Umbrele Culegătorului

Capitolul 7: Întoarcerea

Lara se întoarse în Roca Șerpilor la câteva luni după ce plecase din mănăstire. Drumurile erau aceleași, dar păreau schimbate, parcă împietrite sub un strat de liniște și uitare. Își dorea să înfrunte acele locuri familiare, să simtă cum trecutul și prezentul se amestecă, dar fără durere. Așa că revenirea îi păru un act necesar, aproape ritualic.

Sătenii o priveau cu uimire și teamă amestecate, unii îi șopteau numele cu respect, alții cu spaimă. Devenise o figură legendară, un mit care trăia între zidurile satului, iar mulți credeau că revenirea ei era un semn – un semn al timpului schimbat, al unui rău care nu putea fi niciodată cu adevărat îndepărtat.

În prima seară după întoarcere, Lara se plimbă prin piața pustie a satului. Toate sunetele păreau șterse de un fior rece. Casele, copacii, drumurile, toate păreau să o recunoască și să o salute, ca niște umbre ale amintirilor. Gândul la Matei o învălui din nou, dar acum era o amintire dulce, fără acea suferință apăsătoare.

În mijlocul tăcerii, auzi un foșnet în spatele ei. Când se întoarse, îl văzu pe Andrei, prietenul din copilărie al lui Matei. Cu un zâmbet stins și o privire surprinsă, Andrei o salută încet, ca și cum întâlnirea lor ar fi fost doar o altă fantasmă.

– Nu m-am așteptat să te mai văd vreodată aici, spuse el, cu o voce joasă, puțin tremurândă.

– Nici eu, dar ceva m-a adus înapoi, răspunse Lara, cu o sinceritate pe care nu o mai simțise de mult. – Trebuia să mă întorc, să-mi găsesc liniștea aici.

Andrei o privi atent, observând schimbarea din ea, dar și înțelegând că povara ei încă nu dispăruse complet.

– Știi... după ce ai plecat, oamenii au început să vorbească despre tine ca despre o vrăjitoare, o ființă blestemată. Se temeau de povestea ta, de sacrificiul tău. Dar și te admirau, în felul lor.

Lara zâmbi trist.

– Sacrificiile noastre devin adesea povești de groază pentru cei care nu le înțeleg, spuse ea. – Dar am venit să le arăt că nu sunt o amenințare. Am venit să le arăt că ceea ce s-a întâmplat poate fi iertat.

Andrei păru să o aprobe din priviri, și astfel, în acea seară, se însoțiră în tăcere pe străzile pustii, ca doi străini și prieteni vechi, uniți de pierderi comune și de răni invizibile.

---

În zilele ce urmară, Lara începu să participe la viața din sat, deși nimeni nu o aborda cu adevărat. Sătenii o priveau din umbră, dar lăsau totuși o urmă de speranță în ochii lor. Ea simțea că schimbarea începea, încet-încet. Într-o seară, în fața unei mici mulțimi adunate la marginea pădurii, povesti pentru prima dată despre Culegător, despre ce luase el și cum se eliberase.

Cu fiecare cuvânt, Lara simțea cum trecutul se desprinde de ea, ca un veșmânt greu de care nu mai avea nevoie. Oamenii ascultau în tăcere, cu un amestec de spaimă și curiozitate. Într-un final, Mara, bătrâna care fusese un fel de mentor pentru Lara în copilărie, o privi și îi întinse o mână tremurândă.

– Lara, noi... noi nu am înțeles niciodată pe deplin ce ai trăit tu, șopti bătrâna. – Dar dacă tu ne spui că umbra poate fi înfrântă, noi te credem.

Lara simți un val de recunoștință, un sentiment care o copleși pentru prima dată după mult timp. Știa că vindecarea ei nu era doar a ei, ci a întregului sat. Ceea ce fusese un blestem și o poveste de groază devenea acum un simbol de curaj și de supraviețuire.

---

În acea noapte, Lara dormi adânc, fără umbre care să o bântuie. Visa pentru prima dată un câmp plin de flori, un loc cald și liniștit, unde Matei era doar o prezență liniștitoare, un zâmbet, o adiere ușoară. Acolo, între visele ei și realitatea pe care o reconstruia, găsi în sfârșit răgazul de a-și accepta viața și de a merge mai departe.

Dimineața, când zorii se strecurară peste Roca Șerpilor, Lara se simțea pregătită să continue, să-și găsească locul într-o lume în care umbrele și lumina coexista în pace. Călătoria ei nu se sfârșise, dar o parte a ei, partea care fusese captivă în trecut, era acum liberă.

Era timpul să privească înainte și să își clădească viața pe o nouă temelie, una puternică, făcută din curaj, din amintiri și dintr-o speranță abia născută.