SUGAR ✔

Capitolul VIII - Regret că nu am luat-o în braţe.

                                                                              NICHOLAS

Protestez printr-un geamăt slab atunci când deschid ochii. Camera e îmbrăcată într-o nuanţă dulce de blond-rozaliu, primele raze ale soarelui făcându-şi loc printre perdelele ce se umflă şi se leagănă în adierea răcoroasă a aerului de dimineaţă.

Mă răsucesc pe o parte, ajungând în capul oaselor pe marginea patului. Ceasul electronic de pe noptieră arată ora 6:03 a.m. şi din nou gem pentru că serios, e prea devreme ca să-mi încep ziua. Îndepărtez cu mâinile orice urmă de somn şi mă ridic, aruncând o privire tristă către patul dezordonat.

-Îmi pare rău că trebuie să te părăsesc atât de devreme! murmur fără să mă simt ridicol pentru că vorbesc cu un obiect.

Tot corpul îmi e amorţit, trezindu-se după un somn lipsit de vise. Îmi scutur articulaţiile, punând sângele în mişcare şi mă îndrept spre baie ca să-mi fac rutina de dimineaţă.

Cafeaua are un gust oribil când, douăzeci de minute mai târziu după un duş fierbinte, sorb prima înghiţitură. Ori e filtrul stricat, ori nu ştiu să fac cafea, ori cafeaua şi pasta de dinţi îmi lasă acel retro oribil pe buze. Mi se face gura pungă, dar mă forţez să înghit tot conţinutul cănii.

Holul principal al hotelului e aproape gol când cobor din apartament. Vreo două-trei cupluri de tineri ce probabil şi-au pierdut toată noaptea în vreun cazino, cheltuind mai mulţi bani de cât au. Fetele par mai distruse ca băieţii, legănându-se dintr-o parte în alta sau ţopăind printre canapele.

Mă strâmb. Menajerele o să aibă de strâns după oamenii ăştia, presimt.

Astăzi lucrează Olivia la recepţie. Am încetat să mai ţin cont de cine lucrează la recepţie când am realizat că angajaţii mei sunt oameni responsabili şi muncitori. Îmi zâmbeşte când dă cu ochii de mine şi văd cum sângele i se ridică în obraji. Instinctiv privirea îmi poposeşte pe mâna ei stângă, unde o bandă aurie se odihneşte pe degetul ei inelar.

Ţâţâi dezaprobator în sinea mea. Olivia, pentru o femeie măritată te laşi pradă emoţiilor cam prea uşor.

-Bună dimineaţa, domnule Armstrong! mă salută veselă.

-Bună dimineaţa, domnişoară Brown! îi răspund, intrând pe deplin în rolul de superior. Deschide gura să protesteze, iar eu îmi ridic sprâncenele în direcţia ei. Parcă o şi aud: De câte ori trebuie să vă repet? Spuneţi-mi Liv, sau Olivia. Îmi vine să râd, dar mă abţin. Olivia se încruntă şi decide să abandoneze subiectul. E frumuşică, n-am ce spune. Blondă, mică de statură şi al naibii de slăbuţă, Olivia pare genul de femeie pe care ai vrea să o protejezi pentru tot restul zilelor tale.

Dar e prea superificială, prea îngâmfată şi prea plină de sine.

Îmi aminteşte de Danielle.

-L-ai văzut pe Dan?

-Da, domnule, doar ce a trecut. A întrebat de dumneavoastră şi mi-a spus că la ora şapte fix e liber. Vă poate lua atunci.

-Bun.

Dan e instructorul meu de fitness şi în acelaşi timp confidentul meu. E, probabil, la fel de rigid ca mine. Poate de asta Damon nu-l place, sau poate e pentru că are impresia că Dan încearcă să îi ia locul. De parcă cineva ar putea vreodată să-i ia locul lui Sparkleglance. Încuvinţez în direcţia Oliviei, care îmi oferă acelaşi zâmbet briliant şi aceeaşi îmbujorare penibilă, înainte să mă îndepărtez.