Pe drum i-am povestit lui Molly planul meu care nu era cel mai ingenios dar merita sa incerc sa-mi ajut prietenul. Azi, de fapt ieri pentru ca e trecut de miezul noptii, mi s-a rupt inima in bucati cand mi-a spus ca parintii lui il vor trimite la o ferma. Ai lui nu inteleg ca noi suntem adolescenti si facem mereu ce ne taie capul, ne credem independenti dar stim ca atunci cand vom da de pericol vom alerga inapoi sub fusta mamei. Nu conteaza ce varsta ai, mereu cand nu vei stii ce sa faci te vei intoarce acasa.
Am oprit in fata casei ei, deschizandu-i portiera. Am condus-o pana la usa, apoi am asteptat sa intre. M-am intors la masina, plecand deja spre Harry. L-am sunat din nou ca sa ma asigur ca are bagajele facute. Planul meu este destul de simplu, voi merge si-l voi lua pe Harry, parintii lui o sa-l implore sa ramana iar apoi peste cateva zile, il vor aduce ei acasa si nu il vor mai trimite nicaieri. Acum, s-ar putea ca totul sa se intoarca in favoarea lor si sa nu-l mai primeasca inapoi.
Vantul batea puternic si manios, copacii se leganau infiorator iar strazile erau luminate numai de farurile mele. Ma simt ca un tip rau din povestile pentru adolescente ce abea au lovit pubertatea, dar eu nu sunt un tip rau, cel putin asa imi place sa gandesc.
Ajuns la resedinta lui Harry, parchez, dar las motorul pornit si claxonez destul de tare. Nu dupa mult timp l-am vazut iesind in timp ce tragea dupa el o valiza. Parintii lui au iesit si ei urmandu-l. Cei trei pareau sa aiba o discutie foarte aprinsa. Mi-am lasat geamul in jos, privind pentru cateva secunde.
- E vreo problema aici?
- Louis, slava cerului, respira usurat prietenul meu in timp ce se grabeste catre masina, te-am asteptat o gramada.
- Unde crezi ca te duci? striga tatal lui cu manie. Nu poti sa te urci in masina aia si sa pleci, depinzi de noi!
- Nu si acum, nu o sa stau sa privesc cum voi ma dati la o parte si trimiteti la o ferma plina de taranoi nespalati care plimba vacile si porcii! a strigat inapoi Harry, bagandu-si bagajul in masina.
- E fiul vostru, indiferent de ceea ce face este al vostru, si daca voi nu-l mai vreti, il vreau eu, spun pe un ton rece.
- Harry, dragule, ti-ai facut-o cu mana ta. Mai devreme sau mai tarziu oricum te duceam la ferma aia. Asa ca, intoarce-te acasa.
- Imi pare rau, mama, asta nu se va intampla, si-a incordat maxilarul, urcand si el in masina. Haide, Louis.
- Sa aveti o seara minunata, am ras, pornind masina.
Ignorand strigatele celor doi parinti, am condus cu viteza spre casa mea, lasandu-l pe Harry sa vorbeasca pe fundal despre cum s-a certat cu ai lui si despre cat de ingrozitoare e viata lui. Mi-a cerut si scuze pentru tot ce s-a intamplat. Harry nu face rautati intentionat, e doar speriat de situatie. Il inteleg, dar parintii lui sunt cei care trebuie sa priceapa asta.
- Parintii tai sunt de acord cu mine?
- Presupun, vreau sa spun, da, sigur!
Nici nu i-am intrebat. Dar oricum mama e de acord cu orice vreau eu, si poate se vor bucura ca mi-am ajutat un prieten, desi asta a insemnat sa fiu al dracului de nesimtit cu parintii lui. Sper ca le-am deschis ochii in legatura cu copilul lor, intr-o zi el va pleca singur de acasa, iar daca ei il obliga de acum, vor regreta doar. Ma consider norocos sa am niste parinti atat de fantastici, care ma inteleg si mereu ma ajuta cu cate un sfat.
Parchez masina si apoi il ajut pe Harry cu bagajul lui destul de maricel. Am intrat in casa in liniste pentru a nu-mi deranja parintii, nu stiu daca au terminat cu seara lor romantica.
- Du bagajul la mine in camera, vin si eu imediat, i-am soptit lui Harry.
- Prima de pe hol?
Am dat din cap afirmativ, mergand spre bucatarie. Mi-am scos telefonul din buzunar, cautand numarul lui Molly, urmand sa-i dau un mesaj.
"Dormi?"
"Sunt treaza, ce faci?"
"Am ajuns acasa cu Harry. Te simti bine?"
"Mhm, imi este somn. Noapte buna, Louis."
"Noapte buna?"
Nu a mai raspuns, ce naiba? Parea suparata, oare am facut ceva gresit? Poate nu era pregatita si s-a simtit constransa de situatie. Baga-mi-as! De ce m-am bagat in asta, trebuia s-o las in pace, sa faca ceea ce fac fetele de varsta ei.
* * *
Am plecat devreme spre casa lui Molly. Probabil nici nu s-a trezit. Dar parintii probabil ca da. Au o intalnire cu parintii mei, afaceri, nimic interesant, oricum ai mei s-o sa sufle o vorbe despre mine si Molly. Dar de ai ma indoiesc. Ce bine ar fi sa-ti poti alege si familia, nu numai prietenii.
M-am uitat dupa masina lor iar, dupa cum ma asteptam, nu era de gasit. M-am dus la usa si am cautat sub pres, gasind cheila lor de rezerva ascunsa. Toata lumea isi ascunde cheile acolo, ca sa fiu sincer. Am intrat in casa fara sa fac galagie. Am urcat dupa ce m-am asigurat ca teritoriu este complet liber.
Am gasit camera ei si am intrat, observand-o dormind sub patura grea ce-i acoperea corpul pana la jumatatea spatelui. Tine strans in brate o pernuta iar exresia ei era atat de linistitoare.Doamne, e frumoasa, are acest farmec specific si zambetul asta mic de copil inocent.
M-am asezat pe scaunul ei de birou, privind-o cum doarme. Cat a trecut? O jumatate de ora sau o ora? Nu-mi pasa, as putea sta asa mereu dar nu pot. Pe cat de corect pare, este gresit. Suntem diferiti si nu mai este mult pana ce ne vom desparti. Eu stiu asta si cred si ea o stie.
Si-a deschis ochii, tresarind apoi, tinand patura la piept.
- Ce dracu'? Louis, ce faci aici?
- Voiam sa te vad doar. Buna dimineata apropo.
- Nu poti intra in casele oamenilor fara sa-i anunti si sa-i privesti cum dorm. E ciudat.
Am ridicat din umeri apoi am privit-o cum s-a dat jos din pat, tragandu-si de tricoul ce-l purta in jos pentru a-i acoperi fundul. Nu purta pantaloni. Si-a prins parul apoi si-a facut patul.
- Nu esti fericita sa ma vezi?
- Ba da, dar m-ai speriat, mormaie, asezandu-se pe pat.
- Ar trebui sa te pregatesti, doar nu vrei sa intarziem in ultima zi, nu?
- Oh, am si uitat de asta! Cat ma pregatesc, as aprecia daca ai merge la bucatarie si mi-ai face micul dejun, chicoteste usor.
- O sa stau aici, oh haide, deja te-am vazut goala.
Poate nu ar fi trebuit sa fiu asa de direct. Fir-ar!
a/n: prea scurt?
CITEȘTI
Age ♛ l.t
Fanfiction"Esti prea mica pentru a sti ce este dragostea adevarata." "Dar poate vreau sa aflu." © 2014 - SoMontgomery Cartea poate contine scene cu descriere sexuala si limbaj vulgar. Dedicata lui @DannaTomlinson17