Umbrele Culegătorului

Capitolul 14: Întoarcerea la început

Cuvintele Culegătorului erau ca un ecou îngrozitor, ce se adâncea tot mai mult în mintea Larei. "Eu sunt ceea ce ai ignorat. Eu sunt ceea ce nu ai vrut să vezi. Eu sunt Culegătorul." Întreaga sală părea să se fărâme în jurul ei, iar aerul devenea mai dens, aproape ca o apă adâncă în care se îneca. Lara se simțea ca un vas spart, pe cale să se destrame sub presiunea acelui adevăr care o lovea.

Lumea întreagă părea să fi dispărut în momentul în care umbra s-a mișcat, iar vocea adâncă s-a făcut auzită. Întunericul era peste tot, dar Lara nu putea fugi. Nu mai avea niciun loc în care să se ascundă.

– Culegătorul… spuse ea cu glasul tremurând, dar hotărât, în timp ce încerca să își controleze respirația. – Dar… dar ce vrei de la mine?

Figura de pe tron, care până atunci părea doar o umbră palidă, începu să devină mai clară. Era o siluetă înaltă, acoperită de o haină din material negru, care părea să absoarbă lumina, transformând-o într-o adâncire a întunericului. Fața sa era ascunsă, dar ochii străluceau din spatele glugii, ochi care păreau să privească nu doar înspre Lara, dar și adânc în sufletul ei, ca și cum ar fi vrut să dezvăluie tot ce ascundea în interior.

– Ce vreau? spuse Culegătorul, iar vocea sa era rece, dar totodată aproape amuzată. – Vreau ceea ce este al meu. Vreau ceea ce ai lăsat să îmi scape din mâini. Vreau tot ce ai fost. Tot ce ai avut.

Lara simțea o panică crescândă, dar și o furie străveche care o cuprindea. Își aminti toate momentele în care a fost învinsă, toate piesele din joc care păreau să o controleze. Îi era imposibil să creadă că totul s-ar fi încheiat acum. Nu putea accepta că ar fi ajuns aici, în fața unui inamic care părea omniprezent, invincibil.

– Nu îți voi da nimic! strigă ea cu toată puterea, cu un val de revoltă care o cuprindea. – Nu îți voi da nimic din ceea ce vrei! Dacă am fost aleasă, atunci înseamnă că pot să aleg și eu. Aleg să lupt!

Culegătorul tăcu pentru o clipă, iar atmosfera deveni încă și mai apăsătoare. Toată sala părea să vibreze, iar răspunsul Culegătorului venea mai lent, ca și cum ar fi cântărit fiecare cuvânt pe care îl rostea.

– Alege. Dar știi, Lara, alegerea nu este niciodată simplă. Alegerea presupune sacrificiu. Alegerea presupune pierderi. Alegerea presupune acceptarea unui preț pe care, poate, nu ești gata să-l plătești.

În acel moment, Lara înțelese că Culegătorul nu o dădea pe spate cu simple amenințări. El vorbea despre o adevăr real, despre o alegere imensă, o alegere care o împingea să înfrunte ceea ce nu ar fi vrut niciodată să accepte. Fiecare pas pe care îl făcea în acea lume era un pas către un preț pe care îl plătea deja. Fiecare pierdere, fiecare sacrificiu, o adâncea mai mult în acest joc periculos.

Lara simțea că nu mai putea rămâne indiferentă. Poate că, într-adevăr, tot ce avusese până atunci nu mai conta. Poate că nimic nu mai conta, decât faptul că trebuia să aleagă. Acel adevăr pe care îl evita de atâtea ori era acum în fața ei. Trebuia să îl accepte.

– Ce alegi? întrebă Culegătorul, și această întrebare părea să răsune în fiecare colț al camerei.

Cu o înfrigurare profundă, Lara își închise ochii pentru câteva secunde. Se gândi la toți cei pe care i-a pierdut. La Andrei, la ceilalți prieteni, la acea iubire care o părăsise din cauza acestei lumi întunecate. Se gândi la fiecare moment în care alegerile ei o aduseseră mai aproape de acest loc de neînțeles, mai aproape de această ființă străină.

Dar un gând o străpunse: Nu vreau să renunț. Nu vreau să fie totul pierdut.

Ochii Larei se deschiseră din nou, iar ochii Culegătorului o priviră cu o intensitate care o făcu să simtă cum i se oprește inima.

– Aleg să înfrunt! spuse Lara cu o hotărâre care o uimea chiar și pe ea.

Culegătorul rămase tăcut, iar un murmur nevăzut pătrunse în aer. Și, deodată, lumina slabă care o învăluia începu să se intensifice, crescând în jurul Larei, iar ea simți o putere necunoscută care se trezea în interiorul ei. Părea că totul se schimbă, că ceva se mișcă în întuneric, ceva care răspunde chemării sale.

Dar în acel moment, ceva ciudat se întâmplă. Culegătorul ridică o mână, iar din umbra sa, o formă începu să se desprindă. O siluetă se formă în fața lui, ca un umbra a unui alt străin, dar care părea să fie familiară…

Lara își strânse pumnii. Acel umbra… era Andrei.