Scoala de corectie(+18)*Luke Hemmings*

50

-Unde mergi? Imi întrerupe șirul gândurilor David. Imi îndrept privirea spre el si ii observ chipul frumos si ochii curioși. Ma gândesc puțin, apoi spun sec:
-O sa cobor acolo unde trenul se oprește.
-Ah, perfect. La fel si eu. Mergi intr-un anume loc?
-Spre o viața mai buna, sper, spun, iar el ma privește ciudat si nu ma mai întreaba nimic. Pana la sfârșit nu am mai vorbit deloc.

...

Cobor din tren după o zi întreaga de mers, ostenita si zăpăciți. Unde-oi fi? Ma întreb si încep sa caut cu privirea vreun nume de gara, un afiș sau orice ar putea conține numele locului unde sunt... Cand observ ca ma aflu intr-un oraș apropiat de Sydney, unde am stat timp de 2 ani înainte de toata povestea care mi-a complicat viața. Unde am stat cu tata, după ce a divorțat de mama. Amintirea parinților mei ma nelinisteste. Mi-e dor de mama. Si de tatăl cel bun ce era in vreme ce mama ii înveselea ziua. După divorț, nu doar eu am fost devastată si m-am schimbat complet. El a devenit rece ca ghiață si prea Atașat de locul de munca. Nu am mai luat cina împreuna de mult timp, in vremea aceea. Nu mai era nimic ca înainte. Un fior ma străbate prin tot corpul. Dezamăgirea pe care am simțit-o acum ceva timp cand acesta nu m-a vizitat la scoala de corecție e de nedescris. Știam ca eram o pacoste pentru el, dar speram ca inca ma mai iubește, ca imi simte lipsa. Pentru numele Lui Dumnezeu, e tatăl meu! E obligat sa ma iubească!
-Frumos loc, nu-i asa? Zice David si eu imi amintesc atunci unde sunt si cu cine. Si mai ales, de ce.
-Nici nu si idee. Răspund eu sec.
-Adica? Ai mai fost aici? Întreaba. De fapt, chiar am mai fost in orașul asta de câteva ori.
-O data sau de doua ori.
-Ah, deci știai ce te așteaptă la finalul drumului, spune el zâmbind si făcând concurenta soarelui la strălucire.
-Niciodată nu știi ce te așteaptă la final. Zic serioasă, iar acesta chicoteste slab. Ma așez pe o banca si imi las bagajul pe jos. David se asaza lângă mine si respira adânc. Atunci imi dau seama ca eu nu l-am întrebat mare lucru despre el.
-Dat tu? Ce faci aici?
-Hmm, incerc sa acord a doua șansa vieții, Răspunde degajat, de parca ma ia peste picior.
-Adica? Întreb nedumerită.
-Fiecare are secretele lui, nu-i asa? Imi face el cu ochiul si imi dau seama ca nici eu nu am fost prea sinceră sau deschisă cu el asa ca ii zâmbesc timid, apoi las discuția balta.
-Ți-e foame? Întreaba el, zâmbind. Nu stau prea mult pe gânduri si spun :
-Mai intrebi? Sunt moarta de foame. Acesta rade de replica mea, apoi imi oferă mâna si ne ridicam in același timp.
-Ma bucur ca nu trebuie sa iau masa singur.
-Si eu. Răspund după un moment de tăcere.
-Ce ai prefera la cina, domnișoara? Zice pe un ton formal, provocându-mi hohote de ras.
-Mai vedem... Ii fac cu ochiul si pornim spre ceea ce pare un fast-food.