Umbrele Culegătorului

Capitolul 16: Împotriva Destinului

Culegătorul se ridică în picioare, iar tronul de fier pe care ședea se cutremură. O undă de energie aproape electrică se propagă prin întreaga sală, făcând aerul să vibreze. Lara simțea cum lumea întreagă se schimbă în jurul ei, cum întunericul devine mai dens, mai greu, aproape insuportabil. A ales. A făcut-o. Și acum, totul urma să se schimbe.

– Aștepți să te salvez? spuse Culegătorul, o umbră de dispreț în vocea sa. – Crezi că decizia ta va schimba ceva? Nu ai înțeles nimic, Lara. Totul a fost scris de mult. Alegerea ta nu este decât o iluzie a libertății.

Lara nu se lăsă înfrântă. Știa că Culegătorul vorbea din locul în care frica și disperarea se întâlnesc, dar ea nu mai era acea fată care se ascundea în fața oricărei amenințări. Își amintea ce i-a spus fata din pădure, acele cuvinte care o urmau încă: "Tu ești cheia. Știi mai mult decât crezi."

Fără să mai ezite, Lara își întinse mâinile spre întunericul care o înconjura, strigând în gând, fără cuvinte, pentru ajutor. Nu știa dacă avea să revină vreodată înapoi, dar știa că nu putea sta aici și lăsa întunericul să o înghită.

Deodată, o lumină intensă explodă din mâinile sale, o lumină orbitoare care părea să scuture sala din temelii. Culegătorul încremeni pentru o fracțiune de secundă, iar acea fracțiune părea suficientă pentru ca Lara să simtă cum o putere imensă crește în ea, o energie pe care nu o înțelegea pe deplin, dar care îi dădea curajul să înfrunte cealaltă forță.

Lumina se răspândi, dar nu în sensul în care se aștepta. În loc să dizolve întunericul, ea începea să modeleze realitatea în jurul ei. Pereții de piatră ai sălii începeau să crape, iar umbra de la tronul Culegătorului se dezvăluia pentru ceea ce era: o formă lichidă, aproape imposibil de înțeles, o combinație de umbre și forme nedefinite care păreau să vibreze în fața luminii.

– Cum…? șopti Culegătorul, iar cuvintele lui păreau să se piardă în aer. – Nu este posibil…

Lara știa acum că nu putea lupta doar cu puterea întunericului. Nu putea înfrunta Culegătorul cu aceeași monedă. De aceea, își dădu seama că era nevoie de mai mult decât forță. Era nevoie de curajul de a accepta tot ce fusese, tot ce fusese pierdut, și de a aduna tot ce înseamnă pentru ea să fie umană.

Fără să mai stea pe gânduri, își aduse aminte de fiecare pierdere, de fiecare alegere care o condusese aici. Își aminti de Andrei, de prietenii ei, de toți cei care nu mai erau. În ciuda faptului că totul părea să fie pierdut, ea știa că nu putea renunța.

Un strigăt de durere ieși din pieptul ei, un strigăt care parea să spargă bariera dintre lumi. Din jurul ei, lumina se intensifica. Un cerc de energie se formă, iar în mijlocul acestuia, o fereastră către altceva, către o altă realitate, începea să se contureze. O poartă.

– Nu te vei salva, Lara! Culegătorul își ridică o mână, iar aerul părea să se frângă, un vuiet strident umplând sala. – Nimeni nu poate fugi de mine!

Dar Lara nu lăsa cuvintele lui să o oprească. Privind adânc în fața ei, ea simțea că tot ce trebuia să facă era să creadă. Știa acum că întunericul nu era o forță de temut. Era doar o iluzie, o capcană în care, dacă te lăsai prins, ajungeai să te închizi singur.

Culegătorul, văzând că puterea sa nu mai avea efect, începuse să tremure. Un val de panică pătrunse în el, iar umbra sa părea să se dizolve, devenind din ce în ce mai subțire.

Lara păși înainte, iar fiecare pas pe care îl făcea în lumina orbitoare o adâncea mai mult în puterea pe care o dobândise. Culegătorul s-ar fi putut arunca asupra ei, dar era deja prea târziu. Lumina devenea tot mai puternică, iar întunericul începea să se retragă.

Într-o clipă de tăcere, când totul părea că se liniștește, Lara privi în urmă, la figura care se destrăma. Culegătorul era acum doar o umbră palidă, înfrântă de propria-i putere. Dar pentru Lara, adevărata luptă nu fusese niciodată cu el.

Adevărata luptă era cu ea însăși. Alegerea ei era despre a înfrunta propriile temeri, despre a înfrunta faptul că totul se schimbă, că nimic nu rămâne așa cum a fost. Alegerea era despre a înfrunta propria-i vulnerabilitate.

Și, într-un fel, acel pas pe care îl făcea acum era un pas către libertatea ei.

Fără Culegător, fără umbrele care o bântuiseră, Lara închise ochii și păși spre poarta care o aștepta. Ceva mai presus de ea o ghida, iar această decizie – de a se înfrunta cu tot ce fusese – devenea punctul în care totul ar fi putut începe din nou.