SUGAR ✔

Capitolul XIX (NICHOLAS) - Cicatrici

-Să pun ghirlandele astea aici, domnule Armstrong? Sau în partea cealaltă? Cum credeți că arată mai bine?

Mă întorc și mă încrunt la tânăra domnișoară ce avea picioarele încurcate în ghirlande cu modele de Crăciun. Era frumușică foc. Cu un păr negru ca tăciunele, ochi mari căprui și o față adorabilă, mică și trandafirie -

- deși mă gândesc că e îmbujorată din cauza machiajului pe care l-a folosit în exces.

-De unde ar trebui eu să știu? mă rățoi la ea, făcând-o să tresară și aproape să cadă din cauza ghirlandelor în care e încurcată. Nu ești tu organizatorul de evenimente?

Pe care am fost forțat să-l aleg pe ultima sută de metrii (?!?)

-N-Nu, d-d-d-domnule Armstrong! Eu sunt asistentă știți...

-Atunci consultă-te cu superiorul tău, la naiba!

Mă răsucesc brusc și pornesc cu pași hotărâți spre ieșirea principală a hotelului. Hotelul meu. Dragul meu copilaș care astăzi suferă "o înfrumusețare în exces". Urăsc petrecerile de Crăciun și totuși le ador pentru că le organizez, dar nu particip la ele.

Îi fac semn lui Marco să-mi aducă mașina din parcare, iar el se conformează rapid, uitând cu desăvârșire că trebuia să ajute un cuplu să-și scoată bagajele din mașină. Cei doi, un bărbat și o femeie până în treizeci și cinci de ani, se uită la mine cu o ușoară enervare. Amândoi mă întreabă din priviri cine mă cred? Involuntar, sprâncenele mi se înalță într-un gest sfidător ce pare că-l enervează și mai tare pe bărbat.

Norocul meu, înainte să fiu luat la bătaie, Marco apare cu mașina, parcând-o în dreptul meu.

-Domnule Armstrong, mai aveți nevoie de ceva?

-Doar asigură-te că o să ajungi deseară la petrecere Marco. Transmite-i și Oliviei același lucru. Aș vrea ca, cât mai mulți dintre voi să fie prezenți în seara asta.

-Voi fi acolo domnule. Încuvințează și zâmbește ștrengar. Să înțeleg că nici anul ăsta nu vă veți onora petrecerea cu a dumneavoastră prezență copleșitoare?

-Nu fi măgar, Marco! îl admonestez zâmbind, iar el izbucnește în râs. Știi că nu-mi plac petrecerile astea.

-Păcat, mâncarea e bună, băutura e pe cinste, iar muzica e absolut fantastică.

-Mie îmi spui? Eu organizez totul pe aici.

-Crăciun Fericit, domnule Armstrong!

Mă strâmb.

-Sigur că da.

Marco încă râde când eu intru în mașină cu gândul să zbor cât mai departe de hotel.

(sau de cuplul care voia să mă linșeze)

În mașină conduc în tăcere câteva minute înainte să-l sun pe Damon. Răspunde aproape instantaneu, dar nu înțeleg nimic din aglomerarea de vorbe, țipete și

- plângea cumva cineva pe fundal?

-Da, alo, Nick?! întreabă Damon cu o oarecare frustrare în glas.

-Care-i treaba?

-Oh pentru numele Bărbosului! Ce dracu', ce moment prielnic ți-ai găsit să suni! mârâie el în difuzor și cred că nu l-am auzit pe Damon niciodată atât de enervat. Pare că mai are puțin și explodează.

-Vrei să închid?

-Nu, la naiba. Spune doar ce vrei. Dar fă-o repede.

-Voiam doar să văd ce faci! îmi dau ochii peste cap cu toate că nu mă poate vedea. Nu ne-am mai auzit de câteva zile.