SUGAR ✔

Capitolul II - Ce se întâmplă în Vegas...

Katy fu cea care mă conduse la aeroport. Katy fu cea care insistase să mergem la cumpărături pentru câteva ţinute trăznet ce aveau să-mi pună în evidenţă calităţiile şi tot ea stătuse cu mine cât îmi făcusem bagajul. Aproape că am uitat cât de bine era să stau în compania energicei, extravagantei şi impulsivei Katrina, era doza de nebunie de care aveam nevoie şi stâlpul de care mă sprijineam în paşii pe care-i făceam spre vindecarea inimii mele frânte.

Niciuna dintre noi nu vorbise despre Adam sau despre ce se întâmplase, cuvintele nu îşi aveau rostul, iar Katrina nu încercase niciodată să mă menajeze. Încerca să adopte calea uşoară, să mă lovească tare şi să mă aducă cu picioarele pe pământ. Viaţa mea nu era pe sfârşite, Adam era doar un capitol încheiat în cartea pe care intenţionam să o scriu.

-Ştii, cât timp eşti plecată, ţi-aş sugera să scapi de chestia aia! comentă Katrina în timp ce punea bagajele la verificat.

-Ce chestie? întreb distrasă, scriind un mesaj pe telefon către membrii familiei mele, promiţând că am să-i sun de îndată ce ajung.

-Virginitatea ta, replică Katrina sec în timp ce-şi verifica unghiile lungi şi colorate. Am scăpat telefonul din mână auzind-o, iar tot sângele mi se adună în obraji. Aruncând o privire în jur, am observat că doar o singură persoană auzise cuvintele prietenei mele cu gură spurcata. Părea doritor să mă ajute să scap de "problemă". Dar nu cu tine, ciudatule! se răsti Katrina, trimiţându-i o privire furioasă.

-Katy! exclam, scuturându-mi părul de o parte şi de alta a feţei ca nimeni să nu-mi observe îmbujorarea.

-Hei, ziceam şi eu - surâse ea aruncându-mi un rânjet sclipitor. Acum, ascultă-mă bine, nu contează ce oră e sau ce oraş din mijlocul Asiei ai ales, okay? Dacă ai nevoie de ceva - de orice - mă poţi suna şi iau primul avion spre tine, bine?

Îşi puse braţele în jurul meu într-o îmbrăţişare stângace dar călduroasă.

-Ăsta e felul tău ciudat de a-mi spune că mă iubeşti? o tachinez eu zâmbind.

-Nu am spus niciodată că te iubesc, îşi dădu ea ochii peste cap, punând ceva distanţă între noi. Distrează-te, bine?

-Da.

-Şi stai liniştită, Adam nu o să reprezinte o problemă la firmă. Am eu ac de cojocul lui. Până la urmă, m-ai lăsat la conducere.

Drumul fusese ameţitor, chit că durase doar două ore, sau poate şampania pe care o luasem la bord - şi la propriu şi la figurat - îmi oferise acea stare plăcută şi ameţitoare. Da, şampania e de vină. Am coborât clătinându-mă scările din avion, îndreptându-mă spre bagajele mele ce se iviră de sub un preş. Slavă Domnului insistasem să iau doar ţinute uşoare şi nu prea multe lucruri, bagajele mi-ar fi dat ceva bătai de cap.

Dorind să mă răsfăţ, am sunat la o firmă renumită pentru seriozitate şi profesionalism şi am închiriat o maşină şi un şofer. Acum, un bărbat solid cu o tunsoare scurtă şi alură de militar, se afla lângă o maşină neagră, lucioasă şi incredibil de frumoasă ţinând în mână o pancartă pe care se afla scris numele meu.

-Sunteţi domnişoara Queen? mă întrebă bărbatul clipind rar şi moale ca o pisică zburlită ce abia se trezea din somn.

-Întocmai, am replicat eu.

-John Smith. Lăsaţi-mă să vă iau bagajele, domnişoară Queen.

Uitându-mă mai bine la el am decis că şoferul chiar avea faţă de John Smith. Îmi deschise portiera maşinii, făcându-mă să mă topesc puţin în interior, nimeni nu făcuse niciodată asta pentru mine, şi chiar dacă el era şoferul şi era practic de datoria lui să îmi deschidă uşa tot m-am simţit incredibil de bine.