Rămâi Persoana Mea Preferată

Capitolul 14

D A W S O N

Hassen a venit să mă anunțe că fratele meu se afla aici. Venise după mine sau după fată?

Anaya a vrut să vină cu mine, să afle ce s-a întâmplat, iar eu bineînțeles că nu am lăsat-o. Eram în stare de orice să o știu bine, ea nu avea cum să înțeleagă dar mă urăsc și în ziua de azi pentru toată durerea care i-am provocat-o.

O închid în cameră și cobor scările împreună cu Hassen, care era dea dreptul îngrijorarat, și îl înțelegeam, fratele meu nu era singur. Este în mână cu cineva, altfel nu ar fi venit.

Ies afară și îl observ pe Dexter cu câțiva bodyguarzi, nu mulți. Nu erau înarmați, asta înseamnă că nu a venit pentru război.

Mă apropi de el, privirea lui era una indiferentă, nu îi păsa de nimic doar de persoana lui.

— Ce faci frățioare? De când nu ne-am mai văzut!

Mă dezgusta falsitatea lui, știam că nu era entuziasmat de întâlnirea asta, nici eu nu eram.

— Ce vrei? Îi spun privindu-l atent în ochi.

— Nu am venit să îți cer ceva ci să îți propun ceva.

Drace, cine se credea? Era un nimic, nu va ajunge niciodată să negocieze cu mine.

Pufnesc amuzant de situația în care ne aflam, se vedea pe fața lui că îl deranja gestul meu.

— Așa se vede disperarea? Încerci să negociezi cu mine? Ce jalnic.

Se apropie de mine nervos, râzând, știam că o făcea doar ca să își ascundă rușinea.

— Cel disperat ar trebui să fi tu, fiindcă îți vei pierde micul înger.

— Te asigur că nu se va întâmpla. Acum dispari. Am rostit fiecare cuvânt apăsat cu o determinare care nu lăsa loc de îndoială.

Fiecare slabă era încărcată de amenințare și certitudine, un amestec de autoritate și dispreț care l-a făcut pe Dexter să înghețe pentru o clipă.

Privirea mea intensă și pătrunzătoare, nu se desprindea de a lui, transmițând un mesaj clar: nu eram de glumit.

Se uită în jur probabil analizând încăperea și tot ce se afla în jurul vilei, știam ce avea de gând să facă dar, nu o va lua de lângă mine nici dacă ea ar vrea.

Mă apropi mai mult de el, uitându-mă atent în ochii lui, îi simt neliniștea crescând pe măsură ce distanța dintre noi se micșorează.

— Dacă te mai apropi de ea, jur că îți zbor creierii.

Îi fac semn unui bodyguard, înțelegând imediat cerința mea. Plec fără să îi ascult alt comentariu penibil, intru înăuntru și mă așez obosit pe canapeaua mare.

În mintea mea era un război mare, nu știam ce trebuia să fac în ceea ce o privește pe Anaya, nu știam dacă să îmi omor fratele pe loc sau să îl las să îmi distrugă viața.

Fără ea nu pot rezista în viață.

Îmi las coatele pe genunchi, capul în mâini, gândindu-mă la orice aș putea să fac, să se îndrăgostească de mine. Fără să o rănesc sau să o îndepărtez de mine.

Era greu.

Mă ridic mergând în bucătărie, turnând pe gât tot lichidul rece. Îmi dau seama că am lăsat-o pe Anaya închisă în cameră, oftez exasperat și mă îndrept către ea.

Deschid ușa, o caut cu privirea însă nu era, intru în cameră nervos căutând oriunde ar putea fi, nu era.

Ușa balconului era deschisă, ce dracu a fost în mintea ei?

La naiba!

Cobor scările alergând, ieșind în grabă, nu putea fi prea departe, nu avea cum.

Cu adrenalina pompându-mi în vene și furia fierbându-mi în piept, îmi îndrept privirea către bodyguarzii care stăteau la intrare.

Cum a putut să scape de ei?

— Toți pe poziții! Am pierdut-o pe Anaya. Împânziți perimetrul şi verificați fiecare colț. Nu are voie să iasă din acest loc!

Le-am văzut ochii larg deschişi de surprindere și, poate, de teamă. Nu era timp de pierdut.

—...tu, ia echipa și verifică toate ieşirile din clădire. Blocăm fiecare cale de acces. Nimeni nu iese fără să fie verificat!

Apoi m-am întors către alt bodyguard, care știam că este mai experimentat.

—...tu, ia-ți oamenii și scanează împrejurimile. Vreau să acoperim toate străzile din jur. Nu poate fi departe.

Am încheiat, aruncând o privire ameninţătoare peste toată echipa, subliniind gravitatea situației.

—...dacă o găsiți, raportați-mi imediat. Vreau să știu fiecare mişcare pe care o face. Acum, mişcați-vă!

Am simțit un fior rece pe șira spinării în timp ce alergam afară, hotărât să o găsesc pe Anaya înainte să fie prea târziu.

Mi-am fixat privirea pe o bancă de lângă gardul din spate al clădirii, sperând să o văd pe Anaya, dar nu se afla nici acolo.

Începu' să se întunece iar eu eram încă îngrijorarat că aș putea să o pierd, ce naiba a fost în capul ei?

Dacă crede că poate să scape de mine, se înșală.

Nu aveam stare, nu puteam să stau jos dacă nu o vedeam intrând pe poartă.

Sunt distras din gândurile ce le aveam, telefonul vibra în mâna mea, era Ajax.

— Domnule, am găsit-o, dar avem o mică problemă.

Oftez, deja obosit de situație, cer locația și mă îndrept către ea.