Scoala de corectie(+18)*Luke Hemmings*

Capitolul 39-Reintalnire

-Haide, Bry. Nu-i asa de rau. Defapt, nu eceva pe care nu l-ai mai facut inainte. O singura pastila nu face chiar asa de mult rau. Pentru baiatul pe care-l cauti, ce zici? Spune Valentine, incercand sa ma convinga sa...sa ma dorghez din nou, ca pe vremuri.

-Nu, imi pare rau...Murmur, luata prin surprindere de propunerea lui .

-Mie mi se pare ca ai mare nevoie de el acum. Nu poti astepta prea mult, pana, cine stie, te gaseste el. As putea sa ti-l aduc aici, in cateva minute, prin relatiile mele. Ce zici ? Continua Valentine, iar eu inchid ochii pentru cateva secunde si oftez invinsa. 

-Ok, nu cred ca ar face asa de rau doar una. Corect? 

-Corect, spune el evident umflat in pene de castigarea acestei contraziceri. Se indeparteaza de bufet, aplecandu-se dupa un rucsac destul de uzat si scotand un pachetel micut din el. Se intoarce spre mine, deschizand pachetelul si lasand la iveala o punguta cu cateva pastile in interior.

-Ce fel de...bomboane ziceai ca sunt astea? Intreb eu, nefiind sigura pe mine sau pe decizia asta prosteasca. Dar chiar vreau sa dau de Luke. Nu vreau sa plec cu mama. Mai ales acum cand stiu ca Luke e aici, in acelasi oras cu mine. Mai ales acum cand am scapat de scoala aia de nebuni si suntem liberi sa fim fericiti. Asta pana cand cineva va veni dupa noi, de la scoala, bineinteles. Posibil Harry...

-La fel ca inainte, bombonico. Raspunde Valentine, facand o aluzie la apelativul folosit. Doar nu ti-ai iesit din mana ? Nu-mi spune ca acolo nu ai mai consumat. Nu te-as crede oricum. Esti prea dependenta de astea, scumpete. Il priveam cu ura, apoi ii spun :

-Nu sunt dependenta, idiotule. Si nici nu am consumat droguri in perioada cat am fost plecata. Ma ridic de pe scaun, scuipand : Il pot gasi si singura pe Luke, sa stii. Multumesc. Ies pe usa grabita, indreptandu-ma spre...spre nici eu nu stiu ce . Pur si simplu mergand. Dar stiam ca facand asta Luke nu ar fi cazut din cer, exact in fata mea, asa ca trebuia sa fac mai mult decat doar sa ma plimb de nebuna . 

-Brit? Scumpo, tu esti? Se aude o voce familiara, din spatele meu. Ma intorc incet, dand ochii cu...

-Alisia ? Spun eu, iar ea imi zambeste larg, sarindu-mi in brate .

-Nu pot sa cred ca esti aici ! Cum de...

-Si eu ma bucur sa te vad, spun, incolacindu-mi bratele in jurul taliei sale subtiri, ca trase prin inel. Am fost...eliberata. Mint eu, iar ea imi zambeste larg. 

-Doamne, avem atatea de vorbit. Ai venit acasa de mult timp ? 

-Nu chiar, azi. 

-Trebuie sa mergem sa ne intalnim cu ceilalti, scumpo. Vor fii extrem de incantati sa te vada. Spune el entuziasmata.

-Alisia, si mie mi-a fost dor de tine, de toti, defapt, dar acum am o mica problema. Spun eu, excluzand cele alte cateva zeci de probleme ce-mi stau pe cap. 

-Ce problema scumpo? Intreaba ea curioasa .

-trebuie sa gasesc pe cineva,un baiat, mai exact. Luke. Si sa fiu a dracului daca stiu unde sa-l caut. Raspund eu, repede. 

-Uite Brit, cred ca o putem rezolva. Dar mai intai, spun sa mergem sa ne intalnim cu ceilalti. Au trecut destule lui. Il putem cauta dupa aceea, cu totii. Zice, iar eu ma las induplecata dupa cateva momente.

Dupa un drum relativ scurt cu masina Alisiei, am ajuns la barul lui Bo, locul unde ne petreceam zilele si noptile, inainte, cu totii. Bo e o prescurtare de la Bobby, numele proprietarului barului, prieten de-al nostru. Cel mai in varsta dintre noi. Avea in jur de 30 de ani, poate chiar depasind .

Intram in bar, lasandu-ma prada amintirilor ce m-au lovit inca din pragul usii. Noptile pline de bautura si dans alaturi de ceilalti si mult alti necunoscuti, zilele in care ma naufragiam aici dupa certurile aprige cu tata...totul.

-Baieti, nu o sa va vina sa credeti, dar Brit s-a intors. Spune entuziasmata Alisia inspre grupul de pusti ce stateau la o masa si radeau cat ii tineau gura . S-a lasat un moment de tacere, apoi...

Buna, scuze de greseli ! :)