Umbrele Culegătorului

Capitolul 9: Întunericul din Lumină

---

Lara păși cu pași tremurândi spre figura familiară care se înălța din ceață. Fiecare mișcare a ei părea o luptă între rațiune și dorința arzătoare de a înfrunta ceea ce rămăsese neînțeles. Ochii ei nu mai erau aceiași. Vedeau dincolo de lumea reală, înțelegeau o parte din taina pe care Culegătorul o lăsase în urmă, dar totuși, o parte din ea spera că Matei va fi acela pe care îl căuta, că el va fi acolo, chiar și sub forma unei iluzii.

Lara se apropie încet, privindu-l cu o neliniște crescândă. Figura lui Matei era mai slabă, cu fața palidă și cu privirea pierdută. Când ajunse aproape de el, inima i se opri pentru o clipă. Nu-l recunoștea complet. Era el? Sau doar o umbră a ceea ce fusese?

– Lara... tu ești cheia, șopti Matei, cu o voce stinsă, care părea să provină din adâncurile unei lumi îndepărtate.

Lara tresări. Cuvintele lui erau aceleași pe care le auzise de la Andrei, dar tonul era diferit. Deodată, totul părea să se scufunde într-o adâncă tăcere.

– Ce vrei să spui? întrebă Lara, cu vocea tremurândă. – Cum de ești aici? Ce se întâmplă?

Matei își ridică privirea, dar nu părea să o vadă cu adevărat. Ochii săi erau goi, lipsiți de acel foc pe care Lara îl știa atât de bine. Era o prezență, dar nu mai era el.

– Totul a fost făcut pentru tine, Lara. Nu poți înțelege încă, dar vei înțelege... curând, îi spuse el, iar cuvintele sale sunau ca un ecou al unei promisiuni tulburătoare.

Lara își simți sufletul strâns. Ce voia să spună cu acea promisiune? Și de ce, deodată, totul părea atât de confuz și de haotic?

– Nu ești Matei, spuse ea, cu o voce răstită, fără să știe dacă vorbește pentru a se convinge pe ea însăși sau pe el. – Ești doar o iluzie. O umbrelă a unui trecut care nu mă lasă să merg mai departe.

Matei zâmbi trist, dar acest zâmbet nu o liniștea. Era ca un zâmbet mort, fără viață, fără iubire.

– Nu mă judeca, Lara. Eu sunt ce am fost, dar mai mult decât atât. Tu trebuie să îți accepți locul în acest joc. Îți amintești ce mi-ai spus atunci, când m-ai rugat să fiu cu tine până la sfârșit? Că am să te protejez? Ei bine, nu te-am protejat... dar eu nu am fost niciodată cu adevărat ales să te protejez. Eu am fost ales ca să te aduc pe acest drum.

Lara înghiți în sec, simțind un val de neliniște care o cuprindea.

– Ce drum, Matei? Ce vrei să spui?

Și atunci, din adâncul pădurii, o altă voce răsuna, de data aceasta clară și fermă. Era vocea bătrânului călugăr din mănăstire, pe care Lara îl cunoscuse în timpul retragerii sale. Își întoarse capul, dar bătrânul nu era acolo. Vocea venea din adâncul pădurii, dar părea să o înconjoare.

– Lara, nu e totul ce ți s-a spus adevărat. Adevărul este mult mai adânc decât înțelegerea ta. Culegătorul este doar o piesă dintr-un joc mult mai mare, iar tu ești parte dintr-o poveste care transcende această lume.

Lara simțea că totul în jurul ei se destramă, că realitatea se topea într-o mare de confuzie. Tot ce știa, tot ce credea, părea să se prăbușească. Știa că nu mai putea fugi. Nu mai era cale de întoarcere.

– Culegătorul... ce vrei să spui cu asta? răspunse ea, dar cuvintele ei păreau să se piardă în vânt. – Am distrus totul. Am distrus sacrificiul. Am distrus blestemul. Nu mai am de ce să mă tem!

Vocea bătrânului răsună din nou, de data aceasta cu o notă de îngrijorare.

– Nu ai înțeles, Lara. Culegătorul nu este o entitate, ci o forță. Un mecanism al unui destin mai mare. Ai luptat cu el pentru că ți-ai dorit să scapi de povara lui, dar nu vei înțelege niciodată complet dacă nu accepti că există lucruri care nu pot fi schimbate. El îți va căuta sfârșitul. Dar, înainte, va căuta sfârșitul tău, și al celor care te iubesc.

Lara înlemni. Andrei se apropie de ea, cu ochii plini de o durere mută, dar cu un semn de abandon în privire.

– Nu te mai poți ascunde, Lara. Nu poți schimba ce s-a întâmplat. Poți doar să alegi ce faci acum. Dacă vrei să afli adevărul, trebuie să îți confrunți fricile. Tot ce am crezut că știm despre tine, despre acest loc, nu este decât o mică parte dintr-o poveste mult mai mare.

Matei, sau ceea ce părea a fi el, se îndepărtă și se pierdu în ceață, lăsând-o pe Lara singură. Inima îi bătea cu putere, dar ceva din adâncul ființei sale îi spunea că adevărul se ascundea dincolo de acest joc. Și că poate nu toți cei care muriseră vor rămâne pentru totdeauna pierduți.

Lara simți un fior rece care o cuprinse, dar fără teamă. Era gata să înfrunte ceea ce urma. Gata să accepte ceea ce nu putea controla.

Căci drumul înainte era singura cale prin care putea descoperi dacă, cu adevărat, Culegătorul era doar un început... sau sfârșitul unei povești care abia începea.