Umbrele Culegătorului

Capitolul 1: Noaptea Vânătorii

Era o seară adâncă de toamnă, iar orologiul bisericii din Veșmântul Străinului bătea miezul nopții, răsunând sinistru printre copacii înnegriți de ceață. Satul Roca Șerpilor, ascuns adânc în munți și izolat de civilizație, avea o poveste veche pe care o știau doar cei bătrâni, care șopteau despre o prezență întunecată, ce apărea o dată la fiecare treizeci de ani. "Blestemul Culegătorului", așa cum îl numeau, venea pentru suflete și nu se oprea până când strângea ce i se cuvenea.

Astăzi, blestemul fusese uitat de tinerii satului, ocupați mai degrabă cu bârfele, disputele de familie și iubirile ascunse, dar bătrânii simțeau vibrația în aer. Știau că ceva teribil se apropie.

**

Lara**, o fată de douăzeci de ani, frumoasă ca o legendă, cu părul negru și ochii adânci și sclipitori, era fiica șefului de pază din sat. Noaptea aceea era una specială pentru ea și Matei, tânărul căruia îi furase inima. Se strecuraseră afară din casele lor și urcaseră dealul acoperit de frunze uscate, pentru a sta împreună, în ascuns, departe de ochii vigilenți ai părinților.

– Matei, simți și tu răceala asta ciudată? murmură ea, trăgându-se mai aproape de el.

– Poate e doar vântul... sau poate că mă simt așa pentru că te țin în brațe, zâmbi el, încercând să ascundă neliniștea.

Dar adevărul era că și Matei simțea ceva – un fel de neliniște, ca o umbră ce se apropia. Chiar și pădurile păreau să respire greoi. În momentul în care păreau că se relaxează, o mișcare rapidă atrase privirile amândurora.

– Cine e acolo?! strigă Matei, încercând să pară curajos, dar vocea lui tremura.

Din umbra copacilor ieși Ana, o femeie de vârstă mijlocie, cu fața palidă și buzele vinete. Era cunoscută drept ciudata satului, cea care vorbea singură și era mereu văzută privind fix în gol, parcă văzând ceva invizibil pentru restul oamenilor.

– A venit, spuse ea cu un glas abia șoptit, în timp ce ochii ei se roteau într-un mod aproape supranatural. E aici... Blestemul!

Lara și Matei au simțit un fior de gheață trecându-le prin vene. Vocea Anei era plină de spaimă, iar cuvintele ei purtau un ecou adânc și bântuitor. Înainte să mai poată pune întrebări, Ana s-a retras din nou în umbre, aproape dispărând ca o fantomă.

**

În acea noapte, prima victimă a fost găsită chiar la marginea pădurii. Sorin, un băiat de doar șaisprezece ani, zăcea fără viață, cu ochii larg deschiși, privirea pierdută în tavanul negru al cerului. Cuvintele lui au fost ultimele lui spuse, șoptite înainte să-și piardă cunoștința: “Culegătorul... vine.”

**

Șeful de pază al satului, Ilie, tatăl Larei, a chemat adunarea în piața principală, lângă fântână. Cu o voce tremurândă dar hotărâtă, le-a vorbit tuturor despre pericolul care părea să fi revenit.

– Blestemul ne-a lovit din nou! strigă el, privind în jurul lui la chipurile înspăimântate. Trebuie să stăm uniți și să veghem asupra fiecăruia dintre noi, în special asupra tinerilor. Să nu lăsați niciunul să iasă singur după lăsarea întunericului!

Dar printre ei, ochii suspicioși se încrucișau. Întotdeauna, când venea blestemul, începeau și suspiciunile, și căutarea vinovaților. Unii credeau că blestemul era adus de un trădător din interiorul satului. Oamenii se priveau acum cu teamă, întrebându-se în taină cine ar putea fi cel ce va urma.

Însă în colțul unei case vechi, se afla Mara, o femeie misterioasă, care sosise recent în sat și despre care nimeni nu știa prea multe. Se zvonea că fugea de ceva sau cineva, dar nici ea nu vorbea despre trecutul ei. Privirea ei părea acum pierdută, ca și cum blestemul pe care îl căutau sătenii era ceva ce cunoștea foarte bine. Ceva ce fusese legat de viața ei pentru mai mult timp decât putea suporta.

**

În acea noapte, liniștea apăsătoare acoperi satul. Încetul cu încetul, un sunet straniu începu să se audă în întuneric, ca un șoptit ce creștea în intensitate, precum chemarea unui prădător ce-și pândea prada.

În întunericul casei lor, Lara și Matei se țineau în brațe, privind în gol, sperând că prezența lor împreună îi va proteja. Dar când Matei a simțit o umbră neagră trecând peste el, un val de teroare pur și simplu l-a paralizat.

– Matei... murmură Lara, cu vocea tremurândă. Dar când l-a privit în ochi, el nu mai era acolo. Ochii lui, cândva plini de viață, păreau acum goi, pierduți într-o groază pe care nu o putea exprima.

Eliberându-se din strânsoarea lui, Lara își dădu seama că bărbatul pe care îl iubea era acum prins de ceva malefic.

Lara încercă să fugă, dar când ajunse la ușa casei, aceasta era deja deschisă. În prag, silueta unei figuri înaltă, înveșmântată în negru, stătea nemișcată. Figura părea să o privească fără ochi, fără chip, dar umbra sa purta o greutate de mii de ani, parcă adunând toate strigătele celor pe care îi răpise înainte.

**

O dimineață tăcută se lăsă peste Roca Șerpilor. Din familia Larei și a lui Matei nu rămăsese decât un vid, o absență inexplicabilă, iar bătrânii satului știau că va fi doar începutul.

---

Cu fiecare noapte ce trecea, satul începea să-și piardă câte o ființă, câte un suflet. Toți încercau să se ferească, să se ascundă, dar nimeni nu putea să scape de prezența vânătorului etern. Iar în mijlocul acestui haos, un secret teribil începea să iasă la iveală - unul care ar putea dezvălui adevărata identitate a Culegătorului.