Umbrele Culegătorului

Capitolul 8: Umbrele din Trecut

Lara trecea dintr-o zi în alta, cu pași din ce în ce mai liniștiți, dar totodată cu o neliniște care o măcina, ca o adiere rece care nu o lăsa să uite complet ce lăsase în urmă. Chiar dacă satul o acceptase, chiar dacă începuse să simtă o oarecare împăcare, o parte din ea încă se simțea neliniștită. Lupta cu trecutul, cu demonii care o bântuiseră, nu se încheiase. O voce tăcută, dar persistentă, o chema să dezvăluie mai multe, să afle adevărul dincolo de legendele vechi.

Într-o dimineață mohorâtă de toamnă, Lara a ieșit pe drumurile vechi ale satului, unde frunzele cădeau ca o perdea de focuri galbene. Roca Șerpilor părea calmă, dar în aer plutea un fior straniu. O premoniție.

În timp ce pășea pe lângă malurile unei ape învolburate, auzi o voce familiară, dar răscolitoare, venind din spate.

– Lara…

Întoarse capul și, pentru o clipă, timpul păru să se oprească. În fața ei stătea Andrei, dar ceva era diferit. Nu mai era acel tânăr care jucase cândva în praf cu Matei. Părul său era acum albicios, iar ochii îi aveau o lumină rece, aproape apatică.

– Ce se întâmplă, Andrei? întrebă Lara, cu vocea tremurândă.

Andrei păși spre ea, cu un zâmbet care părea forțat. Privind-o, Lara observă o fărâmă de disperare în ochii lui, o frică pe care o simțea în adâncul sufletului ei.

– Am ceva să-ți spun, continuă el, cu voce joasă. – Ceva ce n-am avut curajul să-ți spun până acum. Nu te-ai întrebat niciodată cum a ajuns Matei să fie ales? De ce a fost el cel care a plătit prețul?

Lara îl privi cu intensitate, dar în inima ei o neliniște începea să se adâncească. Nu știa ce anume îl făcea să vorbească așa. Aș fi vrut să fiu eu, gândi ea, dar tăcea.

– Ce vrei să spui, Andrei? îl întrebă ea, deși răspunsul îi era deja limpede în minte.

Andrei oftă adânc și își privi picioarele, ca și cum ar fi încercat să găsească un cuvânt potrivit pentru ceea ce avea să spună. Și apoi, într-un final, își ridică privirea și o privi direct în ochi.

– Matei n-a fost ales întâmplător. A fost sacrificat. Și știi ce înseamnă asta? Înseamnă că tu ai fost aleasă, Lara, dintr-un motiv pe care nici tu nu-l înțelegi încă. Totul a fost calculat. Totul a fost regizat.

Lara își simțea sufletul bătând puternic în piept, iar aerul în jurul ei devenea din ce în ce mai greu.

– Ce vrei să spui? Nu înțeleg…

Andrei o privi pentru câteva secunde, iar apoi, cu o voce aproape șoptită, continuă:

– Nici eu nu am înțeles, Lara. Dar am aflat prea târziu. E ceva mai mare, ceva dincolo de înțelegerea noastră. Culegătorul... nu a fost niciodată un simplu blestem. El este doar o piesă într-un joc mult mai complex. Un joc care încă se joacă.

Lara își simți picioarele tremurând, dar își înăbuși frica. Andrei părea că înțelegea ceva ce ea nu știa.

– Ce joc? Ce înseamnă asta pentru mine? îl întrebă ea, cu o voce aproape ruptă de emoție.

Andrei tăcu pentru câteva momente, privindu-i chipul ca și cum ar fi vrut să-i împărtășească o taină mult prea mare pentru cuvinte.

– Lara… tu ești cheia. Tu și sacrificiul care s-a făcut pentru tine. Culegătorul n-a venit din întâmplare. El a fost trimis. Tu ești piesa centrală în acest joc de putere care depășește orice înțelegere a oamenilor.

Lara se simți brusc transpusă într-o realitate pe care nu o recunoștea, o realitate din care nimic nu părea să aibă sens. Matei fusese doar un instrument. Ea fusese aleasă pentru un scop mai mare.

– Dar eu… nu am vrut asta. Nu am vrut să fiu o piesă de sacrificiu! țipă Lara, furioasă și plină de durere.

Andrei o privi, iar în ochii lui apăru o lumină ciudată, ca un amestec de tristețe și resemnare.

– Nimeni nu vrea să fie o piesă. Dar uneori, nu avem de ales. Și nici măcar Culegătorul nu știe adevărata dimensiune a acestui joc.

Lara simți că aerul devenea din ce în ce mai greu. Și atunci, în acel moment de confuzie, o voce cunoscută, răgușită și slabă, se auzi în depărtare.

– Lara...

Se întoarse brusc, cu inima bătându-i nebunește. Din ceață, apăruse o siluetă familiară. Un bărbat cu părul negru, ochii pierduți, dar cu o prezență care strălucea chiar și în umbra nopții. Era Matei.

Lara înghiți în sec și făcu un pas înainte, dar Andrei o opri, strângând-o de braț.

– Nu-l asculta, Lara. Nu e el. Totul este un joc... un joc care n-ar trebui să mai continue.

Dar Lara nu mai putea asculta. Avea nevoie să știe adevărul. Totul, chiar și prețul pe care l-a plătit Matei.

Într-un impuls neașteptat, ea dădu drumul brațului lui Andrei și se îndreptă către silueta care părea să fie Matei. Răspunsul la toate întrebările ei se afla acolo, chiar dacă avea să fie o decizie care o va schimba pentru totdeauna.