SUGAR ✔

Capitol bonus - Trădarea.

-Damon, nu!

Îmi acopăr ochii cu mâna dreaptă încercând să nu privesc hidoşenia de rochie decorată cu biluţe colorate pe care mi-o arăta Damon.

-Ştii ceva, deja m-am plictisit! bombăne prietenul meu cel mai bun, Damon Sparkleglance. Şi sunt înfometat.

Tânăra domnişoară care se perindase cu noi în tot magazinul deschise gura să spună ceva, dar Damon i-o luă înainte. Îi aruncă în braţe teancul de rochii urâte, făcând-o să se clatine şi aproape să cadă în fund. Am prins-o de braţ la timp, cerându-mi în şoaptă scuze pentru comportamentul prietenului meu.

-Mulţumim pentru asistenţă, drăguţo! îşi flutură mâna, iar brăţările îi zornăiră pe încheietură. M-am încruntat din cauza sunetului apoi l-am împins afară din magazin. Ce marfă de toată jena. Cică magazin de firmă. Brand cunoscut! Îmi pun curu' la bătaie că mărfurile astea erau aduse din China.

Râd şi-mi scutur capul, trăgându-l pe prietenul meu cel mai bun într-un magazin de bijuterii.

-Serios? oftează Damon. De-a dreptul original, Nicholas. Să-i cumperi iubitei tale un lănţişor, sau o brăţărică drept cadou de ziua ei. Eşti sublim.

-Mai taci. Bună ziua, numele meu e Nicholas Armstrong, îl caut pe domnul Dodson.

-Îl chem imediat, mi-a răspuns femeia de după ghişeu, zâmbindu-mi ceva mai mult decât amabil. M-am întors spre Damon care aştepta nerăbdător lângă vitrinele cu cercei.

-Când mi-e foame devin iritat, mă înştiinţează el.

-Ştiu.

-Deci ce ai de gând să-i cumperi? Şi cine e Dodson?

-Proprietarul magazinului. L-am rugat să-mi facă ceva pe comandă pentru Danielle.

-Fermecător.

Ironia îi venea oribil lui Damon. Uşa din spatele ghişeului se deschise, iar domnul Dodson ieşi în întâmpinarea mea. I-am zâmbit. Era printre cei mai buni bijutieri din Las Vegas.

-Ah! Domnule Armstrong, o plăcere să vă revăd.

-Plăcerea e de partea mea, m-am oferit eu. Aţi terminat piesa?

-Finisată şi strălucitoare, dar elegantă. Aşa cum aţi vrut dumneavoastră. Ştiţi vorba aia, nu? Clientul nostru, stăpânul nostru!

Bătea câmpii, iar eu eram mai mult decât nerăbdător să văd ce făcuse pentru Danielle. Sesizându-mi încordarea a chicotit politicos şi mi-a întins obişnuita cutiuţă pătrată, căptuşită cu un material moale, negru. L-am auzit pe Damon icnind surprins în spatele meu, iar pieptul i s-a lovit de spatele meu.

-Să-mi bag! chiţăi el şocat. Spune-mi te rog că acolo se află cercei. Spune-mi că acolo se află cercei, Nicholas!

-Nu sunt cercei, am şoptit deschizând cutia şi holbându-mă la inelul de logodnă pe care-l comandasem. Era superb. Strălucitor, dar elegant. Diamantul prins de inel sclipea într-o culoare rozalie. Ştiam sigur că avea să-i placă iubitei mele.

I-am mulţumit domnului Dodson şi după ce m-am asigurat că banii i-au fost livraţi în siguranţă în cont am plecat, trăgându-mi prietenul sclipitor după mine.

-Îmi vine să vomit! murmură el, aşezându-se pe un scaun, într-o cafenea oarecare.

-Haide, nici măcar tu nu poţi fi atât de şocat! i-am dat eu peste nas, semnalându-i chelneriţei că vrem să comandăm. S-a apropiat de masa noastră, având pe chip un zâmbet uriaş. Nu o dureau fălcile? Vreau o cafea te rog. Cu două linguriţe şi jumătate de zahăr şi trei unităţi de lapte. Şi o brioşă. Cu afine. Damon, tu ce vrei?