SUGAR ✔

Capitolul III - ...rămâne în Vegas.

Femeie de afaceri, sau pârjolitor de sexy?

M-am strâmbat la propria mea reflexie, gândindu-mă că dacă aveam să apar în acea rochie scurtă şi prea strâmtă la ceva important, atunci probabil, în ochii lui Nicholas Armstrong aş fi părut un fel de femeie fluşturatică.

Eh, la naiba, de când îţi pasă ţie ce crede acel Armstrong despre tine? mă admonestă, cu o îngâmfare specifică şi un ton la fel de răsunător ca al Katrinei, o voce interioară şi enervantă ce locuia în permanenţă în capul meu.

Strângând din dinţi descumpănită, am ales fusta neagră tip creion şi o bluză alba vaporoasă alături de încălţăminte incomodă, dar atât de potrivită cu acea ţinută, şi un machiaj simplu ce doar îmi accentua fiecare trăsătură a feţei. La finalul pregătirilor, am fost mai mult decât mulţumită de eforturile mele. Părul meu arămiu oferea stropul de culoare de care aveam nevoie ca să-mi complimentez ţinuta, aşa că l-am lăsat să alunece mătăsos şi strălucitor pe spate ca o limbă de foc ce-mi cuprindea trupul.

-Şi acum să vedea ce vrea domnul Armstrong de la tine! mi-am zis încrezătoare, adoptând mina profesională şi răceala cu care tratam de obicei întrevederile cu posibilii mei clienţi.

L-am găsit la recepţie, exact aşa cum îmi sugerase. Zâmbi când mă văzu, dar zâmbetul nu-i atinse şi ochii. Gestură să-l urmez şi ocolind recepţia, intrarăm într-o încăpere slab luminată. Nicholas începu să coboare nişte trepte de piatră, afundându-se tot mai mult în întuneric. Într-un final se oprii, dându-mi posibilitatea să analizez camera în care mă aduse.

Părea a fi un salon. Un salon roşu, în care luminile pâlpâiau şi pereţi erau căptuşiţi cu -

- cu ce?

-Catifea, răspunse Nicholas parcă ghicindu-mi gândurile. Îmi aruncă un rânjet îndrăzneţ peste umăr. În jur era montată mobilă încrustată în perete şi canapele confortabile de pluş, ba chiar şi un bar lung şi strălucitor de unde câteva persoane procurau băuturi care mai de care mai colorate.

-Unde m-ai adus? am bâjbâit eu, prinzându-l de braţ. Parfumul dulce ce plutea prin încăpere era ameţitor. Se răsuci în aşa fel încât să mă privească drept în ochi.

-Domnişoară Queen... făcu o pauză, se încruntă şi apoi murmură, Harley, trebuie să înţelegi poziţia delicată în care mă aflu şi cu atât mai mult umilinţa pe care o îndur cerând ajutorul unui client. În special unei femei...!

Am ignorat insulta lui, dar tot am simţit acel junghi de furie oarbă ce mă săgetă drept în suflet.

-Dar, continuă el, nu pot să nu apreciez şi să mă arăt impresionat de calităţiile pe care le deţii cât şi de renumele pe care ţi l-ai făcut. Umbra unui zâmbet îi îndulci trăsăturile. Am oftat zgomotos şi mi-am dat ochii peste cap.

-Baţi câmpii, domnule Armstrong. Cu alte cuvinte vrei ca eu să fac pe detectorul de minciuni pentru tine.

Se arătă uşor surprins, dar mască acea scăpare de emoţie. Mă îmboldi de la spate, îndrumându-mă spre barul la care stăteau cele câteva persoane.

-Desigur, nu pentru mine! exclamă. Harley, ţi-l prezint pe cel mai vechi prieten al meu Damon Sparkleglance. Gestură către unul dintre bărbaţii de la bar, iar eu am stăpânit impulsul de a izbucnii în râs atât din cauza numelui bărbatului cât şi a înfăţişării lui.

Pentru că oricine ar fi fost tatăl lui, cu siguranţă nu s-ar fi gândit că fiul său avea să devină, peste ani, întruchiparea strălucirii.

Damon ridică privirea şi aruncă în direcţia noastră un rânjet sclipitor. Părea un bărbat atrăgător. Înalt, cu o constituţie subţire şi aproape deşirată, dar reuşind totuşi să pară elegant aşa cum stătea, tolănit pe scaunul de la bar. Purta o cămaşă într-o culoare ţipătoare şi stralucitoare, argintie poate? asortată cu o cravată făcută în totalitate din paiete, alături de pantaloni foarte scurţi de blugi şi sandale de piele împodobite cu ştrasuri. Nu-mi puteam da seama de culoarea părului şi a ochiilor lui.