Slăbiciunea

Nu te mai las

Max

Așa cum crezusem Isha chiar e cea care m-a salvat dar nu asta m-a făcut să o fac a mea.
Nu mai puteam să privesc doar la ea, trebuie să o simt, să pun mâna pe ea, frumusețea ei m-a făcut să fiu nebun după ea, naturalețea ei modul ei de a fi.
Săruturile ei sunt de vis, oricâte fete au trecut prin brațele mele ea e singura care a reușit să-mi ofere săruturi de care să nu mă satur.
Fata mea cu părul de foc numele ăsta i se potrivește perfect.
-De ce ești așa tăcut? M-am scufundat în gândurile mele încât am uitat ca o am lângă mine.
-Doar mă gândeam la tine.
-Dar sunt aici!
-Poate îmi e greu să cred ca ești lângă mine.
-Atunci te asigur ca voi fi aici. Nu stiu de ce dar asta simt sa fac.
Vrea sa fie langa mine.
-Nu cred ca e o idee atat de buna.
-Atunci nu trebuia sa ma săruți.
-Nu prea cred asta.
-Atunci care e problema?
-Eu, nu sunt genul de bărbat care stă cuminte și se joacă jocuri și cel mai rău lucru care îl face e să fumeze o țigară.
-Dar cine ți-a cerut să fii așa? Și poate ca nici eu nu-s cea mai cuminte femeie.
Nu știu ce să cred despre afirmația ei.
-Cred ca poți să vorbești mai deschis în mașina mea nu o să te audă nimeni.
-Max, poate înfățișarea mea arată o față drăgălașă și sfioasă dar crede-mă nu e deloc așa. Odată ce mă cunoști o să zici ca îs nebună și nu e posibil ca Isha cea blândă să fie așa. Tata e mafiot da, lumea asta nu e simplă știi bine. Dușmani , pericol la orce pas.
-Dar tu nu ești implicată!
-Poate pentru văzul lumi. Dar chiar și așa pentru ai face rău tatei, nu cred ca contează asta.
-Înțeleg și asta e și problema la mine e ca mâinile mele îs pătate de sângele altora Isha sunt un criminal cu sânge rece.
-Ai omorât oameni nevinovați?
-Nu!
-Atunci te-ai apărat! Asta am făcut și eu! Îmi întorc privirea spre ea și e imposibil ca ea să fii ucis dar cred ca e adevărat.
-Câți?
-Le-am pierdut numărul de mulți ani!
-Ani? Ai doar 18!
-Primul om ucis a fost la o vârstă foarte fragedă să zic așa.
-Eu la 14 ani, obligat de tata.
-Nevoita și mult mai devreme. Mă cutremur puțin pentru ca primul om pe care l-am ucis l-am visat ani de zile. Și ea a ucis mult mai devreme de 14 ani.
-Îmi pare rău.
-Nu ai de ce, a trecut. Nu mi-a fost milă încerca să-l omoare  pe Kane așa ca am făcut ce trebuia.
-Chiar nu ești ceea ce pari a fi.
-Ți-am zis încă nu mă cunoști, și nici nu pot să mă deschid așa ușor, ne știm să zic așa de o săptămână poate.
-Așa e înțeleg asta. Crede-mă și eu sunt șocat de nebunia mea și de ceea ce fac când sunt în preajma ta.
-Cred ca știu cum e. Am zis de multe ori ca mintea mea e în vacanță când suntem unul lângă celălalt!
Are mare dreptate aici așa mă simt și eu.

După ce am lăsat-o acasă am plecat spre sediu chiar dacă e târziu de-obicei rămân acolo nu îmi place să merg acasă să-l aud pe tata sau să îl văd. Nu prea am o relație atât de bună cu el e prea enervant și insistent în a face doar ce vrea el.

Au trecut două zile de când nu am văzut-o pe Isha doar am vorbit la telefon sau prin mesaje cat am apucat.
Așa ca sunt in drum spre ea, nici nu vreau să mai treacă o zi fără să o văd.
Ajuns la ea acasă și îl găsesc pe Kane în living.
-Ce face dragul meu cumnat?
-Kane! Mârâi la el.
-Ce e doar ești cu sora mea nu, deci asta ești de acuma.
-Unde e? Prefer să nu-l bag în seamă.
-În camera ei, ușa din mijloc pe dreapta.
Urc scările în grabă ușa e deschisă așa ca intru ușor, o găsesc la biroul ei desenând. Camera ei e simplă și plină de desene cu diferite case schițate, tablouri cu peisaje. Înaintez ușor spre ea dar mă opresc când se întoarce și aruncă cu ceva spre mine mă feresc repede. Și pe lângă urechea șuieră ceva când îmi întorc capul un creion e înfipt în ușă.
-Dacă te mai furișezi așa ăla o să îți stea în cap.
-Cred ca am înțeles mesajul! Cu siguranță nu mai fac asta.
-Ești ditamai omul crezi ca nu te-aș putea auzi?
-Am încercat?
-Ce faci aici?
-Nu am voie să-mi vizitez iubita?
-Iubita? Cred ca îmi place cum sună.
-Mi-a fost dor de tine. Mă duc spre ea și o sărut. Mi-a fost dor de sărutul tău, mi-a fost dor de buzele tale, mi-a fost dor de mirosul tău.
-Ai pățit ceva? Ești bine. Se uita la mine îngrijorata.
-Da nu am nimic doar ca mi-a fost dor de tine.
-Nu pari genul care să spună lucruri de genul.
-Cam da, dar cu tine simt ca trebuie sa ți le spun.
-Și mie mi-a fost dor de tine Max.
Îmi spune și mă strânge la brațe și e atât de bine mă simt atât de bine.
-Ce făceai aici?
Și mă uit spre biroul ei.
-Doar câteva proiecte de ale mele. Îmi place arhitectura să știi.
-Am observat din ce e în jurul tău. Chiar sunt frumoase. Ce e asta?
Arăt spre o casă puțin mai diferită, e o casă modulară.
-Aia e doar un vis de al meu. Așa îmi doresc să arate casa mea când o să o am desigur.
-E diferită dar frumoasă.
-Am impresia ca am adăugat prea multă sticlă. Ce crezi?
-Nu cred, asta e și ideea nu.
-Da!
-Dar dormitorul nostru o aibă doar un geam mic să știi și poate și livingul nu se știe unde am chef să te iubesc.
-Max! Ne cunoaștem de doar aproape două săptămâni, nu cred ca e cazul să spui lucruri de genul.
Las desenul jos si o iau iar în brațe.
-Atâta timp cat ai intrat pe mâna mea nu mai scapi, atât timp cat zilele astea am înnebunit de dorul tău crede-mă nu te mai las.
-Max!
-Nu! O sa fii a mea iar casa aceea o sa fie a noastră o sa ți-o construiesc cu mana mea. E șocată de ceea ce ii spun dar chiar așa e. Nu pot lăsa singură ființa care îmi străbate mintea într-una.
-Rămâi în seara asta aici?
-Asta vrei?
-Da!
-Dacă asta îți dorești, atunci așa o să fie. Dar vreau ceva prima dată!
-Vreau să-mi gătești ceva! Spun și îi dau câteva șuvițe de păr după ureche.
-Asta e simplu.
-Pentru tine. Dar să știi ca mi-a plăcut mult ce ai gătit data trecută.
-Contează ce fac?
-Nu.
-Atunci ce zici de clătite!
-Bine.

Stau și mă uit la Isha cum se mișcă atât de lejer prin bucătărie.
-De ce îți place să gătești? Se întoarce spre mine dar privirea ei se întristează.
-Așa simt ca mama e încă lângă mine.
-Înțeleg. Știu cum e lipsa unui părinte.
-Mama ta?
-Nu știu multe, cică a murit după ce m-am născut eu!
-Îmi pare rău! Cred ca te simți vinovat!
-Într-un fel da!
-Înțeleg prea bine, nu-ți suprima sentimentele ai dreptul să simți ce vrei, chiar și vinovăția.
Mă uit la ea mirat. Până acuma auzeam doar ca nu-i așa, nu e vina ta, o să fie bine. Dar ea îmi zice să simt.
-Tu ce simți?
-Despre mama? Aprob din cap.
-Supărare, dezamăgire, nervoasă poate ca a plecat așa devreme. Câteodată nici eu nu știu. Dar gata hai să ne bucurăm de bunătățile astea ce zici?
-E o idee bună. nici ei nu prea îi place să vorbească despre mama ei.
-Poftim. Sper să îți placă.

-Ce înseamnă asta, deci îi faci lui Max și mie nu? Te-am rugat azi și ai zis ca nu ai timp! Spune Kane făcând pe supăratul 
-Acuma am! Uite ai și tu, nu am uitat de poftă da.
-Ești cea mai bună Morcovel.
-Kane! tipa Isha.
-Morcovel? Întreb.
-Da asta e porecla ei.
-Asta e porecla pe care tu mi-ai pus-o.
-De la ce vine?
-Părul ei, pistrui au culoare portocalie mai mult.
-Așa îmi zicea când era mic și așa a rămân. Nu Cuculet! Mă bufnește râsul când o aud.
-Isha! Te-am rugat!
-Și eu!
-Cuculet! Spun printre râsete
-Vezi ce ai făcut, o să rade de mine de acuma!
-Max, să nu razi de el bine!
-Bine. Promit!
-Da vezi să nu, mâine o să afle tot orașul dacă află și Liam. Eu plec de aici.  Ne uităm după el cu iese din bucătărie cu farfuria.
-Să nu spui te rog.
-Știam deja și nu am spus, chiar uitasem de asta.
-Mulțumesc. E ceva care e între noi să zic așa.
-Înțeleg! Unde o să dorm? Întreb
-În camera mea! În momentul ăsta tot corpul mi se activează.
-Dacă dorm acolo cu siguranță nu o să mă uit la desenele tale.
-Printre timp poate.
-Isha chiar îți place să te joci cu mine.
-Cred ca și ție îți place.
-Am eu alte jocuri mult mai interesante.
-Atunci abia aștept să le joc. Îmi spune și îmi aruncă un zâmbet ștrengar.
Nu zic ca nu îmi doresc asta dar nu am vrut să o forțez în legătură cu nimic dar se pare ca ea chiar își dorește asta.