnește scurt și inspectează din priviri toată camera, stând încă la ușă. Știu că era totul negru aici dar mă simțeam bine în întuneric, o privesc scurt făcându-i semn să intre.

— Nu am alte haine mai comode, decât un tricou mai larg. Îi spun repede apoi mă întorc spre dulapul mic, aveam doar câteva haine.

Nu stăteam des aici peste noapte, doar când aveam treburi urgent de rezolvat, bineînțeles că aveam o casă unde locuiam cu câțiva prieteni, m-ai exact patru prieteni.

Casa nu era doar o casă, cuprindea garajul cu totul. Acolo ne țineam mașinile și toate alea, nu era cine știe ce dar era destul.

— Nu vreau să rămân. Spune aproape în șoaptă ferindu-se cu privirea de mine.

— De ce? Nu te simți în siguranță?

— De ce faci toate astea?

Erau întrebări peste întrebări, nu puteam să îi răspund, sau puteam, doar că nu voiam să o îndepărtez cu totul, și așa mă urăște.

Rămân cu spatele la ea fără să îi răspund încercând să caut o mărime mai mare încât să îi acopere îndeajuns părțile intime a corpului.