Slăbiciunea

Proiectul

După întâlnirea de ieri cu Max de fapt ultima pe ziua de ieri am decis ca azi o să stau acasă. Așa zisul proiect o să-l scriu singură și dacă o fi îl pun și numele lui pe el.

Nu știu de ce tot fug, dar simt ca dacă stau mult pe lângă el o să fac lucruri pe care le regret după aia.
Decid ca mai bine îmi ocup timpul și mintea cu proiectul ca alt fel stau toată ziua cu gândul la Max. Mai ales cum am stat ieri lipită de pieptul lui gol. Îmi dau o palmă peste frunte, e atât de frustrant totul în legătură cu el.

M-am apucat de proiect cu greu dar am reușit. Dar sunt distrasă iar de telefon probabil e Kane sau tata.
  Număr necunoscut: Unde ești?  Cine o mai fi, poate Mara!

   Eu: Acasă! Cine ești?

Număr necunoscut: Știi cine sunt, iubito!
Mai ca scap telefonul din mâna , Max de unde are numărul meu?

   Eu: Nu întreb de unde ai numărul meu, dar ce te interesează? Și nu-mi spune așa.

    Max : vreau să te văd!

  Eu: Și eu vreau multe, dar mă mulțumesc cu ce am!

Max: Spune-mi mie și îți ofer.

Eu:Să mă lași în pace!

Max: Asta nu pot și nici nu vreau.
Cum era de așteptat din partea lui așa ca nu-i mai răspund nu am chef și nici nu vreau. Trec câteva minute și telefonul vibrează iar.

Max: Vreau să facem proiectul, vreau o notă bună!
Nu pare genul care se concentrează pe învățat dar nu prea am de ales cu chestia asta.

Eu: Bine.

Max: Unde , când?
Prea nerăbdător Max.
Eu: Știi unde mă găsești!
Decât să plec undeva e mai sigur la mine acasă. Mai ales ca e și tata.

Max: Ajung imediat.

Eu: Nu te grăbi. Nu înțeleg de ce vrea atenția mea și mă caută atâta.
Duc toate lucrurile în living doar nu am inebunit să îl aduc în dormitorul meu. Și după cum a spus , a și ajuns. Mă duc să îi deschid ușa și sunt întâmpinată de un Max aranjat cu o cămașă neagră care îi stă mult prea bine. Da cred ca mintea mea o ia razna în preajma lui.
-Bună Isha!
-Unde îți e tupeul Max?
-Încă îl am dar nu cred ca merge cu tine.
-Crezi bine, haide intră.
-Nu ai venit azi la liceu.
-Da păi nu am nici 2 zile de liceu și deja era urmărită de un tip. Și am avut nevoie de o pauză de la această urmărire.
-Se pare ca nu ai scăpat sunt aici!
-Ai avut o scuză bună de data asta. Am început deja proiectul sper să fii de acord dacă nu căutăm alt ceva.
-Cred ca e bine și ce ai ales. Ți-am adus caietele.
-Mersi, chiar aveam nevoie de ele.
-Nu as fi crezut erau langa un copac aruncate. Zâmbesc la afirmația lui.
-Da victime colaterale.
-Sunt bine am avut eu grijă de ele.
Le pune pe masă apoi se întoarce spre mine. Ți-am adus ceva. De la buzunarul de la spate scoate niște batoane de ciocolată. Mă uit șocată de gestul lui.
-Nu credeam ca faci gesturi de genul ăsta.
-Nu fac! Spune hotărât și așa și e , nu e genul care ar aduce flori și atenție dar ce face cu ciocolată după el.
-Hai să vezi proiectul.

După ce i-am prezentat a fost de-acord în mare parte cu ce am scris unele detalii le-am schimbat. Nu mi-am dat seama ca stăm atât de aproape unul de celălalt dar credeam ca mă simt ciudat în preajma lui dar nu nu e așa, mă simt în largul meu.
-Se pare ca am terminat și cu proiectul, o să luăm notă mare cred.
-Așa ar trebui am făcut treabă bună împreună.
-Da! Nici nu știu când a trecut timpul. Dar de ce am impresia ca a fost mâna ta să ajungem să facem proiectul împreună?
-Pentru ca așa e!
-Măcar ești sincer. Dar Liam cu Mara? Era traumatizată săraca.
-Aaa Liam o place de mult.
-Vorbești serios?
-Da!
-Și atunci de a lăsat să fie chinuită până acuma?
-Nu prea știam, auzise dar nu era sigur de asta venisem la școală ieri dar tu ne-ai luat-o înainte.
-Ooo vrei să spui ca îți urmăreai iubita?
-Nu e iubita mea se ține ca o lipitoare după mine.
-Nu-mi pasă să aud de aventurile tale mai ales cu Margot.
-Ce probele ai cu ea?
-Nimic important, doar ceva karmic.
-Să-mi fac griji?
-Pentru ea? Da.
-Nu pentru tine! Mă uit la el și mă apucă iar un ras zdravăn.
-Pentru mine nu îți fă griji, nu mă cunoști nu știi de ce sunt în stare.
-Așa e. Dar aș putea rezolva asta.
-Să mă cunoști?
-Da!
-Max, nu sunt o femeie simplă deci sunt sigur ca nu vrei complicații.
-Ai dreptate aici.
Tot timpul ăsta m-a privit diferit decât o făcea până acuma. Și pare și alt fel când e singur de parcă ar fi altă persoană, pare mai relaxat , mai în largul lui.
-Copii, ce faceți? Tresar când aud vocea tatălui meu. Max?
-Tata, avem un proiect la școală și a venit la noi să îl facem!
-Sunteți în aceeași clasă?
-Serios tata, nu-s copil mic crezi ca te cred ca nu ai știut ca eu și Max suntem în aceeași clasă? Nu m-aș mira dacă mi-ai aranjat și vreo întâlnire cu cineva sau chiar vreo căsătorie cu vreun fiu de capo.
-Bine știam! Îmi dau ochii peste cap când îl aud. Ce faci Max?
-Domnule Harold, după a spus și Isha cu un proiect de liceu nimic special.
-Am înțeles. Atunci vă las iar noi o să ne revedem diseară la petrecere.
-Ce petrecere? Întreb eu.
-A diseară suntem invitați de tatăl lui Max la o petrecere mai stilată.
-Și eu când ar fi trebuit să aflu?
-M-am luat cu treabă și am uitat.
-Clar Cuculet e fiul tău! La fel uita și el.
-Bine ca nu-i aici să te audă. Apoi pleacă sus pe scări.
-De parcă mi-ar păsa dacă mă aude!
-Deci vii la petrecere?
-Așa se pare, după ai văzut nu am fost întrebată doar anunțată.
-Ai mai fost la genul ăsta de petreceri?
-Destule cat să le urăsc.
-Nu te-am văzut până acuma!
-Nu ai avut ochii pentru mine.
-Dacă ai fi fost sigur te-aș fi văzut de cum intrai pe ușă.
-Ar trebui să fie un compliment sau ce?
-Eu sper ca da. Cine e Cuculet?
-Dacă îți zic cred ca o sa am probleme grave.
-Te apar eu.
-Mersi de ofertă dar nu e nevoie. Îți spun doar cu o condiție să nu spui ca știi.
-Jur!
-E Kane!
-Vreau sa stiu povestea pare interesant. Nu stiu de ce ii spun toate astea dar ma simt in largul meu sa ii vorbesc.
-Când avea vreo 6 sau 7 ani coborâse din cameră strigând ca cuculetul lui a crescut mare, cred ca la auzit jumătate de cartier atunci.
Max rade ușor de râsul stârnește câțiva fiori în mine.
-Presupun ca ai și tu una?
-Da dar e mai drăguță dar asta nu o să ți-o spun ai aflat prea multe deja.
Nu ma lași să aflu nimic despre tine!
-Sunt sigură ca poți afla și fără să îți spun eu Max, ești fiu de capo și viitor capo deci ai oameni tăi să afli orce îți dorești.
-Cred ca e timpul să plec. Se ridică și se îndreaptă spre ușă îl urmez și eu în tăcere. Ne vedem diseară?
-Da ne vedem diseară!
Apoi pleacă, iar eu rămân iar singură și parcă sunt pustie.

Nu bag în seamă sentimentul trebuie să urc să îmi caut ceva pentru diseară.