SUGAR ✔

Capitolul VII - Nicholas - Joshie - Melanie.

Ştiţi momentul acela de tăcere stânjenitoare, mormântală, când tot ce auzi e sunetul aspru al respiraţiei tale şi inima bubuindu-ţi cu putere în urechi? Experimentez acel moment în clipa de faţă şi tot ce îmi doresc e ca liftul să se oprească la etajul meu ca să pot evada.

Nick nu îmi vorbeşte. Nici măcar nu mă priveşte. Stă cu degetele strânse pe mânerele plaselor de cumpărături, mai ţeapăn şi mai rece ca niciodată. Tăcerea lui mă sperie, iar când într-un final liftul se opreşte şi uşile se deschid, trece pe lângă mine de parcă aş fi invizibilă.

Expir prelung şi îl urmez în faţa uşii, trecând cartela de acces prin încuietoare şi încercând să ţin sub control tremurul degetelor mele. Nick se opreşte în pragul uşii unde lasă plasele de cumpărături. Într-un final mă priveşte, iar ochii lui auri scânteiază.

-Am să-ţi aranjez plecarea.

Sunt năucită pentru câteva clipe şi îmi simt gâtul încleştat din cauza emoţiilor:

-Huh? bălmăjesc eu stupid.

-Nu ai un bilet de avion, nu-i aşa? pufneşte el. Am să aranjez cu pilotul meu să te ducă înapoi în Seattle.

-Ai - bineînţeles că ai un avion personal! bombăn şi mă încrunt în sinea mea.

Mă priveşte inexpresiv preţ de câteva clipe, apoi se răsuceşte pe călcâie ca să plece, dar nu înainte să-mi spună:

-Poate vrei să-l suni pe Damon să-l anunţi că pleci. Mă întorc într-o oră.

Uşa se închide între noi, iar eu simt cum ceva se destramă în interiorul meu. Păcat că nu ştiu cu exactitate ce.

Damon face din pleacarea mea o adevărată piesă de teatru. E furios, debusolat apoi se smiorcăie ca o fetiţă de cinci ani. Sage urmăreşte scena amuzat - nu pare câtuşi de puţin afectat de plecarea mea. Nick nu s-a întors încă, dar nu îmi îngădui să mă gândesc la comportamentul lui bizar, m-aş înfuria. În schimb îmi fac de lucru strângându-mi lucrurile şi încercând să îndes toate hainele în micuţul meu bagaj.

-Promite-mi că o să ne mai vedem! se plânge Damon, prinzându-mi degetele şi înlănţuindu-ne mâinile împreună. Seriozitatea din vorbele lui e pusă în contrast de strălucitoarele haine pe care le poartă. Zâmbesc amar în sinea mea. Nu o să mai cunosc pe nimeni ca Damon - atât de plin de viaţă. Atât de amuzant şi de supărător, cu o garderobă strălucitoare şi ciudată ce îi pune în evidenţă personalitatea dezarmantă.

A devenit, într-un timp obscen de scurt, unul dintre cei mai dragi prieteni ai mei.

-Bineînţeles, Damon! răspund eu după o vreme. Nu mi-aş putea imagina viaţa fără tine.

-Vorbesc serios, micuţule clovn! murmură el prinzându-mă într-o îmbrăţişare. Nu am mai cunoscut pe nimeni ca tine. Eşti perfectă şi o să-mi lipseşti al naibii de mult!

-Damon, locuiesc la un zbor de două ore. Sunt sigură că tu şi Sage o să mă puteţi vizita într-un weekend. Atunci voi putea să fac eu pe ghidul turistic cu voi.

Zâmbeşte, dar nu în felul acela ce te face şi pe tine să zâmbeşti. Dă să spună ceva, dar uşa apartamentului se deschide şi Nick stă în prag, purtând pe chip aceeaşi mască rece. Mă înfior la gândul că aşa o să mi-l amintesc.

-Stephen e pregătit pentru tine, Harleen.

Harleen? Sunt destul de sigură că nu mi-a spus niciodată aşa. Mă încrunt în direcţia lui, dar tot ce face e să-şi ridice sprâncenele într-un gest de falsă inocenţă.