Umbrele Culegătorului

Capitolul 20: Renascerea

Lara deschise ochii și își dădu seama că era într-un loc pe care nu-l recunoștea, dar totodată părea foarte familiar. Aerul era dens și pur, iar în jurul ei se întindea o pădure strălucitoare, cu copaci uriași, ale căror frunze reflectau razele unei luni imense, care părea mai aproape decât în orice alt loc. Lumina lunii picura dintr-o direcție imposibilă, ca și cum lumea însăși se rotirea în jurul unui punct nevăzut, iar fiecare pas al Larei o adâncea în acest loc minunat și misterios.

Simțea o liniște copleșitoare, dar și o neliniște înfiorătoare. Era clar că se afla într-un alt tip de realitate, dar ce fel de realitate? Tot ce știa era că, în această lume, fiecare detaliu era legat de alegerile ei, de tot ce a fost și nu a fost spus, de toate deciziile care o aduseseră în fața acestui moment. Aici, nu mai exista confuzie. Nu mai era întrebarea „ce se află dincolo de această poartă?”. Nu, răspunsul era deja în fața ei. Acesta era locul în care trebuia să înfrunte cele mai adânci frici ale sale.

Se uită în jur și, în mijlocul pădurii, zări o fântână veche, acoperită de iederă. La început părea să fie doar un alt obiect uitat de timp, dar pe măsură ce se apropia, o voce slabă începu să răsune în capul ei, o voce pe care o cunoștea prea bine.

– Ești aproape, Lara, șopti vocea. Ai făcut primul pas.

Lara își aminti cu un fior de momentul în care se confruntase cu Andrei, când totul părea că se prăbușește în jurul ei. Acum, în această lume străină, amintirile sale se contopeau cu realitatea și cu alegerea ei.

Fântâna începu să scânteie din interior, iar o lumină slabă se ridica de acolo, formând o sferă strălucitoare de energie care părea să o absoarbă pe Lara. În jurul ei, natura încremenise, iar totul părea să respire într-un ritm lent și calm, ca și cum timpul își pierduse esența.

Din sfera de lumină se iviră imagini. Erau imagini din viața ei, dar nu erau doar amintirile clare pe care le trăise. Erau momente pe care nu le trăise încă, dar care o așteptau. Fiecare pas pe care l-ar fi făcut, fiecare alegere care ar fi avut loc în viitorul ei. Toate aceste viziuni se împleteau ca un dans al destinului, o rețea care o lega pe Lara de tot ce fusese și tot ce urma să fie.

– Poți să te ferești de ele, dar nu vei scăpa de adevăr, îi spuse vocea. Alegerea ta este finală.

Lara închise ochii și respira adânc. Știa că nu avea de ales. Trebuia să accepte adevărul despre ea însăși, despre tot ce fusese. Nu putea să schimbe trecutul, dar putea să își reconstruiască viitorul.

Cu o hotărâre nouă, ridică mâna și atinse sfera de lumină. Instantaneu, o explozie de energie o învălui și simți cum fiecare celulă din corpul său începe să vibreze. Era o senzație de eliberare, dar și de presiune. Se simțea ca o făptură veche, reînviată, dar în același timp, ca una care tocmai își punea amprenta asupra unei noi lumi.

Imaginile se învârtiră într-un dans amețitor. La început, Lara a văzut fața lui Andrei. Dar nu era el cel pe care îl cunoscuse. Era o versiune a lui, una care trăia în alte colțuri ale realității, în alt timp și în alte circumstanțe. Poate că nu aveau să fie niciodată din nou împreună, dar în acel moment înțelegea că iubirea lor a fost o lecție. O lecție despre sacrificiu, despre alegeri imposibile și despre cum viața merge înainte chiar și atunci când nu înțelegi complet cum.

Apoi, viziunea se schimbă și în fața ei apăru Culegătorul. Lara simți un fior rece și înghețat, dar nu mai era frică. Nu mai simțea nevoia să se ascundă. Era, în sfârșit, gata să-l confrunte. În fața lui, nu mai era un copil pierdut, ci o femeie care și-a regăsit curajul.

– Nu vei mai putea să mă controlezi, îi spuse Lara cu o voce fermă. Nu mai sunt slăbită de frică. Eu sunt propria mea alegere.

Culegătorul zâmbi în întuneric, dar nu spuse nimic. Era o imagine fantomatică care se estompa, lăsând-o pe Lara în fața unei lumi noi. O lume în care fricile ei erau doar umbre de trecut. O lume în care își regăsea libertatea.

Lara închise ochii și, pentru prima dată, simți cum totul în jurul ei se liniștește. Lumea în care pătrunsese nu era doar un loc al trecutului și al regretelelor. Era o poartă spre viitor, o poartă în care, în sfârșit, își putea construi destinul.

Și în acel moment, Lara știa că tot ce fusese până atunci se încheiase. Viața ei, cu toate zbuciumele și fricile, cu iubirile și pierderile, devenise un fundament pe care ea putea să construiască un nou început. Fără temeri. Fără regrete.

Renăscuse.