Scoala de corectie(+18)*Luke Hemmings*

Capitolul 45- Ce i-ai facut?

-Se trezeste! O aud pe mama strigand. Vocea ei era fericita, incantata. Deschid ochii, apoi privesc mai bine in jur. eram inconjurata de niste pereti albi, stateam intr-un pat putin spus incomod, iar mirosul urat, de dezinfectante si pastile imi facea pielea de gaina. Eram la spital, clar. Ceea ce m-a facut sa-mi pun niste intrebari serioase.

-De ce sunt aici? Am lesinat cumva cand Luke a fost atat de ranit? OhDoamne! Luke! Am uitat de Luke! A murit? Spune-mi ca nu, mama. Am auzit pe cineva spunand asta, spune-mi ca nu-i ceea ce cred, spune-mi...

-Scumpo, linisteste-te. Totul e bine. Esti bine. Spune mama, punandu-si mana pe fruntea mea. arzi, scumpo. Cred ca ai febra. Ma instiinteaza ea, ingrijorata. 

-Nu e adevarat. Vreau sa stiu ce face Luke. E bine?

-Zoey, ti-am spus sa te linistesti. Replica ea, zambindu-mi sincer. Ma incrunt la ea, apoi tip cat ma tin plamanii :

-Inceteaza sa te mai comporti asa cu mine si spune-mi unde dracului e Luke! Vreau sa stiu daca e bine! Pe fruntea mamei mele apare o incruntatura slaba, apoi spune, intorcandu-se in spate :

-Cred ca are nevoie de un calmant. 

-Ce?! NU! am nevoie doar sa stiu ce face Luke. Spune-mi odata, pentru numele Lui Dumnezeu! Dar nu apuc sa mai spun si altceva ca o femeie inalta, ce parea a fi asistenta, imi injecteaza un lichid transparent in perfuzie, apoi imi mai ia cateva secunde pana sa inchid ochii si sa ma invalui in intuneric si visele frumoase ale unui somn lung.

Somn lung...Somn lung... Ultimele mele ganduri ma fac sa tresar si sa ma trezesc in cele din urma. Ma uit in jur si vad ca acum eu ma aflu pe pat. Si nu orice pat, ci patul pe care pana acum ceva timp statea Luke. Ma ridic in sezut, apoi vad ca pe fotoliul de langa pat statea Luke, ce parea ca a atipit. Ma uit surprinsa la el nestiind cum de eu am ajuns in locul lui, pe pat, iar el pe acel fotoliu. Ma ridic indreptandu-ma spre el si amintindu-mi ca e ranit.

-La naiba...Murmur eu, dar imi dau seama si de faptul ca nu am murmurat, caci la auzul vocii mele Luke se trezise.

-Iubito...Zice cald, incercand sa se ridice, dar eu ma aplec spre el, imbratisandu-l. 

-Esti ranit. Cum de am ajuns in locul tau? Trebuie sa stai in pat, eu nu...

-Iubito, linisteste-te. Nu-ti mai face atatea griji. Sunt bine. Eu te-am pus in pat, ai adormit langa mine. Spune, zambindu-mi si raspunzandu-mi la imbratisare. 

-Dar tu esti ranit! Spun, simtind ca am ridicat tonul.

-Am fost. Acum ma simt mai bine, raspunde , apoi ma saruta luandu-mi grijile intr-o clipa. Doamne, cat il iubesc! Ce ma bucur ca e bine, aici, cu mine. Iar visul acela parea atat de real...De parca, ma trezisem dintr-o coma...de parca totul era ireal...de parca imi imaginasem totul pana acum. Gandurile astea m-au ingrijorat, asa ca ma desprind de Luke, apoi spun :

-Nu visez, asa-i? Esti aici, cu mine, nu? Luke imi zambeste cald, iar in loc sa-mi raspunda, imi mai atinge o data buzele cu ale lui, si-mi sopteste :

-Te iubesc. Ii zambesc stramb, apoi spun :

-Te ador. Dar...Acum ca esti mai bine, sper, pot sa te intreb ceva?

-Sigur, scumpo. Raspunde, pupandu-ma pe frunte.

-Ce i-ai facut lui Harry?

Bunaaa! Deci...stiu ca acest capitol si cel de inainte pot fi putin fara logica, si de asta va cer scuze! La inceput, am vrut sa fac altceva. Adica sa spun ca ea a fost intr-o coma de cateva luni, ca si-a imaginat totul, chiar si pe Luke, dar nu voiam sa renunt la Luke si nici la un final fericit al cartii, deci...scuzati-ma! Ah, cred ca nu vor mai fi asa multe capitole la cartea asta, cel putin speeer ca asa va fi :))  Posibil sa ma lungesc mai mult decat trebuie, deci nu bagati asta in seama :))