Slăbiciunea

Micuta Rosa

Max

Ani au trecut cu greu dar nu a trecut zi să nu mă gândesc la ea și unde ar putea fi. Știu ca familia ei a ținut legătura cu ea dar mi-au spus ca e bine am încercat să o caut peste tot, am luat țara cu țara la rost fără nici un folos.
Durerea ce a rămas în urma ei m-a măcinat cumplit în ultimu ani, nevoia de a a fost extremă, dorul de ea m-a distrus iar știind ca e undeva acolo stand ascunsă de mine m-a făcut să înnebunesc de multe ori.
Aș dori orice azi aș da și inima din piept doar să o pot vedea, pentru simt ca mor de dor. Mi-e dor de ea, să îi aud vocea, nu îmi e deloc ușor chiar dacă au trecut ani.
M-am dezlipit de tatăl meu mi-am făcut propria afacere, și oricât aș încerca nu am mai putut avea o altă femeie în viața mea ea a fost și va rămâne singura pe care am iubit-o și dorit-o. Mă gândesc uneori ca ea poate și-a refăcut viața e căsătorită , ceea ce îmi provoacă un gol imens în piept , nu suport gândul ăsta.
Dacă o să fie să o găsesc vreodată indiferent cu va fi o să o fac din nou a mea chiar și dacă o găsesc când o să fiu de 60 de ani.
-Hei Max, trebuie să mergem. Spune Liam, el și Jack au rămas lângă mine și m-au ridicat de fiecare dată când am căzut. De prea multe ori.
-Ai găsit ceva?
-Nimic frate, absolut nimic.
-Oare s-a întâmplat ceva cu ea?
-M-am gândit de multe ori la asta și am căutat și în locurile acelea și nimic. Și familia ei ți-ar fi spus.
-Așa e.
-Haide alt fel întârziem.
Am o programare la o firmă de arhitectură, ultima dată când am fost la ea acasă să o caut și nu o găsisem nicăieri i-am luat proiectul casei pe care îl visase iar acuma e momentul să îl fac. I-am promis ca va fi casa noastră și așa voi face.

Am ajuns în firma și totul pare în ordine până acuma. Mergem pe coridor dar deodată se aud niște pași alergând și îndreptându-se spre mine. O fetiță mică aleargă dar privește înapoi nicidecum înainte. Așa ca o prind înainte să cadă pe undeva.
-Micuța Rosa, stai! O femeie strigă după ea.
Și buf se lovește de mine.
-Auuu, mă dulut. Și se freacă  la o mânuță.
-Așa se întâmplă dacă fugi prea repede. Îi spun
-Scuze! Vloiam, la mami!
-Mă scuzați domnule , doar ca mi-a scăpat din ochii o secundă și a luat-o la fugă imediat. Și Dumnezeule aleargă extrem de repede.
-Nu e nimic, vrea la mama ei. Fetița cu părul brunet și lung se ridică ușor de jos apoi privește spre mine. Rămân câteva secunde uitându-mă în ochii ei care sunt exact ca și ai mei aș jura ca sunt aceeași. Câțiva pistrui pe față, pielea puțin măslinie.
-Max, parcă ai fi tu în miniatură și fata! Îmi spune Liam.
Mă uit mai bine la ea și așa e.
-Cine e mama ei?
-Șefa noastră domnișoara Lily!
Domnișoară cu un copil, e ceva probabil e singură și de asta.
-O duc eu și așa mă întâlnire cu ea.
-O să merg cu dumneavoastră alt fel se va supăra pe mine.
-da! Ce zici micuța Rosa mergi cu mine la mama ta?
Se uită la mine lăsând capul dintr-o parte într-alta, examinând în detaliu fața mea.
-Îmi pali cunoscut. Te-am văzut întl-o poza la mami!
Ma uit la ea confuz. Și e tare comică vorbind cu l în loc de r.
-Posibil printr-o revistă poate. Haide să mergem.
Ea aprobă și mă ia de mână și imediat îi simt căldura mânuței mici ce stă în palma mea și inima îmi bate cu putere exact ca prima dată când am cunoscut pe Isha. Îmi alung gândul din minte și pornesc spre sală unde am întâlnirea cu micul prichindel de mâna.
-Nu ți-ar sta rău!
-Serios Liam, altă glumă nu ai?
-Liam! Spune micuța de lângă noi
-Vezi ce spui ca s-ar putea să repere tot de pe harta. Fac semn spre fetița
-Așa se pare. Și ești și grijulii cine știe seamănă cam mult cu tine.
-Din câte știu nu am avut nici o Lily deci sare din schemă.
-Păcat mi-ar fi plăcut să te văd așa.
-Întâi să te văd pe tine nu vorbi de mine.
-Niciodată fraiere.
-Flaiele. O aud din nou pe micuța apoi mă încrunt spre Liam.
-Drace.
-Dlace. Din nou.
-Liam te omor.
-Omol! Din nou
-Cred ca am încurcat-o. Îi spun lui Liam apoi mă aplec spre fetița. Să nu mai repeți cuvintele astea niciodată bine. Ochii ei nu îmi dau deloc liniște.
-Bine.

Cu ea încă de mână deschid ușa săli de ședință și intru cu mica fetița, fără să mă uit în fața. Dar nu aud nici un sunet așa ca ridic privirea și când   dau cu ochii de cea care mă aștepta în sala rămân pe loc nevenindu-mi să cred.
E Isha, frumoasa mea Isha care e la fel de șocată ca și mine când mă vede. Se uită la mine apoi la fetiță și cred ca în gândul ei spune ca ea a mea. O văd cum se albește la față apoi cade la pământ. Îi dau drumul micuței și mă reped spre ea sperând să o prind dar nu ajung la timp.
-Isha! O strig în timp ce o ridic de jos. Aduceți apă!
-Mami, mami ce e cu mami? Mă uit la fetita care stă lângă Isha și o strigă mami. Totul în mine începe să tremure și nu mai știu ce e cu mine.
-Max revinoti! Strigă Liam
-Mami, trezește-te. Încă mă uit la fetița care a început să plângă și o zgâlțâie pe Isha, mama ei.
-Uitați apă.
-O iau eu. Spune Liam apoi îmi dă o palmă zdravănă care mă trezește din transă. Prostule  doar nu leșini și tu, ajută-mă să o trezesc. Ia fetița de aici. Îi spune femeii
-Eu nu plec e mami meu! Spune printre suspine.
Liam o stropește cu apă pe față și ușor o lovește, încet își revine în simțuri dar eu sunt încă amețit și nu pot gândi nimic.

Isha se ridică de jos se șterge pe față cu mâinile apoi o caută cu privirea pe fetița.
-Rosa! Se ridică de jos se împleticește dar nu se lasa până nu ajunge la fetița.
-Mami, mami mai speliat.
-Scumpo îmi pare rău, sunt bine. Sunt aici.
Ținând-o în brațe pe Rosa își îndreaptă privirea spre mine total șocată dar în ochii ei încă se citește durerea din ziua aceea. Ultima în care am văzut-o acuma 6 ani.
E mult mai frumoasă decât mi-o amintesc eu. Mă uit la ea și la fetița și inima din piept plânge pentru mine, ea și-a refăcut viața pentru ca e imposibil să fie a mea, nu poate fi copilul meu.
-Max ridică-te. nici nu realizasem ca stăteam jos ma ridic ușor dar picioarele îmi sunt atât de slabe încât trebuie să mă țin de masă.
-Max! Vocea ei îmi trezește la viață inima din mine pentru ca o simt bătând pentru a doua oară de când a plecat, prima dată fiind acuma câteva minute. Oare e posibil să fie copilul meu? Dar cum?
-Cred ca ar fi bine sa ieșim afara noi. Spune Liam și o împinge pe femeia care avea grijă de Rosa.
-Ada ia-o și pe Rosa cu tine, nu poate rămâne acuma aici te rog.
O ia pe fetita apoi ies împreună, ușa se închide și rămânem doar noi doi uitându-ne unul la altul neștiind ce să spunem.
Ochii ei sunt plini de lacrimi și ai mei la fel. Am visat  nopate de noapte ochii aceia, chipul ei frumos vocea ei . Încep să văd în ceață pentru ca lacrimile mi s-au adunat grămadă.
-Chiar tu ești! Îi spun
-Și tu! Îmi șterg ochii cu dosul palmelor pentru a putea vedea în jurul meu.
-Unde ai fost? De ce ai fugit Isha? Nu mai ascultat.
-Nu puteam Max, te-am văzut în ziua aia nu puteam.
-Nu a fost vina mea.
-Știu!
-Știi?
-Am aflat după ceva timp ce s-a întâmplat!
-Și de ce nu te-ai întors?
-Max nu mai ales pe mine, ai ales ce a vrut tatăl tău.
-Ma amenințat ca te omoara.
-Puteai să-mi spui.
-Nu puteam.
-Puteai dar nu ai vrut, ai ascuns, m-ai trădat Max.
-Era vorba de viața ta.
-Eram mult mai puternică decât tatăl tău!
-Nu și atunci prin alianță aceea ți-ar fi făcut rău.
-Preferam răul lui. O privesc și e aceeași fata cu părul de foc. Orice îmi făcusem în cap să o întreb nu își mai are rost acuma pentru ca altceva mă macină.
-Isha, Rosa e..... nici nu reușesc să spun copilul meu cu voce tare. Ea se uită la mine speriată.
-Da, Rosa e fata ta! Nici masa nu mai reușește să mă susțină pentru ca cad în jos din cauza greutăți care îmi apasă inima și realitatea mă lovește din plin.
Am mințit-o și practic înșelat-o iar ea era însărcinată cu copilul meu și avea doar 18 ani, a plecat departe de familia ei singură și cu un copil. Din nou încep să plâng fără a mă putea controla.
-Max! Isha se pune în genunchi lângă mine. Max ce ai? Vocea ei e îngrijită.
Parfumul ei mă izbește din plin și nu mai rezist întrucât o iau în brațe și o ștrand cu putere.
-Iartă-mă , iubito iartă-mă! Corpul ei tremură în brațele mele. Trebuia să fiu acolo lângă tine să te protejez să am grijă de tine.