SUGAR ✔

Capitolul XII - Te rog nu mă lăsa...

Trebuie să caut un apartament - a fost primul gând ce mi-a trecut prin minte când am deschis ochii în acea zi însorită de luni. Mă holbez la tavanul camerei mele, decorat cu un tapet vechi, şters şi de prost gust - de pe vremea când eram o adolescentă prostuţă cu prea multe vise şi prea puţină motivaţie.

Îmi place camera asta, desigur. Bineînţeles că îmi place. Dar Dumnezeule! E atât de stânjenitor. În câteva luni voi avea douăzeci şi opt de ani, nu pot continua să locuiesc cu părinţii mei pentru totdeauna.

Deşi, trebuie să recunosc, să nu trebuiască să mă îngrijesc de mâncare şi spălatul rufelor e destul de drăguţ...

Zâmbind în sinea mea mă ridic şi mă reped în duş, unde consum toată apa caldă. Doar aşa - pentru că pot! Ritualul de după duş îmi place cel mai mult. Când pierd timpul dându-mă cu cremă şi cu produse de păr sintetice ce-mi fac părul să pară mai sănătos şi mai strălucitor.

Sunt în mijlocul alegerii ţinutei pentru ziua de azi când telefonul îmi bipăie. Las jos blugii jerpeliţi pe care îi inspectam şi îmi verific telefonul. E un mesaj de la Damon.

Oh, mon petit clown. În mai puţin de o ora aterizăm în Seattle. Nu-ţi fă griji, nu trebuie să vii după noi, putem să luăm un taxi până la tine. Trimite-mi un mesaj cu adresa.

Chicotesc exaltată. Doamne! Abia aştept să-i revăd. Pe toţi trei.

Dragă Damon,

Locuiesc pe Collen Street 67, e o casă cu o uriaşă grădină de flori colorate. Imposibil să o rataţi.

P.S.: Nu ţi-a spus nimeni că dacă îţi foloseşti telefonul în avion înnebuneşti aparatura?

Răspunsul lui a fost surprinzător de prompt.

Dragă Harleen,

E avionul lui Nick. Nu-mi pasă.

De data asta râd şi las telefonul de o parte. Mă întorc la ceea ce făceam înainte, având grijă de data asta să aleg nişte haine bune. Nu voiam să fac o impresie proastă. Nick urma să fie cu ei...

Ne pasă ce crede domnul Armstrong despre noi, eh? mă ia peste picior vocea Katrinei.

Nu-mi pasă. Ba îmi pasă. CUM SĂ NU ÎMI PESE?

Mă îmbrac şi îmi aranjez părul cu grijă apoi cobor la micul dejun, dacă a mai rămas ceva de mâncare pentru mine.

Mama face clătite în timp ce Josh şi Lily se bat pe mâncare, iar tata citeşte ziarul, fără să le acorde vreo importanţă deosebită. Ştiu foarte bine că oamenii nu trebuie deranjaţi atunci când citesc ziarul, mai ales tata. Mă aplec şi îl sărut pe obraz, apoi iau cana de cafea pe care mi-o întinde mama plus jumătatea de îmbrăţişare călduroasă pe care mi-o oferă. Mama e prea neîndemânatică aşa că mă urc pe blatul de bucătărie, cât mai departe de ea ca să fiu sigură că nicio picătură de aluat nu o să sfârşească pe hainele mele.

-Scumpo arăţi minunat! De ce te-ai îmbrăcat aşa, parcă spuneai că nu te duci la lucru astăzi, mă ia mama la rost, întorcând clătita pe partea cealaltă.

-Păi nu mă duc. Prietenii mei din Las Vegas vor sosii astăzi în mai puţin de o oră, vreau să fiu pregătită pe când vin ei.

Josh pufneşte, iar Lily îmi face cu ochiul.

Simt cum îmi iau obrajii foc.

-Katy mi-a spus despre domnul Armstrong.

-Ţi-a spus ce? întreb, neputând să mă abţin.