SUGAR ✔

Captolul XIII - E prietenul meu! (Part. I)

-Harleen Tealery Queen! Ai mâncat toate căpşunile rămase?! mă certă mama, aplecându-se să cerceteze amănunţit fiecare colţişor al frigiderului. Până la urmă se dădu bătută şi trântii uşa la loc, făcându-mă să tresar. Ei? întrebă ridicându-şi sprâncenele în aer, un gest ce mă intimida de fiecare dată.

-Mda, bombăn eu. Cine altcineva? Ştii bine că Josh e alergic, iar tatei nu-i plac. Lily nici măcar nu mănâncă fructe...

-Ţi-am spus că aveam nevoie de ele! exclamă ea exasperată.

-Of, Doamne, mamă, coboară puţin tonul, o să mă duc la supermarket.

-Acum?

Oftez.

-Da, acum dacă e nevoie.

-Bine, atunci îţi fac o listă.

Scoate un carneţel dintr-un sertar şi rupe o foaie de hârtie pe care începe să scrie.

-Poftim? Nu! Mi-ai spus că ai nevoie doar de căpşuni, mă plâng eu.

-Dacă tot faci un drum... vine răspunsul ei.

E exasperantă, ştie cât de mult urăsc să cumpăr alimente, şi oricât de tare m-aş chinuii să le cumpăr pe cele potrivite, tot timpul are ceva de comentat. Dacă tot mă duc în centru aş putea foarte bine să trec şi pe la birou. Mă simt de parcă au trecut ani de zile de când nu am mai dat pe acolo.

-Gata! zice mama, isprăvind de scris lista de cumpărături şi împăturind-o frumos. Ai nevoie de bani?

-Mă descurc, bălmăjesc eu. Ai scris tot?

-Da, bineînţeles.

-O să întârzii puţin, vreau să trec pe la birou şi să vorbesc ceva cu Harold.

-Oh! chicoteşte mama. Drăguţul de Harold, chiar mi-ar plăcea dacă l-ai invita la cină câteodată, e un băiat deosebit.

-Dacă ăsta e pretextul tău de a-mi face lipeala cu el, răspunsul e nu! declar eu zâmbind ironic. Mă aplec, o sărut pe obraz şi ies din bucătărie.

În living e zarvă mare. Damon le povesteşte tatei, lui Josh şi Lily despre celebrităţiile pe care le-a întâlnit şi găzduit la Luxor. Lily e complet fermecată de prietenul meu strălucitor. Bietul Sage arată ca un căţeluş abandonat.

-Josh am nevoie de cheile de la camionetă. Mă duc până în oraş.

Damon se opreşte din vorbit şi îmi aruncă un zâmbet dulce, iar Josh mă priveşte de parcă mi-a crescut un al doilea cap.

-Ai înnebunit? Ştii bine că Lorraine Numărul Doi nu e de nasul tău.

-Lorraine?! pufneşte Damon izbucnind în râs. Aşa o cheamă pe bunica lui Sage! Cel din urmă strâmbă din nas şi bălmăjeşte ceva în franceză, Damon înghiontindu-l între coaste. Nu o să-i înţeleg niciodată pe ăştia doi.

-Oh, te rog, conduc de opt ani de zile, mă descurc! îi arunc eu în faţă lui Josh.

Mă priveşte neîncrezător şi ştiu că în minte i se derulează momentul în care am intrat cu maşina într-un şanţ la nici trei luni după ce reuşisem să-mi iau carnetul. Îl rugasem atunci să-mi împrumute maşina lui ca să merg cu Katy la un film. Nu ştiu ce m-a enervat mai tare atunci, faptul că am fost atât de idioată să intru cu maşina într-un şanţ şi astfel să îi dovedesc tatei că sunt o şoferiţă de toată jena, sau faptul că Josh a fost mai îngrijorat de starea maşinii ( Lorraine Numărul Unu ) decât de faptul că am ajuns la spital cu o contuzie şi glezna luxată.