Rămâi Persoana Mea Preferată

Capitolul 28

D A W S O N

Mâinile mi-erau pline de ulei și, deși mă străduiam să rămân calm, simțeam cum furia mă cuprinde. Motorul mașinii îmi dădea bătăi de cap de ceva timp, iar acum un șurub blestemat refuza să se potrivească.

Mi-am trecut mâna prin păr, lăsând o urmă de negru peste șuvițele deja dezordonate, în timp ce încercam să-mi adun gândurile. Am tras aer în piept și am încercat din nou, dar nimic.

La dracu'!

Am aruncat cheia cât colo și am lovit caroseria mașinii, simțind cum frustrarea îmi urcă din stomac până la tâmple. Tot ce-mi doream era ca măcar ceva să meargă bine astăzi.

Am lovit din nou caroseria, dar de data asta nu cu atâta forță. Frustrarea îmi pulsa în vene, când din spate am auzit o voce calmă, dar fermă.

— Las-o mai ușor, frate. O să-ți distrugi mașina înainte să o repari.

M-am întors și l-am văzut pe Jaxon apropiindu-se de mine cu un zâmbet liniștit pe față.

—...știu că ești nervos, dar nu ajută la nimic să te enervezi așa, mi-a spus, apropiindu-se de mine. Hai să luăm o pauză.

Am ignorat ce mi-a zis Jaxon și m-am concentrat pe ce mă ardea cu adevărat.

— Ai primit vreo veste?

Jaxon și-a dat seama imediat la ce mă refer. Ochii lui s-au întunecat ușor, semn că înțelegea cât de gravă era situația. A oftat, iar asta mi-a spus tot.

—  Îmi pare rău, Dawson. N-am primit nimic despre Anaya.

Furia a clocotit din nou în mine. Orice zgomot din jur părea să se estompeze, lăsând loc doar sunetului sângelui care îmi bătea în urechi. Trebuia să o găsesc, și să o găsesc repede.

Am mai lovit mașina o dată, de data asta cu toată puterea, simțind cum furia îmi străbate tot corpul. Metalul a cedat sub pumnul meu, dar asta nu a făcut decât să îmi amplifice neputința.

Fără să mă mai uit înapoi, m-am întors și am început să mă îndepărtez rapid.

— Mă duc la Vikram, am zis scurt, fără să aștept vreo reacție din partea lui Jaxon.

Pașii mei răsunau greoi pe asfalt, hotărâți, cu gândul doar la un singur lucru, să găsesc o soluție. Vikram avea să știe ce e de făcut.

Am pășit în garaj, locul unde de obicei reușeam să-mi temperez furia, dar astăzi, totul părea să fie pe muchie de cuțit. Motorul negru stătea acolo, impozant, ca și cum ar fi fost pregătit pentru orice.

M-am urcat pe el, trăgând adânc aer în piept. Sunetul motorului, odată pornit, a umplut încăperea cu un ecou familiar, dar nu suficient de puternic pentru a-mi alunga gândurile negre.

Am ieșit din garaj cu o viteză care ar fi îngrozit pe oricine altcineva. Nu aveam timp de pierdut și nicio răbdare să aștept. Vikram era destinația, și acolo aveam să găsesc măcar o soluție.

Am ajuns la conacul lui Vikram, și am pătruns în interior cu o nervozitate palpabilă. Fiecare pas pe podeaua de marmură suna cu o răsunet pe care nu-l puteam ignora. Ușile masive s-au deschis, și am pătruns în sala mare, unde Vikram stătea la birou, adâncit în documente.

M-am îndreptat spre el cu pași hotărâți și am salutat ca tata-fiu, simțind că, în fața lui, toate problemele și furia mea se transformau într-un amalgam de respect și frustrare.

— Vikram, am nevoie de orice e posibil pentru a găsi măcar vreo veste de la Anaya, am spus cu o voce care trăda toată agitația pe care o simțeam.