Umbrele Culegătorului

Capitolul 10: Jocul Destinului

Lara stătea în mijlocul pădurii, înghețată de frică și incertitudine. Cuvintele bătrânului călugăr răsunau în mintea ei ca un ecou îndepărtat, dar puternic, care o adâncea într-o realitate pe care nici măcar ea nu o putea înțelege pe deplin. Fiecare pas înainte o apropia mai mult de adevărul pe care nu îndrăznea să-l accepte, dar totodată o îndepărta de ceea ce fusese odată. Nu mai era doar o tânără rănită de pierderea iubirii; era acum un pion într-un joc pe care nu-l înțelesese niciodată.

Culegătorul nu era doar o creatură malefică, așa cum și-ar fi dorit să creadă. Era mult mai mult. El era o entitate veche, o forță care manipula destinele oamenilor de secole. O putere care controla nu doar viețile celor din sat, dar și ale celor care îndrăzneau să se împotrivească, ale celor care deveneau părți esențiale ale acestui joc.

Lara știa că acum nu mai avea cum să se întoarcă. Drumul înapoi nu mai exista. Și totuși, în ciuda fricii care o cuprindea, în ciuda gândurilor haotice, simțea o chemare profundă, o nevoie arzătoare de a înfrunta ceea ce se ascundea în umbra pădurii. Adevărul o aștepta acolo, chiar dacă însemna să plătească un preț greu.

Privind în jur, pădurea părea la fel ca de obicei – întunecată și plină de mister, dar ceva era diferit acum. Aerul vibra, iar fiecare frunză mișca ușor, ca și cum ar fi ascultat un cântec vechi. Lara nu știa ce o aștepta, dar nu mai conta. Trebuia să meargă mai departe.

În timp ce pășea cu pași mici, dar hotărâți, o senzație de prezență stranie o cuprinse. Nu era singură. Ceva sau cineva o urmărea din umbrele copacilor. Știa că nu avea să fie o întâlnire simplă. Că cineva o aștepta acolo, în întuneric.

Într-un final, când pădurea se lărgi într-o poiană vastă, Lara zări o siluetă în depărtare. O siluetă umană, dar nu completă. Era ca și cum întunericul ar fi îmbrățișat acea formă, conturând-o parțial, dar lăsând restul nedefinit.

– Te așteptam, Lara, spuse o voce joasă, rece ca piatra.

Lara îngheță pentru o clipă. Știa acea voce, chiar dacă nu o mai auzise de mult. Era vocea Culegătorului.

– De ce mă urmăriți? Ce vreți de la mine? întrebă ea, cu o teamă adâncă în glas.

Culegătorul păși în lumină, iar forma lui se clarifică, dar tot părea să fie doar un jumătate-om, jumătate-fantomă, cu ochii negri și adânci, ca niște abisuri care nu aveau capăt.

– Nu te temei, Lara, nu am venit pentru a-ți face rău... încă, spuse el, un zâmbet rece, dar elegant, jucându-se pe buzele sale. – Am venit pentru a-ți oferi o alegere.

Lara simțea cum inima îi bate mai repede, dar se străduia să-și păstreze calmul.

– Alegere? Ce fel de alegere? Nu am vrut nimic din ce mi-ai adus. Nu am vrut să fiu parte din jocul tău!

Culegătorul o privi îndelung, fără să clipească.

– Așa crezi, dar ai fost aleasă de mult, Lara. Nu poți fugi de destinul tău. Noi am lăsat un loc pentru tine în acest joc, iar acum trebuie să îți asumi locul. Alege: poți să te alături celor care controlează acest joc și să-ți asiguri supraviețuirea, sau poți să refuzi și să devii una dintre piesele care vor fi pierdute.

Lara își strânse pumnii, iar privirea i se înăsprește. Fiecare cuvânt al Culegătorului părea să fie încă un lanț care o ținea captivă într-o lume de iluzii. Dar în acea clipă, ceva din adâncul ființei sale îi spunea că nu avea de ales. Oricum ar fi dat-o, jucase deja o parte din joc.

– Nu voi fi parte din planurile tale, spuse ea cu tărie, simțind cum o forță necunoscută o înconjoară. Nu mă voi lăsa manipulați de tine!

Culegătorul o privi un timp, iar zâmbetul său dispăru, lăsând loc unei expresii dure, aproape furioase.

– Crezi că ești liberă, Lara? Te înșeli. Totul este sub controlul nostru. Alegerea ta nu va schimba nimic. Doar vei ajunge să plătești prețul pentru mândria ta.

Lara simțea cum o putere ciudată se aduna în jurul ei, ca un vârtej, dar rezistă, strângându-și în interior voința. Nu își dorea să fie o marionetă. Știa că, indiferent de alegerea pe care urma să o facă, viața ei nu va mai fi niciodată aceeași.

– Nu voi face alegerea pe care o vrei tu, spuse ea, cu voce fermă, dar cu inima bătându-i mai repede decât oricând. Dacă trebuie să mor, atunci voi muri, dar nu mă voi supune jocului tău.

Culegătorul o privi un timp îndelungat, fără să spună nimic. În sfârșit, dădu din cap, ca și cum i-ar fi recunoscut puterea de a rezista.

– Așa să fie, Lara. Poți refuza alegerea, dar nu vei scăpa de urmările acesteia. Jocul va continua, iar tu vei plăti pentru curajul tău.

În acel moment, o lumină orbitoare învălui întreaga poiană, iar Lara se simți strânsă într-un vârtej care o purta într-o direcție pe care nu o putea controla. Culegătorul dispăru în întuneric, iar pădurea deveni tăcută și rece, ca o capcană invizibilă.

Lara știa că lupta abia începea. Și că, indiferent de preț, trebuia să găsească o cale de a înfrunta acest joc sinistru.